duminică, 2 aprilie 2017

O poveste despre radio-ul bucurestean


Este evident pentru multă lume că în competiția mass media dintre radio și televiziune, radio-ul a pierdut și bătăile și războiul. Înainte de 89 radio de stat avea un soi de parfum personal, ceva cu iz de intelectualism și culturnik, ce s-a păstrat și peste ani în memoria de multe ori falsă a celor mai mulți. Faptul că erau doar voci și nu chipuri, vedetele radioului nu au apucat să escaladeze niciun soclu al admirației auditoriului. Bocăneț sau Vornicu, de exemplu, stau mult mai bine la indicele de popularitate.
După 1989 radioul a apucat drumul independenței, însă nu a reușit niciun moment să prezinte auditoriului vreo vedetă dintre rândurile sale. Cei care au scos capul cumva au fost împinși din spate de succesele tv (cârcotașii, de exemplu) sau chiar trusturi majore tv (matinalul de la Zu al grupului Voiculescu, Intact) care au aveau și ambiții pe undele megaherțiene.
Personal am încercat pe la jumătatea anilor 90 să-mi fac un drum prin lumea radioului. Am ținut o rubrică, Colțul Pârâciosului, la Radio Tineret (3 Net, de azi) în cadrul emisiunii moderate de Irina Iana Baltă sau apariții spontane și inedite alături de Filip Stoler la matinalul Uniplus. Deși exista feedback pozitiv de la ascultători, nu același feedback s-a făcut simțit dinspre casieria Radio Tineret sau Uniplus. N-am disperat, m-am înarmat cu un optimism nefiresc pentru mine, mi-am făcut un dosar tip portofoliul cu idei de rubricii ale unei emisiuni independente de radio și am luat la pas redacțiile radiourilor bucureștene. Bineînțeles totul a fost un eșec liniar deplin. Ori se uitau la mine ca la mașini străine, ori îmi spunea că exact acest tip de emisiune au și ei în program (sic!). La ultimul post de radio din lista mea itinerantă, Radio Total, m-am întâlnit cu un tip care, culmea, m-a ascultat pe îndelete și pentru că era vineri, a rămas ca luni să definitivăm cumva intenția mea de colaborare. Când a venit ziua de luni aveam să aflu că respectivul fusese director de programe în cadrul postului dar fusese dat afară/demisionase în perioada week-end-ului! Totul se disipase în văzduh....
Recent, m-am gândit că poate generația aceea obtuză la a cărei ușă bătusem cu dosarul meu de idei o fi dispărut, din cauze naturale sau de ineficiență economică, și deci e momentul pentru o nouă încercare. De data asta propunerea a fost destul de personalizată, scriindu-le via email despre o colaborare direcționată dinspre și asupra celor de vârstă 50+. Părerea mea este că societatea românescă contemporană face în general o pauză de atenție asupra celor cu vârste cuprinse între 35+ și 50+. Toată media gravitează în cercuri doar asupra tinerilor rebeli și a pensionarilor încremeniți în proiect. Fiecare generație e tratată în cheie simplistă și generalizatoare.
Am trimis mesajul către radiourile: Virgin, Guerrilla, RockFm, SmartFm, Magic și DigiFm. Așa cum ai primit răspuns tu care citești postarea asta, așa am primit și eu.
Ce m-a mirat cel mai mult nu a fost absența vreunei oferte, cât mai ales tăcerea (de aur) pogorâtă dinspre ei. De fapt, este o tăcere tipică pentru lipsa de considerație și proastă creștere, desigur. Pentru ei, nu eram atât un anonim, cât mai ales eram Ascultătorul, rău, bun, eram ascultătorul, rațiunea pentru care ei există.

marți, 28 martie 2017

Cronica de film

Ar trebui spus Cronică de film Serial, dar deh....

