luni, 28 ianuarie 2013

Pompierul român



Conferinţă de presă la sediul pompierilor din Bucureşti. Ia cuvântul noul comandant civil al diviziei, dl. A. Zaharescu, ex-purtător de cuvânt al guvernului.
-... mutarea mea în cadrul diviziei s-a efectuat în vederea corectării şi reactivării departamentului pompieristic al Bucureştiului. Desigur o să vă întrebaţi ce caută un histrion la pompieri? Profesionalism, asta caută şi totodată oferă. Privind retrospectiv înspre copilăria mea îmi aduc aminte de  bunica mea care-mi spunea mereu  să nu mă mai joc cu micul pompier, deşi acum îmi e neclar contextul acestei amintiri., iată cum este soarta omului. Ieri interdicţie, azi conducere! Deci, eu, încă de pe vremea când învăţam meserie de la Marius Tucă, ştiu că ceea ce este important în viaţa profesională şi nu numai, este obţinerea şi menţinerea unui rating de imagine superior şi ascendent. Astfel, când am sosit aici am descoperit cum că pompierii noştri deşi au o viaţă activă, altruistă, în concluziile oricărui sondaj de opinie public sau intern, ei nu apar în top 5 al încrederii populaţiei şi ceea ce este şi mai grav mereu sunt mereu în urma SMURD-ului. Auzi, SMURD? Nici nu poţi pronunţa fără să nu-ţi muşti limba. Ca să nu mai spun că organizaţia asta mai este condusă şi de un străin, un alogen din Palestina! Pe când noi, pompierii, ne tragem etimologigic din pompierul francez, notre soeur de gintă latină şi etnic din  Gelu şi Menumorut. Eu nu înţeleg defel cum te lasă Dumnezeu să chemi în clipe când focul îţi mistuieşte toată agoniseala, SMURD-ul? În loc să te uiţi înspre le pompiers ai Uniunii europene, tu formezi numărul Al-Qaidei asteia... straniu şi înfiorător! Acum, este adevărat că şi noi ne-o cam facem cu mâna noastră. Mai zilele trecute o unitate formată din 2 autospeciale, o maşină de descarcerare şi o salvare s-au dus val vârtej la o solicitare din Crângaşi. Crângaşi, aţi auzit bine! Înţeleg să te duci în Crângaşi doar pentru că etimologia cuvântului te duce cu gândul la crâng, pădure, lemn, deci foc, dar altfel să avem pardon. Ca dovadă că apelul era dat la mişto, la faţa locului cel mult un soţ îşi bătea nevasta cu foc şi ură. Dar pentru atâta lucru nu trimiţi atâta personal. Ne-am făcut de râs în faţa presei care ne ascultă frecvenţa secretă şi dedicată, şi care îşi trimesese deja carele de reportaj înaintea noastră, în Crâng-aşi! Ruşine şi amatorism. Repet ceea ce spuneam mai devreme, avem nevoie de reabilitarea imaginii, Tucă dixit. Din acest motiv am dat ordin să nu se mai intervină decât în locuri cu mare impact de imagine. Arde Crângaşiul? Nu intervenim, au lacul Morii aproape, se descurcă. Arde Giuleşti Sârbi? Intervine amabasada Serbiei, nu noi. La fel la toate zonele cunoscute ca strada Franceză, Armenească, Hristo Botev etc. Ambasadele să-şi facă corp de pompierii care să activeze şi să fie recunoscuţi oficial, aşa cum sunt ataşaţii de presă, cultură sau militari. Desigur, pe francezi poate o să-i ajutăm şi noi deoarece le va fi greu să acopere o zonă aşa de întinsă: strada Franceză, piaţa de Gaulle,  străzile Moliere, Paris, Calderon etc. Deci, noi o să ne focusăm doar asupra a ceea ce-i pur românesc. Acum trebuie subliniat şi faptul că stingerea incendiilor se va face doar în zonele cu oameni oneşti, piromani de încredere, zone recunoscute pentru profesionalism. Deci, înainte de-a da buzna cu echipajele prin nu ştiu ce mahala de Bucureşti, mai repede răspund unei solicitări din Galaţi, de pildă. Acolo oamenii nu-şi bat de joc de serviciile publice. Focul e foc, inundaţia e inundaţie. La fel Iaşul, Suceava, Moldova în general. Astfel, atunci când se anunţă nu ştiu ce zile libere oficiale, campanii electorale, sărbători religioase grosul echipajelor noastre se vor poziţiona pe aliniamentul Focşani - Nămoloasă astfel încât la primul semnal să poată interveni atât înspre Galaţi şi Brăila, cât şi înspre Iaşi şi Dorohoi. Vom aclimatiza pe lângă noi şi reprezentanţi ai presei video astfel încât încet, încet românul de rând să recâştige încredrea în pompier. Campania noastră va fi de enclavizare a SMURD-ului lui Arafat înspre zonele Har-Cov, machedonii din Constanţa sau sârbii din Banat. Închei, reamintindu-vă că ţelul meu este să redau pompierii românilor, aşa să-mi ajute Dumnezeu!


luni, 21 ianuarie 2013

Divortul secolului

Conform unor stiri lansate de Radio Şanţ, plecarea intempestivă a lui Elvis jr, alias Bănică jr. din concediul de divorţ din Dubai s-ar fi datorat unor neîmpliniri de moment şi imagine. Astfel, în noaptea de luni spre marţi, artistul s-a trezit asudat dându-şi seama că proaspătul său divorţ are şanse reduse să poate fi poreclit Divorţul secolului XXI, dat fiind faptul că în cei aproape 87 de ani rămaşi din acest secol, el se mai poate însura şi divorţa de nenumărate ori. De aceea, s-a sculat din pat, a discutat visul coşmarul cu fosta lui soţie, a tras concluziile, şi-a făcut bagajul şi s-a întors în ţară. Zâna a rămas încă vreo 3 zile ca să-şi oblojeze vânătăile de pe urma concluziilor. (Arabii ăia au în mall-uri tot ce vrei mai puţin frunze de varză....)
Ajuns acasă, i-a trimis un buchet de flori fostei doamne Bănică, Mihaela, pentru faptul că i-a îndeplinit visul de a fi fost părtaş la divorţul secolului XX ("Mulţumesc că exişti. Fane"). Neştiind adresa din Monaco a Divei, artistul a trimis florile pe adresa din Bucureşti. Astfel, cohortele de paparazzi aciuate pe lângă casa Divei au putut reţine pe pelicula fotografică îmbujorarea sfielnică şi nefirească a lui Oţil la primirea florilor.
Mai târziu, la emisiunea matinală ce a urmat primirii florilor, Dani a apărut cu o pereche nouă de blue-jeans, ce nu mai avea ca imprimeu 3D un sex masculin, ci unul feminin.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Stand up

Mai zilele trecute ascultam niste interviuri facute de Tibi Neuronu cu vedetele standup-ului românesc contemporan. Discuţia era una amicală înspre intimă, fără pretenţii (wow, dezvăluiri şoc, mirobolant, extraordinar etc).
Pe urmă, am revăzut câteva clipuri de pe Youtube cu alde Bordea, Teo, Radu Isac, Bobonete, Costel sau Micutzu şi exceptând deosebirile de talent oratoric-actoricesc dintre ei (cu un plus mare pentru Bordea, care îşi domină colegii de scenă şi spectatorii deopotrivă) o concluzie unică se impune. Din toate spectacolele lor lipseşte (aproape) cu desăvârşire critica politică.  Nu este subiect pentru ei, niciun om politic activ sau nu. Excepţiile Iliescu şi Becali nu se socotesc deoarece ambii sunt intraţi cumva în folclorul contemporan. Pe Iliescu l-au preluat din presă (unde oricum ex-Caţavencu, Kamikaze & Co. deţin întietatea), iar Jiji s-a autobăgat în seama venind dinspre maidanul fotbalului înspre tribuna parlamentară.
Aici apare o diferenţă majoră între ai noştri şi modelele lor din Europa sau SUA. Şi mă gândesc în special la francezi, care sunt puternic de tot ancoraţi în politic. Ascultaţi (voi, francofonilor, desigur) postul de radio Rire, şi o să observaţi legătura existentă între generaţiile de comedianţi între ale criticii politice. Dar dacă franţujii se războiesc încă cu umbrele politice ale lui De Gaule, Mitterand, Chirac sau Sarko, ai noştri sunt încă la un stadiu de educaţie cetăţenească. Suntem încă la faza rockeri contra depeşari, civilizaţie contra manelişti, bucureşteni contra restul ţării (moldoveni, unguri, ţigani).
Dar, desigur, diferenţele sunt mult mai nuanţate. În lumea civilizată, în Franţa sau SUA, actorii de stand-up sunt vedete recunoscute, integrate într-un sistem de valori culturale şi financiare (impresari, turnee, câştiguri). La noi sunt încă într-o zonă de nişă a culturii, evitaţi de radio şi tv (ancorate într-o lume proprie dominată de Oana Zăvoranu, Viorica din Clejani sau nevestele lui Bănică jr.), par mai degrabă apostoli prigoniţi de păgâni prin felurite catacombe (Deko, Club 99 etc).
Probabil că peste ani, Bordea va deveni un fel de Coluche român (cu epigonii de rigoare), publicul de stand-up se va emancipa la rândul său şi comediantul de stand-up va fi actorul principal al unei noi mişcări populare de iluminare a maselor prin râs. Îmi aduc aminte cum la o ultimă manifestare electorală, înainte de victorie, a Convenţiei Democratice, la Sala Palatului, marea Actriţă Leopoldina Bălănuţa a recitat Scrisoarea a III-a de Eminescu. La final, înfierbântat de versuri dar mai ales de înterpretare, doar să fi sugerat Coposu să mergem înspre palatul Cotroceni, azi Iliescu era nume de bulevard sau comună.
Dacă nu, la fel de probabil, stand-up mioritic va rămâne în continuare un act sporadic de frondă, specific tinereţii.

vineri, 11 ianuarie 2013

Un fleac 2

In birou am un coleg, mai USL-ist de felul sau. Traieste intr-o lume a sa, oficial-speciala. Nefiind la serviciu in zilele fierbinti ale mortii lui Sergiu Nicolaescu, a deschis hodoronc-tronc o discutie despre opera si viata marelui disparut. A inceput sa-i laude meritele artistice, politice si regizorale, concluzionand ca filmul Pistruiatul este o capodopera (desigur, din punct de vedere personal si intim). Un alt coleg, desi neatent la discutie, intervine laudand filmul Stejar, extrema urgenta! Astfel, incet, incet discutia se anima, si fiecare coleg amintea cate un alt film romanesc preferat.
Amicul USL-ist era incantat de cate filme bune a facut marele Nicolescu chiar daca el personal nu si le amintea pe toate. Si mai putin pe cel propus de mine in discutie:  De ce trag clopotele, Mitica?

duminică, 6 ianuarie 2013

Un fleac

Moartea lui Sergiu Nicolaescu a resurcitat discutia despre valoare, geniu, moralitate etc, dobandite in comunism si perpetuate la nivel de mase populare in anii post revolutie. La fel ca si in cazul lui Adrian Paunescu (se pregatesc in vestiar CV Tudor, Dinu Sararu, Augustin Buzura etc), disparitia fizica a regizorului inginer a nascut valuri de discutii in contradictoriu. Bineinteles, aceste discutii au fost intretinute si de vivacea si guresa agitatie a televiziunilor, care obosite sa tot transmita de pe la portile spitalelor (raniti de petarde, intoxicatii alimentare, diferite grade de ebrietate) sau ambuteiajele de pe DN1, au gasit in disparitia marelui Artist (inclusiv gaselnita cu incinerarea!) ocazia de a se da in stamba mai mult decat era cazul (si crestrea ratingului, desigur).
Tonul aducerilor aminte despre raposat, si mai ales a operei sale a fost de la Oda desantata la cocina de porci, cu variatiuni alternante. Discutiile au fost spumoase mai ales intre semnatarii diferitelor panegirice. si anonimii forumisti (majoritatea fani declarati ai Maestrului). Cautati textele despre moartea lui Sergiu Nicolaescu ale lui Marcel Tolcea, Vlad Petreanu sau CTP. O sa vedeti ca discutia curge inspre 2 planuri, moral si artistic.
In cazul lui Sergiu Nicolescu, opera sa "peliculara" poate fi asemuita cu experienta traita de un novice onest. Spectatorul ante-89 al filmelor Maestrului poate fi inteles ca un tip, ce-si cumpara din putinii bani castigati prin munca, nu furt, un Iphone 5 chinezesc. El insa nu stie acest lucru. Da banii pe telefon si traieste cu credinta sincera ca ceea ce tine la ureche este produsul celebrului Steve Jobs. Vorbeste la el, ii incearca toate aplicatiile si dupa o vreme, nu este neaparat suparat, dar chiar nu intelege de ce toata omenirea e innebunita dupa Iphone, ca nici nu merg asa bine, nici nu se aud asa clar... Cam asa se intampla si cu spectatorul fan Nicolaescu. I-a placut comisarul Moldoovan, i-a placut Nea Marin, insa sigur nu a vazut Cainta, nici chiar  Si vrabia e pasare, desi, culmea, Maestrul fusese contemporan acelor filme, dar nu se lasase "ispitit" de asemenea scenarii. Lui mai dragi ii erau povestile cu elicele de nave...
Si poate, cariera lui  ar fi fost usor digerabila daca filmelel sale ar fi fost considerate un compromis, in vederea zamislirii unui film de genul Croaziera lui Danieluc sau Secvente a lui Tatos. Dar nu, filmele lui Nicolaescu au reprezentat doar maximum lui artistic.
In final, la disparitia lui, dupa atatea controverse stranse intr-o viata de artist si politician, sa-i acordam lui Nicolaescu cinstea de fi inventat in cinematografia romana rolul negativ. Personajul Lascarica ii apartine deopotriva lui ca si lui Gheorghe Dinica,desigur.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Revelion 2013

Acum niste ani, familiile Columbeanu reunite (senior si junior + Moni) sarbatoreau Anul Nou in direct la tv. Penibilul situatiei era ca ei se uitau la ei insinsi, la tv. Ca la o dragaica de balci, in cortul cu oglinzi, imaginea lor se repeta la infinit pe ecranul televizorului la care cei patru se uitau.
Recent, cutremurat de teribila gaselnita a celor de la RTV de a prezenta povestiri din cripta cu Paula Iacob, in zorii Noului An, o pereche de ganduri nastrusnice mi-au zdruncinat toti neuronii.
Primul gand, ar fi despre interesanta psihologie aplicata de managerii televiziunilor din patria noastra, care vorbiti intre ei sau nu, toti, de la PRO TV la VOX TV Galati-Braila (par egzamplu), isi aleg publicul tinta din doar 2 areale de spectatori. Un segment 18-20 de ani, juvenil, analfabet si galagios si un segment +60 de ani, senil, ceausescu addicted, si temator.
Astfel, tot ce se petrece in tara asta trebuie musai sa fie la extreme: ierni geroase, calduri sufocante, cozi interminabile, petreceri neamiauzite etc. Nu exista defel o generatie de mijloc, asa cum nu exista o societate de mijloc, desi, si aici ar veni cel de-al doilea gand, polarizarea asta de interes televizat releva o posibila alternativa de functionare a sistemului romanesc de vot. Un vot cenzitar, care sa excluda de la acest drept (de a alege conducatori) pe cei care nu muncesc (legal, adica nu participa prin taxe la bugetul national) si pe cei ajunsi la pensie. Ce sa mai astepti de la votul unuia de varsta Paulei Iacob, de pilda? Pentru ce viitor voteaza unul de 90 de ani? Pentru ce viitor voteaza un analfabet care munceste sau nu la negru? Si cum sa nu voteze astfel de electori pe toti imbecilii care le promit zeci de mii de euro sau mariri de salarii si pensii in perioade negre de criza.
Spania sau Italia sunt in criza, Romania nu!

Apreciaza: