Divorțele

Inițial idea îmi venise când îmi aminti de un unchi de-al verișoarei unui vecin, care îmi adusese cadou sau uitase pe la vecin ori verișoară, o revistă auto RDG-istă despre Trabant. ”Auzi, mi-am zis în gând cu voce tare, Trabantul e considerat mașină!” Unchiu ăsta era un mare vizionar, le făcuse pe toate în viața după cum îl dusese pe el mintea. Minte puțină, desigur. În 1983 ceruse azil politic în Germania, Germania Democrată. Râdeau ăia de la miliția lor, împreună cu ăia de la ambasada noastră, de se prăpădeau. Nu știau ce să facă cu el, și atunci au dat cu banul. Pușcărie sau balamuc, a ieșit balamuc. Acolo s-a tratat până la unirea nemților, după aia a plecat la socrii, în Vietnam. Își luase nevastă o asiatică, naiba știe cum o găsise pe acolo, și plecă din Germania Mare în Vietnam. Chestie de fler.
Oricum, plecasem de la revista auto despre Trabant. Eu, mă gândi la un moment important al vieții, să mă însor. Viitoarea mea nevastă era o celebritate în Slatina natală. Domnișoara Geta, cea mai galonată fată mare din Oltenia. Număra 45 de primăveri, dar nicio fabrică de cosmetice n-ar fi scos-o sub 55...60 de ani, indiferent de experiența și celebritatea acumulatate în domeniu machiajului feminin în particular, uman, în general. Toți prietenii și cunoscuții mei mă compătimeau, doar mama, săraca, era alături de mine ”Lasă, Virgile, tot răul înspre bine, asta nu te înșală nici dacă o lași în calea marinarilor sau tir-iștilor întorși din cursă. N-are cu cine.”
Fapt era că eu o iubeam, mai ales că puful ei brunet de sub năsuc îmi amintea mereu de tatăl pe care-l știam din poze, nicicum în viu. Nu vedea cu un ochi, dar nici n-auzea cu o ureche, însă vocea-i compensa toate aceste lipsuri. Dacă ar fi fost mai multe ca ea, nici nu se mai inventa telefonul mobil, poate nici poșta... Ei bine, tocmai când eram în febra pregătirilor de nuntă, arvunisem deja un cunoscut dealer de covrigi și pateuri, am descoperit comoara intimă a iubitei mele. He, he, nu aia, ci colecția ei de reviste Miresici! Dragostea vieții mele se pare că visa la măritiș încă de pe vremea crochiurilor marelui Gutemberg. Am răsfoit aleatoriu câteva numere și recunosc că nu m-au impresionat prin nimic. Mai exact, erau doar nimicuri multiplicate pour eternite: alb, alb și dantele! Răsfoind, mi-am adus aminte de Trabant, mașina care nu e mașină, dar apare în reviste auto. Extraordinar, non-concretul concret! Musai, trebuie să fac și eu ceva nemaifăcut, nemaigândit.
Divorțele!
O revistă dedicată vieții post-matrimoniale. Revista era din start mult mai atractivă decât monotona Miresici. Avea culoare (adio alb!), avea acțiune (rubrica ”Din block-notesul grefierului”) și avea singura rubrică matrimonială cu și despre oameni ce nu se entuziasmează atât de ușor, oameni hârșâiți prin viață, sătui de cai verzi pe pereți și alte eresuri!
Toate astea și altele în plus, dar nedescifabrile, le-am aruncat pe paginile unui caiet dictando. Caiet de care la un moment dat am uitat și mi l-a găsit Geta. A citit, s-a îmbujorat, a strâns pleoapele ambilor ochi, deși unul dintre ei..., în fine, ei bine, m-a dat afară din casă și din viața ei. Din casă m-a dat printr-un upercut foarte corect executat, așa încât când m-am întors de la spital, peste 2 zile, casa ei era goală și nelocuită. Plecase, deci și din viața mea.
Mi-am recuperat caietul cu idei despre revistă și am plecat spre mama. La a doua cârciumioară unde îmi înecam amarul, aflai că iubita mea trage să moară pe calea ferată Craiova - Balș - Slatina - Topoloveni. Am dat pe gât ultima înghițitură de bere, 3 jumătăți de kil rămase fără soț în naveta de sub masă și am alergat la calea ferată. Am ajuns la macazul feroviar, dar ea nu mai era acolo. Murise! Și ajunsese deja în Ceruri.
Dar nu era așa. Geta după ce mă daduse afară din casa/viața ei, își plânse un pic soarta ei neagră și fugi la întâlnirea cu InterRegio 1896 Craiova - București Nord. Îmbrățișarea fatală de la 16.56! Dar Patria o salvă! După cum bine știe toată lumea, mai puțin Geta, desigur, în România anotimpul cald aduce odată cu temperaturi ridicate și întârzieri colosale la trenurile căilor ferate române. În cazul Getei, destinul fu mult mai drastic. La întârzierile normale ale trenului se adăugă și o grevă a personalului manipulant, cât și un botez al șefului de gară Piatra Olt. Așa încât, de abia când am ajuns eu la terasamentul CFR trecea trenul ce ar fi adus moartea Getei de acum 2 zile și ceva, dacă ar fi avut ghinionul să fie japoneză, nemțoaică, orice în afară de româncă.
Geta stătuse o zi și o noapte culcată pe șinele de tren, dar începuse s-o tragă curentul la șale și se urni într-un târziu de jos și porni fără țintă. Legenda spune că s-ar fi aciuiat pe lângă stâna unui cioban destoinic, care a scăpat-o și de rușinea virginității și a acceptat-o și ca soție cu acte legale. În lumea lui fericirea se pogorâse pe pământ. Oile nu mai fugeau besmetice de el când îl vedeau puțin afumat de băutură, iar câini nu mai săreau la gâtul urșilor sau lupilor decât atunci când doamna Geta nu era prin preajmă. Și cum dânsa era mereu prezentă peste tot, ajunseseră câinii să se îngrașe de lene, iar lupii și urșii să ceară azil la zoo sau să devină vegetarieni.
Eu m-am întors la revista mea. Cu niște bani ce-i aveam strânși pentru o excursie all inclusive în Bulgaria, am scos primul număr din Divorțele. Fiind sezonul zugrăvelilor de vară, primul număr s-a vândut în întregime. Al doilea număr s-a vândut ca pâinea caldă împreună cu colecția Povestiri din criptă. Vorbea lumea că amintirile grefierilor sunt bloodiest sci-fi ever! Al treilea număr mi-a fost cumpărat în întregime de Asociația Română de Wrestling, secția feminină. Cică de la rubrica de poștă a redacție selectaseră o echipă imbatabilă de wrestelițe!
Cine ar fi crezut că pornind de la o revistă auto despre Trabant, să ajung într-o astfel de lume nouă și novatoare continuu? Cool!
Vizitați www.divortele.ro, de azi și pe Google Play!

Tren de plăcere

Ieri a trebuit să-mi iau odrasla de la Gara de Nord. Venea cu trenul tocmai de la Galați, de la o distanță de aproape 300 km. În mileniul III, unui tren din mândra societate a căilor ferate române i-au fost necesare aproximativ 5 ore de mers! Însă nu asta este cel mai trist comic, ci faptul că toate trenurile care circulă prin Patria noastră au întârziere de cel puțin o jumătate de oră! Toate trenurile, indiferent de unde vin, din țară sau de la Viena.
Și tot mai comic este faptul că mirărilor de moment ale tuturor celor ce-și așteptau rudele sau prieteni la gară, față de întârzierile menționate pe panou (vezi și http://www.cfr.ro/webcam.php) li se asezona imediat și fără obligație o explicație izbăvitoare. ”E cald și se dilată șinele, d-aia e întârzierile astea.”
Numai în România se dilată șinele și au trenurile întârziere, în restul lumii civilizate astfel de probleme sunt calculate/mascate mult mai iscusit (exclud binecunoscuta comparație cu exactitatea CF Japoneze!)
Însă mult mai funny este tendința unanimă de acțiune subit duală, revoltă și cocoloșire.
Asta ar putea fi explicația pentru care un guvern exemplar (VV Ponta) este blamat și exonerat concomitent pentru situația socio-economică contemporană.

Cumpara original!

Made in china

Recenta apariție editorială a autobiografiei lui Moni Columbeanu-Pink, ”Amintiri din trecut cu mine, de mine”, a învolburat presa mondenă și publicul avid de cunoaștere prin secretele dezvăluite.
Astfel, chiar din primele pagini Moni își amintește cum era să-l piardă pe Mr. Pink, dintr-o prostie, dintr-o copilărie de joc de cuvinte româno-madarinez. Când s-au văzut întâia oară, deși ea îl vâna de mult timp, încărcându-se hormonal cum nu o mai făcuse de la etatea de 12...14 ani, el s-a prezentat: Pink, și ea i-a răspuns prompt: Ling!
Săracu Mr. Pink s-a speriat instantaneu, credea că tocmai se pregătea de intromisiune cu o rudă de sânge. Numele de fată al maică-sii fusese Ling, deci...brrr, Moni îi putea fi verișoară de gradul întâi!
Până înspre dimineață, istoviți dar împliniți amândoi, Mr. Pink a înțeles cu vârf și îndesat ce a vrut să zică Moni cu numele de fată al maică-sii.

Brașov

Comunismul a însemnat pentru România un vârf apoteotic al prostiei și răutății în conducerea politic-administrativă a unui stat european. Comuniștii, conducătorii politici și slugile lor din imediata apropiere nu au făcut altceva decât au distrus o lume care le oglindea fără distorsiuni limitele intelectuale și umane, înlocuindu-o cu o alta, neclară, după chipul lor și puterile lor de înțelegere.
Mă plimbam zilele trecute prin Brașov, și deslușeam câteva chestii, cum ar fi:
- Brașovul, ca de altfel orice fost burg ardelean, dar nu numai, are și acum la aproape un sfert de secol de la dispariția regimului comunist, un uriaș potențial turistic. Astăzi arată învechit și uitat în timp. Ceva, ceva s-a întreprins, mai ales prin centrul vechi și local, la obiectivele turistice cunoscute. Însă orașul e departe de a fi magnetul de turiști pe care cu siguranță cu o politică economică justă, de perspectivă și aplicată consecvent de la nivelul CJ & Co, ar fi putut să fie;
- În cazul Brașovului se regăsesc toate municipiile Patriei, care din fericire nu au beneficiat de ”atenția” fostului Om al Păcii, lider de rezonanță internațională, în fine, analfabetul de Ceaușescu;
- Plimbându-mă prin Brașov mi-am dat seama de marea crimă a comunismului, masacrarea unei bresle, arhitecții! Admiri tot ce s-a construit până în 1947 și te minunezi la ce oribilități s-au născut între 1947 și 1989. Un soi de stil bauhaus prost înțeles și aiuristic aplicat năpădește ici colo urbea, ca și cum la umbra barocului și-au ițit capul tulpini de bălării. Breasla arhitecțiilor, în înțelesul local, de breaslă a meșteșugarilor, a fost în anii comunismului victorios măcelărită sistematic și forțată la reconversie profesională, devenind nimic altceva decât o inginerie aplicată cu pseudo-valențe artistice.
Este rușinos și trist.
Din ce în ce mai mult, amintirea României Mari, îmi pare un vis ce nu a fost nicicând demn de aceste plaiuri, a fost mai degrabă decât o perioadă de mândrie națională, cât un accident al istoriei, o glumă, un experiment.

Forumiștii

La început de secol XX, mașinile cu aburi, cu benzină, au început să câștige teren în fața tracțiunilor animale, recte calul. A fost un șoc desigur, parcă peste noapte milioane de oameni s-au trezit jobless, la fel cum peste decenii, dezvoltarea rolului aviației într-un război a dat peste cap toate strategiile belicoase de până atunci.
Astăzi suntem contemporani cu o armată anonimă, fără chip, dar deosebit de vocală și care e pe cale să schimbe modul de percepție al mișcării bielă manivelă dintre presă și cititori, forumiștii! Ascunși după pseudonime amăgitoare, vigilenții de serviciu ai societății române contemporane combat neostenit derapajele puterii politice, cât și a puterii jurnalistice. Vremurile în care ecoul vorbelor unui jurnalist amuțeau și iluminau totodată masele, par caduce. Cristoiu, CTP sau Tolontan sunt trimiși la colț cu ocazia fiecărui articol publicat de cohorte nesfârșite de minți clare și limpezi. Iar în cazul celor câtorva mai ambigui în exprimare, gen Pleșu sau Patapievici, forumiștii de serviciu intervin instantaneu și-i readuc cu picioarele pe pământ trimițându-i invariabil la origini, pe post de concluzie moralizatoare.
Dacă un anumit rol desinhibitator al datului cu părerea din negura anonimatului putem accepta, de pildă satisfacția juvenilului angajat ”Hagi84” ce îi dă cu tifla pe teme fotbalistice anchilozatului său șef ”Dobrin 68”, deși nici unul, nici altul nu cunosc adevărata identitate a celuilalt, ei bine, o mare nedretate stă să se producă. Dacă CTP, Cristoiu sau Tolontan publică odată la 5...10 ani o antologie a articolelor lor, variantă așteptată cu sufletul la gură de admiratorii/detractorii lor, forumiștii, blestemații anonimatului rămân în continuare în hruba nerecunoașterii lor oficiale. Până când și de ce?!
De aceea propun și aștept în librării sau la liber pe internet o antologie, un best of, al acestor haiduci ai mileniului 3:
Sebra sau RoseN, la editura Dailycotcodac!
Olga Khan, la editura Evenimentul Zilei!

Mândria de a fi Român în România!

Miercuri, 3 iulie 2013, la TVR se discuta situația politică din Egipt. Moderatorul emisiunii are un invitat de marcă, o personalitate a societății românești contemporane, un Om cu care ne mândrim. Mai exact este acea persoană pe care o poți propune copilului tău drept model în viață, adică...cum? Patapievici, nu, deci e vorba de...Pleșu? Nu, e vorba de ... exact, e vorba de fostul pușcăriaș Adrian Năstase. Individul cu cetățenie română, ca și tine, care  găsit resursele necesare de lașitate să nu-și accepte pușcăria, insul care aidoma unui magnet ațâță pilitura compromisului din societate, dezvăluind grațios tot ce-i mai urât în lumea românească: îmfumurare, minciună și trădare.
Felicitări TVR!

Șoferițe

Pe Calea Moșilor, primăria a inventat niște parcări în spic foarte eficiente. Acu niște zile văd o piți blondă la volanul unui mercedes negru, parcată într-un estuar d-asta nou făcut, vorbind la telefon și începând manevra de marșalier. Totul concomitent, vorbit la telefon, șofat, privit în toate oglinzile, privit în spate.
În coada ei dădea să intre o altă piți blondă, la volanului unui nissan micra sau similar, care și ea, tot concomitent, vorbea la telefon și dădea să intre în parcarea care urma să se elibereze. Așa încât la un moment dat, ambele mașini erau cât pe ce să se lovească, în vreme ce șoferițele reușeau performanța de a conduce mașina, de a vorbi la telefon și de a vorbi una cu cealaltă! Concomitent!
Pentru unii viața este înfiorător de plictisitoare, dar atât de frumoasă....

Citate si like-uri

Am o vecină care și-a postat pe Facebook un citat emoționat, ceva de genul, nu banii sunt importanți, ci educația acumulată în viață (copilărie), bla, bla.
Imediat, o cohortă de friends au click-uit like, share & co.
Ceea ce este frumos este faptul că tocmai această vecină nu face nimic în sprijinul mesajului mobilizator și educațional. Ea și familia ei sunt primi la sărbătprit zile de naștere și sfinți cu muzica dată la maxim. Tot ea și familia ei ies tacticoși în curtea blocului ambreiază mașina, beau bere sau fac mici la grătar, încețoșând (sic!) tot blocul, de parcă ai fi în plin experiment Philadelphia.
Și astfel, iată cum cineva care propune astfel de învățăminte, este prima care le încalcă vârtos.

...trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi...

Săptămâna neagră a accidentului din Muntenegru a relevat o stare de fapt tragică prin comicul ei. Suntem conduși de o clasă politică proastă, neperformantă la niciun capitol și ceea ce e mai grav, fără viziune.
Mircea Dușa, ministrul armatei bate câmpii cu nonșalanță, declarând candid, citez:...”trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi.” Îl auzi și nu ști cum să reacționezi. Să râzi de el sau să plângi de tine, cetățean inocent, victimă fără vină, a unui sistem de conducere ce după aproape un sfert de secol de la îngroparea comunismului, naște astfel de monștrii. Cum poate un om politic să rosteasă asemenea prăpăstii? Poți să-l acuzi de timiditate în fața microfonului, trac la declarații, aidoma unei babe interogate prin vreo piață, aiurea? Nu, bineînțeles că nu. Dușa, aidoma șefului său, baschetbalistul Ponta V.V., trăiește din 1989 doar din vorbărie, multă vorbărie, enorm de multă vorbărie.
Tragedia este aceea că într-o perioadă de criză financiară generalizată și în continuă desfășurare, românii au în frunte lor niște caricaturi politice, lipsițe de orice viziune politică și socială, și care mai presus de orice au dezvoltat din plin ”darul” îngânfării și ”virtutea” lașității.
Prins cu ocua mică sau cu pantalonii în vine, V.V. Ponta, alias Doctor Copy-Paste, își răzbună neputința mazilând ambasadorul din Muntenegru (nepotrivire de caracter declarații la nivel oficial) și fugind apoi teleleu prin lume! Nu-l plâng pe ambasador, cred că un absolvent meritos de Băneasa, o avea și ochii albaștri, în fine, nu asta contează... Și așa, o târlă de ambasadori aruncați prin Balcani, în fiecare fostă republică iugoslavă mi se pare enorm. Cred că ambasadorul din Belgrad sau Sofia poate acoperi foarte ușor zona balcanică, inclusiv Albania (îmi dau și eu cu părerea...).
Apropo, sunt curios dacă Dușa ar spune: Români, vă ordon treceți Prutul!, l-ar urma cineva?

Cotroceni Mall

Recunosc că dintre toți oamenii politicii în activitate îl apreciez pe Președintele Băsescu. Este așa cum s-a spus de foarte multe ori un ”animal politic” puternic și instinctiv. Iliescu rămâne ancorat cumva în ipostaza eternă de bunicuță sovietică, un tătuc mai bun decât tătucul Ceaușescu. E un om politic anchilozat în alternanța alb-negru, ești cu el sau împotrivă, fără capacitatea de a înțelege nuanțele. Iliescu va rămâne agățat pour eternite cu mineriadele de gât, mult mai mult decât cu evenimentele din decembrie 1989.
Traian Băsescu este altă categorie. A pornit de jos, din umbra marelui Petre Roman, și a câștigat mai toate bătăliile deoarece și-a asumat rolul de politician activ, și nu deținător al nu știu căror puteri supraomenești, atitudini arogante duse la perfecțiune de A. Năstase. Cu toate astea, eu nu înțeleg la ce-i folosesc mișcările de reality show și propagandă, gen sesiune de cumpărături la mall-urile bucureștene. Înconjurat imediat de gureșele reporterițe, președintele joacă sceneta cetățeanului european simplu, și-și umple tacticos portbagajul cu te miri ce. Ieri, 30 iunie 2013, descărca din căruciorul de mall niște morcovi, șervețele de hârtie etc. Chiar nu înțeleg care e rostul acestei scenete... Odată cu renunțarea la avionul prezidențial guvernarea USL i-a tăiat palatului Cotroceni și rația de morcovi, portocale, șervețele de hârtie? Sau aseară, dna. Băsescu a dat-o afară pe bucătăreasă și s-a apucat de gătit nu știu ce bunătăți...?
Mi se pare că Președintele, aidoma tuturor oamenilor politici actuali trăiesc într-o raportare continuă la amintirea lui nea Nicu Ceaușescu. Ăla găsea decența să nu se maimuțărească aterizând inopinant prin piețe sau mall-uri (he, he). Stătea ascuns de popor, de teama atentatelor, și nu mergea nici prin restaurante, lăsându-l pe Nicușor să bifeze, cu vârf și îndesat, această activitate de pre-socializare.
Astăzi, președintele merge la piață, primul ministru bate mingea cu poporul și doar Căcărău doarme pe el. Te pomenești că pentru finanțarea apropiatei campanii prezindențiale îi ia pâinea de la gură, Nadiei Comăneci, dând-o afară din reclama la Dormeo!