11.22.63
O bijuterie de serial în 8 episoade, o călătorie în timpul când avea să fie omorât Kennedy. Dacă se acceptă idea călătoriei în timp, atunci serialul captează privitorul, nu atât datorită poveștii alerte politico-polițiste, cât mai ales poveștii de dragoste dintre personajele interpretate de James Franco și Sarah Gordon. Pe ea am descoperit-o aici, însă el abia aici mi s-a părut, în sfârșit, actor Actor! James Franco domină teatral orice scenă din serial și pare departe de stilul cabotin-glumeț din ”filme” de succes.
8/10

Agentul Carter
Din vasta serie a eroilor MARVEL, agenta Carter (fostă amică de a căpitanului America) reușește să lege o poveste vreme de 2 serii de episoade. Atmosfera postbelică este redată perfect, cu atenție la detalii, iar ceea ce interpretează Hayley Atwell devine încet, încet credibil. desigur, devine credil totul atâta timp cât accepți povestea științifico-fantastică propusă de Marvel...
Oricum mi s-a părut mult mai închegată povestea, asta în raport cu producțiile similare gen Agenții SHIELDS,  sau Luke Cage sau Flash. Poate cu excepția lui Flash, celelalte sunt obositor de previzibile ca scenariu și personajele sunt redate mecanic în două nuanțe rău-bun.
7/10

Gotham
Un serial dezvoltat la umbra universului Batman, un mod de povestire pe două planuri: unul alert, cu personaje tip unicat și viață efemeră (cât un episod) și doi, un plan subteran, transparent, strâns legat de firul narativ principal al seriei (dedesupturile crimei părinților viitorului Batman).
Actorul principal, Ben McKenzie, își conduce veridic personajul de-a lungul episoadelor, dar mai atractiv decât jocul actoricesc este izbitoarea asemănare cu marele nostru Ștefan Iordache!
8/10

luni, 13 martie 2017

Cronica de fim

La Grande Guerra
Un film despre realitatea hâdă a războiului, fie chiar și patriotic. Departe de reprezentările clasicizate a eroismelor de conjuctură/propagandistice, filmul lui Mario Monicelli marchează drumul spre independență a Italiei de astăzi prin acțiunile a doi soldați umbriți de păcatul omenesc al lașității. O atitudine blamabilă și redată în nuanțe variate de cei doi actori, până la un punct limită, peste care filmul/viața nu poate trece (fără spoilere, sic).
Pentru spectatorul român contemporan, jocul celor doi pare o reflecție în oglindă a lui Grigore Vasiliu-Birlic (Alberto Sordi) sau Iurie Darie (Vittorio Gassman), garde proportions, bien sur.
8/10

Plein soleil
Înainte de succesul Talentatului domn Matt Damon, Ripley, scenariul Patriciei Highsmith i-a oferit tripletei Delon-Ronet-Laforet ocazia de a sclipi sub ochiul regizoral al lui Rene Clement. Trista poveste a triunghiului amoros avea să fie debutul a două decenii de dominației cinefilă a lui Alain Delon. Aici, Delon, este un o forță brută, neșlefuită, iar privirea-i (bleu ciel) celebră marchează scenele aidoma unui personaj suplimentar.
7,5/10

La Piscine
Romy Schneider (de aici)
Două povești confuze de dragoste conduc firul narativ al filmului. Derulat într-o atmosferă  de lentoare oblomoviană, Maurice Renot, poreclit de presa cinefilă franceză, l`autre Delon, reface duetul din Plein Soleil, și fără nicio intenție de spoiler, cinematica relației celor doi se încheie similar. Separat de alchimia personajelor/actorilor (Delon, Ronet, Scheneider, Birkin), filmul are un parfum inefabil de clasicizare în timp real. Exceptând alternanța conflictual-masculină a celor doi, marchează derularea filmului jocul lui Romy Schneider, un amestec halucinogen de frumusețe necosmetizată și talent teatral nativ.
Finalul filmului pare un pic forțat de scenariști, gratuit și previzibil.
7/10

Apreciaza: