luni, 13 martie 2017

Cronica de fim

La Grande Guerra
Un film despre realitatea hâdă a războiului, fie chiar și patriotic. Departe de reprezentările clasicizate a eroismelor de conjuctură/propagandistice, filmul lui Mario Monicelli marchează drumul spre independență a Italiei de astăzi prin acțiunile a doi soldați umbriți de păcatul omenesc al lașității. O atitudine blamabilă și redată în nuanțe variate de cei doi actori, până la un punct limită, peste care filmul/viața nu poate trece (fără spoilere, sic).
Pentru spectatorul român contemporan, jocul celor doi pare o reflecție în oglindă a lui Grigore Vasiliu-Birlic (Alberto Sordi) sau Iurie Darie (Vittorio Gassman), garde proportions, bien sur.
8/10

Plein soleil
Înainte de succesul Talentatului domn Matt Damon, Ripley, scenariul Patriciei Highsmith i-a oferit tripletei Delon-Ronet-Laforet ocazia de a sclipi sub ochiul regizoral al lui Rene Clement. Trista poveste a triunghiului amoros avea să fie debutul a două decenii de dominației cinefilă a lui Alain Delon. Aici, Delon, este un o forță brută, neșlefuită, iar privirea-i (bleu ciel) celebră marchează scenele aidoma unui personaj suplimentar.
7,5/10

La Piscine
Romy Schneider (de aici)
Două povești confuze de dragoste conduc firul narativ al filmului. Derulat într-o atmosferă  de lentoare oblomoviană, Maurice Renot, poreclit de presa cinefilă franceză, l`autre Delon, reface duetul din Plein Soleil, și fără nicio intenție de spoiler, cinematica relației celor doi se încheie similar. Separat de alchimia personajelor/actorilor (Delon, Ronet, Scheneider, Birkin), filmul are un parfum inefabil de clasicizare în timp real. Exceptând alternanța conflictual-masculină a celor doi, marchează derularea filmului jocul lui Romy Schneider, un amestec halucinogen de frumusețe necosmetizată și talent teatral nativ.
Finalul filmului pare un pic forțat de scenariști, gratuit și previzibil.
7/10

luni, 13 februarie 2017

Cronica de film

Arrival
Regizat cuminte, școlărește filmul nu are niciun moment de reținut. Curgerea este lină și plictisitoare. La moliciunea scenariului se adaugă și lipsa oricărei alchimii dintre personaje/actorii principali. S-a vrut un SF cerebral, dar ...
5/10


The Accountant
Se pare că a devenit o modă pe la Hollywood, ca actorii importanți, din când în când să-și răsfețe ego-ul și fanii cu pelicule de tipul Rambo-007. Ben Affleck, aidoma lui Denzel Washington în Equlizer sau John Wick-ul lui Keanu Reeves, își construielște și el un astfel de personaj, distant, plin de mister și ucigător de eficient. Ben Affleck construiește relativ credibil carcasa personajului său, și prin dominarea partenerilor din film, încheagă rotund un act artistic onest, ferindu-se inteligent de stridențele acestui gen de personaje.
6,5/10

Sausage Party
Seth Rogen cred că atunci când era mic, dorea să ajungă Woody Allen când o fi mare. Înarmat suficient cu ceea ce se numește umor made in USA (fart jokes & co), Seth se implică în film, ba actor (voce), ba scenarist și reușește cam tot atât cât a izbândit și cu Interviul sau Superbad. Nu e bine, dar nici rău. De fapt, șocul mare al acestui film este halucinanta impresie de uluială și nefiresc, că atunci când vezi un film de animație (gen dedicat copilăriei prin excelență), privești de fapt un film +18, plin de glume și apropouri fără perdea (scena finală mustește de happy-end!).
7/10

The Handmaiden
Ce reușește Chan woo-Park în acest film, face ca toate pelicule de mai sus să pară simple filme dentare, prin comparație. Construit din 3 puncte de vedere ale aceleiași povești, Park se joacă efectiv cu spectatorul, plimbându-l cu grație prin toate stările posibile. Niciun cadru nou nu-ți aduce confirmarea imagini împlinite de până atunci. Recenzia la un astfel de film trebuie făcută doar de un poet, un astfel de film nu se povestește, l-ai păta irefutabil.
9/10

Apreciaza: