duminică, 2 noiembrie 2014

Stand up 1 și unu


Într-un loc aproape select, cinematograful Patria, a avut loc un spectacol ce se dorea încă din start ”altfel”. Cuvântul de ordine era respect, pardon, Respect! Respect față de public (program ales, dichisit, umor fin, subtilități etc), respect față de artiști (prezență la fix, fără întârziere etc). Bineînțeles că totul era o glumă. Spectacolul a început după o jumătate de oră , onor publicul intrând în sală și după această întârziere, exista un singur bufet, la care se făcea o coadă până în bulevardul Magheru, harababură la bilete (2 pe un loc) etc, etc. Dar nu asta era problema cea mai arzătoare, astea deja sunt aspecte clasic neaoșe, dacă lipsesc trebuie să dea de gândit!
Problema este că stand-up românesc nu poate ieși din umbra sa proprie, auto-impusă de limite intelectual-artistice sau pur și simplu frică. Deși suntem în miezul unui ev aprins electoral,comediatul român nu iese din triunghiul său de glumițe: sex (nevastă, amantă, virginitate etc)-droguri (ierburi, băutură)-anti bucurești (tot ce străin de București, mediul rural cu județele Moldovei în pole position, plus variațiunile cu manele, maneliști etc).
Pe vremea lui nea Nicu, sub dictatură, scenariștii băteau câmpii cu glume despre frizeri, gestionari sau imagini casnice cu soacre/neveste moraliste. Astăzi, în libertate, glumele nu depășesc țarcul glumițelor, mai grav, artiștii împrumutând între ei aceleași snoave (era cool să vezi cum zicea unul gluma cu cine e din Vaslui (Galați, nu contează de unde)?, pe urmă apaudau/chiuiau câțiva din sala, și urma vreo glumă cum că acolo sunt cele mai curve femei sau cei mai bețivi bărbați și dă-i cu hohote și aplauze de la restul sălii. Pe urmă gluma revenea și la alți comediați, astfel încât pe la al treilea sau al patrulea dintre ei, nu mai răspundea nimeni din sală!)
După un astfel de spectacol sentimentul de regret și nemulțumire poate fi ridicat, dar nu e caz de disperare. Atât se poate, asta-i calitatea. Trist rămâne faptul că acești băieți tineri (în România, stand-up-ul este 100% falusocratic!), care nu au cunoscut chingile cenzurii comuniste, nu au bagajul minim de repere morale și nici vigilența civică de a ataca asperitățile vieții politice românești, nu atât din perspective ideologice stânga-drapta, cât mai ales de la nivel de principii proprii civilizației europene. Nu vreau să aud glume despre Ponta, pentru că eu sunt băsist sau reciproca. Ponta, Băsescu, Macovei & Co trebuie criticați pentru derapajele lor, pentru faptul că acești oameni își asumă cu ardoare misiune de a conduce o nație, și poate în cazul concret al fiecăruia, acest deziderat nu se poate împlini. Ei, ca oameni, au carențe educaționale (cei 7 ani de acasă, școlile urmate etc), intersociale (de anturaj), într-un cuvânt, nu sunt perfecți. Și nici nu trebuie, că doar nu votăm sfinți! Aici intervine rolul comediaților, ei sunt cei care trebuie să devină un soi de sanitari ai societăți, ei sunt cei care cu ascuțitul lor simț de observație pot desluși și ierarhiza petele de umbră din biografia oricărui om de stat.
Rămân la părerea că actorul de stand up trebuie să fie altceva decât Alexandru Arșinel varianta 1980.

luni, 27 octombrie 2014

Interviu cu un Actor



N
e aflăm într-o emisiune de televiziune. De o parte şi de alta a unei măsuţe de cafea stau şi discută Moderatorul şi Actorul.

-        Bună ziua, doamnelor şi domnilor, iată ne aflăm astăzi în compania onorantă a maestrului...
-        Ei, maestru...nici chiar aşa...ce or să spună Beligan sau Floriiin Călinescuuuu...
-        Nu, nu, sunteţi maestru şi gata! Publicul a decretat!
-        Ei, dacă e pe aşa sunt de acord, căci fără public ce am fi noi actorii?
-        Exact, ce aţi fi? Cârpe în vânt, izmene pe călător, rahaţi în ploaie...
-        Nu asta vroiam să zic, mai degrabă, după cum zicea poetul, am fii doar pulbere de stele în calea cometelor universului galactic.
-        Mda, şi aşa se poate spune. În fine, întâlnirea noastră de astăzi a fost prilejuită de recentul dumneavoastră succes de la gala Uniter, este vorba de premiul de interpretare masculină oferit de DNA. Dacă ne puteţi spuna saga acestei victorii, travaliul din umbra îzbânzii.
-        Da, desigur, cu plăcere. Premiul oferit de DNA este un premiu tânăr, ca să mă exprim aşa, un premiu ce recompensează munca deloc uşoară de redare la televiziunile de ştiri, a stenogramelor DNA. A fost inspirata propunere a directorului Caramitru de a propune televiziunilor de ştiri ca noi, actorii cu experienţă, să citim monotonele stenograme DNA, în locul insipizilor moderatori TV.
-        Succesul a fost instantaneu şi fulminant!
-        Exact, dar drumul v-aţi întrebat, drumul cum a fost? Drumul a fost greu. De obicei, noi, cei din tagma actorilor, histrionii, cu personaje ca Hamlet sau Tipătescu ne familiarizăm pe îndelete în anii de studiu de la Institut. Dar cu alde Voiculescu sau Hrebe ce să faci? Cu ei nu găsim prea lesne vreun traseu inspiraţional, vreo cale subersivă de desluşire a fiorului intim al personajului.
-        Hm, Hrebe? Să înţelegem că a fost atinsă o anumită intimitate cu personajul?
-        Bineînţeles, altfel nu poţi să-l redai natural. Eu, de altfel, am luat premiul pentru rolurile Hrebe din Padurea Braşovului, Voiculescu din 10 ani din viaţă şi Ilie Sârbu din Veriga lipsă dintre om şi Dumnezeu.
-        Wow, ce interpretare, câtă forţă!
-        Mie-mi spui? Doamne, cât am asudat pentru rolurile astea. Închipuie-ţi că până la aceste roluri eu eram unul dintre cetăţeni scârbiţi de politică, de politicieni. Efectiv nu urmăream buletinele de ştiri, nu suportam gâlceava din cadrul talk show-urilor, nu mergeam la vot.
-        (indignat) Nu mergeaţi la vot?!
-        (spăşit) Da, aşa de jos ajunsesem. Eu nu-mi exprimam dreptul constituţional de a alege.
-        Şi totuşi aţi găsit puterea internă de a scăpa din corsajul indolenţei, din ghearele nepăsări civice!
-        Da, aşa e, dar lupta a fost grea. Apropo, ştiţi care a fost clipa când am înţeles că am reuşit?
-        Când vi s-a înmânat premiul?
-        Nu. Am ştiut că am învins în clipa în care Mircea Badea m-a înjurat de mamă şi mi-a scris cu şurubelniţa pe portiera maşinii, citez din memorie, băsistule!
-        Doamne Dumnezeule! Aia a fost clipa?! Chiar aţi vizualizat momentul acela unic al victoriei?
-        (modest) Da, eu sunt unul dintre puţinii ce au surprins într-o viaţă de om, Clipa, cu C mare. Pe urmă, lătrăturile doamnei Firea Pandele sau muşcăturile domnului Şova au încoronat deplin împlinirea mea profesională. Mă simţeam cum îmi închipui că s-o fi simţit Sir Edmund Hillary pe 29 mai 1953 pe vârful Everestului. Mândru şi împlinit!
-        Of, Doamne, uite, îmi şterg o lacrimă emotivă şi vă mulţumesc pentru onoarea de a mă fi făcut părtaş la o aşa trăire, sărut-mâna maestre. Desigur, nu e vorba doar de mine, în faţa micilor ecrane cohorte de telespectatori sunt sigur că trăiesc momentul aidoma mie.
-        Lasă, nu plânge, pentru că nu toate merg ok.
-        Cum?! (indignat-agresiv) Există concetăţeni imuni la arta pură?
-        Oho, şi încă cum! Vezi tu, dragul meu, toate personajele astea pe care eu şi colegii mei le interpretăm atât de bine, au influenţă şi dispun de putere asupra, culmea, televiziunilor. Aha, ţi se spune, eşti bun să-i maimuţăreşti pe Hrebenciuc sau Voiculescu? Atunci, na! Ciuciu rol în piese de teatru, canci invitaţii în spectacole! Hrebenciuc ăla real sau Voiculescu ăla adevărat e prieten, amic sau co-acţionar cu drăguţul tău de patron de televiziune, nu eu! Pe ei îi ascultă independenţii patroni de media, nu pe mine, nu pe adorabilul public telespectator. (între timp, încet, încet şi treptat câte o lumină se stinge, câte un decor este ridicat, iar la final, Moderatorul, o siluetă în penumbra studioului, se va îndepărta la rândul său de Actor, lasându-l singur). Uite, am acasă diplome de la DNA cum că graţie interpretării mele maiestoase, ei au putut desluşi mai exact anumite mesaje ascunse printre rândurile stenogramelor şi astfel alde Hrebenciuc, Voiculescu şi compania au fost mai abitir proponiţii în acuze. Atunci, la momentul lor, toate aprecierile astea m-au bucurat, dar astăzi parcă bucuria mea nu mai este deplină, undeva, ceva s-a rupt, încrederea în mine se deşiră... privesc în jur şi mă simt singur, mi-e frică. Da, în societatea românească eu sunt claustrofob.

luni, 15 septembrie 2014

Balkanik

Anul trecut am aflat de festivalul Balkanik abia după ce trecuse, asta fiind de fapt o meteahnă a presei de entertainment românească, afli de o chestia abia după s-a petrecut evenimentul. Balkanik se vrea o stare de spirit "live", o redescoperire a unei atmosfere de confluenţă a două mari civilizaţii, cea occidentală şi cea orientală. Sârbii, bulgarii şi cu noi avem puncte comune în istoriile naţionale, şi multe pot fi traduse muzical sau culinar, însă toate sunt influenţate masiv de umbra marelui imperiu otoman.
Anii de după 1989 au diluat imaginea lumii balcanice, mai ales muzicale, o accentuată vulgarizare prin manelele difuzate eficient de alde Măruţă and Co. Balkanik cu acest fenomen se luptă şi-şi câştigă o bilă albă uriaşă pentru asta.
Altfel, am fost la prima seară şi am redescoperit lucrurile cunoscute:
1. publicul prezent este deja cucerit de fenomen, ştie de ce şi unde a venit;
2. indiferent de experienţa organizatorilor, nu există o logică în desfăşurarea evenimentului. Pauzele între artişti sunt lungi, nu există un fir "roşu" călăuzitor al evenimentului;
3. Co-participanţii la eveniment - meşteşugari, vânzători produse alimentare - părea debranşaţi de la miza evenimentului. Meşteşugarii erau nemulţumiţi de faptul că preţul de intrare (65 lei) devine prohibitiv pentru mulţi vizitatori, care astfel îşi vor drămui banii doar pentru clasica bere. Punctele de alimentaţie culinară (variată, turcească, românească, ungurească) se aflau în stăpânirea unor agenţi comerciali obosiţi şi ciufuţi de la primele momente ale deschiderii festivalului.
Dar, desigur, întâlnirea dintre artişti şi public este deplină şi salvatoare pentru scopul şi iniţiativa festivalului.

marți, 29 iulie 2014

Dream Theater

După 12 ani Dream Theater călcă din nou prin patria noastră. Şi ca niciodată, spectacolul a început la fix ora 20.00, aşa cum era trecut pe afiş! Nu a mai fost nevoie de scuze cu sfertul academic sau similar...
Despre muzică nu am ce adăuga, sunt mut (de admiraţie), oricum pentru mine spectacolul a însemnat o descătuşare de forţă muzicală şi profesionalism dus la cote superioare (wow, ce limbă de lemn!). lista melodii
Mult mai pasionat mi s-au părut întreaga faună a spectatorilor, printre care mă număram şi eu. Există o tipologie clar definită. Astfel întâlnim singuraticul (y compris moi), cu vârste între 17 şi 50 de ani. N-are cu cine schimba o impresie, iar în timpul spectacolului oscilează între pierderea de sine şi autocontrol desăvârşit. Pe urmă mai sunt cuplurile, cu multiple categorii. Apar cuplurile la început de poveste. el ştie, cunoaşte, ea-i soarbe toate vorbele. Sau viceversa, ea este descătuşată, el o imită când grotesc, când comic, niciodată firesc. Pe urmă vin cuplurile cu experienţă. Ele par că joacă un rol de mame cu copilul, el bucurându-se de orice se întâmplă pe scenă, din când în când atragându-i atenţia la anumite subtilităţi muzicalo-filosofice adânci şi greu de priceput de, noi, plebea. Tot la cupluri putem înghesui şi părinţii cu copii după ei. De obicei copiii nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor şi se retrag într-o ipostază desăvârşită de absenteism socio-environmetal. Aseară era lângă mine unu, ardelean după grai (apropo, foarte mulţi maghiari prezenţi) care venise cu două fetiţe de până în 10 ani. ei bine, insul cânta descătuşat toate melodiile (ştia toate versurile!) iar fetiţele ţipau pe acordurile înalte ale chitărilor sau pianului! Fun! La final ar fi grupurile, toate până-n 30 de ani, echipaţi cu deviceuri ultra-high şi total non-complexaţi. Râd, vorbesc, se entuziasmează din orice fleac şi mai ales fumează! După câteva beri, nu multe, devin alţi oameni. Jur că ăia pun în bere, marijuana! Spre finalul spectacolului, cuplurile se despart în sexe, ei cu ei şi ele cu ele. Ei urlă şi dansează pe ritmul bateriei, ele sporovăiesc în continuu sau sunt pierdute pe Faceebook.
Totul e super fun, există un spectacol pe scenă, plătit şi există un spectacol în jurul tău (tu fiind artist la rândul tău pentru ceilalţi) moca!
Marele fluviu işi strânge apele....

Pe afis ora de începere era 20.00, pe scenă la fel, wow!

The show must go on!

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Cronica de film


Recent cei de la HBO au prezentat un one-man show cu celebrul Mike Tyson. Spectacolul gândit de Spike Lee oferă celebrului boxeur un moment de înduioșătoare spovedanie. Mike îți acceptă limitele (semi-analfabet, violent, obsedat sexual, ghinionist etc) și se deschide publicului (care-l iubește necondiționat, răspătlindu-l cu multe reprize de aplauze) oscilând de la o situație de viață la alta, cu umor depre alții, dar mai ales cu umor amar despre sine.
Te uiți cum Mike retrăiește clipele frumoase dar mai ales urâte din viața sa, cum ar fi: pierderea mamei și a surorii sale, divoțul, violul, promotorul Don King, dar toate aceste clipe gravitează aproape publicitar în jurul meciului cu Evander Holyfield și se încheie apoteotic printr-o îmbrățișare sugerată cu cei dragi de astăzi, soția și copii lor. Toată spovedania sa este emoționantă. Mike fiind un om care a avut la un momenta dat 400 de milioane de dolari, și pe urmă i-a pierdut pe toți cu o rapiditate sinonimă reflexelor sale din ring.
Specatcolul este o reușită personală a marelui Tyson, și nu poți să nu te gândești la un alt campion al gramaticii, Gică Hagi, și să ți-l închipui într-un astfel de spectacol, povestindu-ți succesele dar și clipele mai puțin reușite: blaturile din fotbalul românesc, întâlnirea cu clanul Becalii etc.

The Lego movie - 7/10
L-am vazut 3d, dar nu se merită, cică e un film pentru copii, dar aceștia nu înțeleg mai nimic din derularea scenariului. Filmul este meticulos, detaliat și este un ”must see” pentru fanii de jucării Lego!
Altfel varianta dublată în limba română are două plusuri uriașe: 1. reauzirea maestrului Constantin Codrescu (83 de ani!) dțnd voce personajului Vitruvius, un soi de dumnezeu interpretat în original de Lawrence Fishburn și 2. personajul Emmet, voce fiind Mihai Bobonete, celebru actor de stand-up și din serialul Las Fierbinți. Emmet chiar aduce cu Bobonete, ai impresia că rollul a fost făcut special pentru el, sic!

Hop si eu personaj in film!

luni, 24 martie 2014

Deziluzia

Ceea ce se întâmplă acum cu Mircea Diaconu, nu este altceva decât un reality-show din spatele Actorului. De ar fi fost doar sceneta cu Toma Caragiu și rolul hotelierului din Secvențe de Alexandru Tatos, și Mircea Diaconu tot ar fi fost un actor deosebit al teatrului românesc. S-a dus în politică... din păcate... și-a părăsit personajele și a rămas sub reflectoarele atenției publicului el, cetățeanul anonim cu ideile sale politice duplicitare, neclare, dubioase.
Privindu-i cariera post decembristă mă gândesc cu groază la ce deziluzie aș fi trăit dacă Marele Toma Caragiu ar fi prins perioada anilor 90 (ar fi avut abia 65 de ani!) și cu background-ul său politic din anii 50 ar fi fost fan Iliescu sau naiba mai știe ce...
Nu ridic piatra înspre Mircea Diaconu, mi-l închipui în continuare Mateiaș Fabulistul...

joi, 20 martie 2014

Cronica de film

Când se la seara peste București sau Metabolism - Pe la vremea clasei a XII-a, înainte de bacalaureat, tata, Dumnezeul să-l ierte, m-a întrebat ce vreau să mă fac? Naiv i-am răspuns, actor! Nu e bine, mi-a răspuns, tu nu ști că toți actorii sunt bețivi și toate actrițele sunt curve? Nu, nu știam. Ei bine, iată că peste decenii, un regizor român parafrazează cinematografic vorbele tatălui meu. Filmul lui Corneliu Porumboiu este o monedă cu două fețe, pe de o parte este un film strict pentru fanii lui înrăiți, filmul fiind de fapt un soi de ciornă a unui viitor testament artistic (iată cine am fost, ce am vrut, ce am reușit, etc), și pe de altă parte prin dezvăluirile puțin onorante la adresa breslei actorilor (chestie de moralitate) filmul dezlănțuie o competiție fulminantă între toți criticii de film de-al lăuda și ”descoperi” tot felul de înțelesuri absconse.
Filmul este o experiență, și mi s-ar părea suculent de atractiv un documentar de tipul ”making of”. 7/10
Domnișoara Christina - După jucăușul ”Bună, ce faci?”, regizorul Alexandru Maftei propune această adaptare după Eliade. Filmul are un plus mare în ceea ce privește imaginea (felicitări, Radu Aldea!) și parțial selecția distribuției. Minusurile filmului vin dinspre distribuție. Actorul principal, Tudor Istodor eșuează în tentativa sa de clădire a personajului Egor. Cred că ar fi fost un foarte bun actor din perioada mută. De altfel, toți actorii dau dovadă de foarte multă expresivitate (poate și datorită lui Radu Aldea), însă când deschid gura...cămin cultural, nu altceva. Singurul actor din distribuție care-mi pare credibil în rol este Ovidiu Ghiniță (Nazarie). Personajul său este puternic conturat, radiază naturalețe și firesc. E de amintit și faptul că pentru prima dată într-un film românesc, un copil îmi pare a avea un joc artistic (aproape) normal, necrispat sau fals, e vorba de Ioana Sandu (Simina).
Altfel, derularea povești este fluidă, deși finalul pare a fi din alt film decât începutul filmului! Filmul începe cu agonia lui Egor, rob al bletemului Christinei de a o iubi fără scăpare, însă finalul filmului se precipit și nu închide în buclă această concluzie. Păcat. 6,5/10

marți, 18 martie 2014

Men sana, in corpore sana!

Mai zilele trecute, la buletinul de știri al TV5, calificarea echipei PSG în semifinalele Ligii Campionilor, (după 3-0!) era dată într-un singur minut de emisie, și ăla de final. În Patria noastră, în același moment, televiziunea de sport, Sport.ro, dezbătea preț de minute bune epopeea inelului de ureche al lui Răzvan Lucescu și Adrian Mutu! Ăsta era nivelul de informație și dezbatere cerut insistent de telespectatorul român, de cetățeanul anonim al milioanelor de componenți ai Republicii Rating și Share!
Tragedia în această comedie umană pe care o trăim zi de zi în Patria nostră este aceea a faptului că vârfurile de lance ale îndobitocirii naționale sunt reprezentate de oameni tineri. Concetățeni care la Revoluție erau țânci sau poate nenăscuți.
Dar dacă de la un Cristoiu, Nistorescu sau Ioanițoaia prea multe speranțe nu ai de ce să-ți pui, toți cei ca ei fiind hârșâiți prin glodul a ceea a fost gazetăria de partid, PCR sau UTC, ori poate nu te mai miri la tâmpenile unuia ca Geoană sau Oprescu, știindu-le obârșia de eminenți copii de securiști, noua generație de gazetari audio, video sau scris te înspăimântă de-a dreptul!
Viitorul sună tragic! Odată cu isteria legată de pușcăria clanului Becali sau a lui Gică Popescu & co, toate televiziunilor au luat-o la vale, dezvăluindu-și adevăratele ”caractere formatoare”. Un astfel de speciment este și Marius Chican, un nevertebrat din tagma celor de la sport.ro, care se face preș în fața tuturor gogomăniilor debitate de, par egzamplu, Mitică Dragomir (dar nu numai, desigur). Te uiți la Marius (sau Ioana Cosma, sau Lucian Lipovan) și te întrebi dacă omul ăsta a făcut vreo școală, ispășește vreun blestem (el sau noi?), dacă are vreo limită în decădera sa uman-zilnică?
Și aceste întrebări nu sunt doar pentru Marius, ci și pentru liderii generației lui, alde Mircea Badea sau Mihai Gâdea. Te uiți la ei, îi asculți, te minunezi și în final te întrebi cu glas căzut: Oamenii ăștia tineri au prieteni cu care să poate schimba o vorbă la un pahar de ceva, o părere în ceața dintr-un club? Oare nevestele/prietenele lor sunt atât de mulțumite de banii cu care vin la final de lună acasă încât nu li se pare nimic nefiresc în comportamentul lor? Le este chiar indiferent modul de evoluție în societate al tatălui copilului ei? Iar părinții lor sunt mândri de ei? Pentru prestația lor de astăzi i-au crescut și educat?






luni, 17 martie 2014

Scenariul mitingului la romani

Ca ecou al emisiunii demascatoare de la Antena 3 referitoare la cuplul de șerpi încâlziți la sânul Patriei, familia Pleșu, duminică, la umbra statuilor emblematice pentru capitala noastră o mână de oameni s-au întâlnit să protesteze. Televiziunile bagă mâna în foc că au fost 500 de patrioți, eu zic că am fost vreo 100. Dezamăgirea privitoare la numărul participanțiilor s-a citit încă din debutul protestului, din glasul lui Liiceanu. Decepția era însă înmiită de absența ”viitorului”, și anume a studențiilor. Un protest sub geamurile facultății lor, pe o temă dedicată unui profesor de-al lor, și totuși ei nu erau acolo.
Erau probabil obosiți de la zilele St. Patrick sărbătorite prin puburile Bucureștiului vechi sau poate lipsiseră conștiințele moral-civice ce animaseră cu real succes mitingurile pro Roșia Montană.

luni, 10 martie 2014

Cronica de film

Captain Philips - film bazat pe fapte reale, de aici și lipsa contagioasei ”eficiențe” a CIA, FBI, etc. Altfel filmul are un ritm alert, în crescendo, culminând, părere personală, cu măiastra performanță actoricească de final a lui Tom Hanks. Un final puternic, emoțional.
Barkad Abdi și-a meritat nominalizarea la Oscar, jocul său fiind în limitele personajului, fără derapaje cobotine. Interesantă și reușită maniera de (inter)joc dintre personajul său, Muse și spectator, via regizorul Paul Greengras. 7,5/10

vineri, 7 martie 2014

Flux informativ

La scara istoriei, luna februarie a anului 2014 va ramâne pentru România, ca luna furtunii mediatice dedicate Ucrainei/Rusiei și a Procesul Transferurilor. Într-o lume super informatizată și informatic-mediatizată, discuțiile se poartă la un nivel ridicol de rudimentar. De abia acum ies la iveală tot felul de condiții/restricții/etc ale independenței Ucrainei din anii 90, astfel încât multe chestii ce se întâmplă prin Crimeea sunt încă în limitele acelui act de independență. Dar altfel Facebookul, Twiterul sau asociațiile dualiste moderatori tv-oameni politici gâlgâie de indignări și apeluri la memorie/Patrie/vigilență...
Pe de altă parte întreaga societate românească a pornit un război mediatic în jurul Baciului, Gică Popescu, căpitanul Barcelonei! Trilioane de păreri, aidoma firimiturilor strălucitoare de jar, se animă în jurul nostru dezbinându-ne ca Moise Marea Moartă: Gică, Idol sau Hoț? Iarăși suntem copleșiți de informații dar nu dibuim miezul chestiunilor în dezbatere. Gică Popescu, aidoma celorlalți condamnați, trebuie privit ca o monedă cu două fețe, capul cu fotbalistul de succes, pajura cu impresarul necinstit. Mai degrabă, și acesta e cazul lui Copos, toți cei condamnați trebuia să ajunga după gratii mai devreme și pentru motive mult mai clare. Întrebați-l pe Copos despre activitatea din UTC, despre BTT...
O tempora!
(de aici)

luni, 3 martie 2014

Kitaro și românii

Aseară, la Sala Palatului din București, în fața unei săli aproape pline, a avut loc întâlnirea românilor cu legenda muzicii electronice/ambientale/experimentale Kitaro. În adolescența mea ante-89, Kitaro era hăt departe după Vangelis și Jean Michel Jarre, se bătea pentru podiumul preferințelor mele muzicale cu alde Mike Oldfield...o tempora.
Despre spectacolul reușit al lui Kitaro pot fi amintite doar trei chestii:
- Kitaro este un Artist;
- organizarea spectacolului a fost made in Romania 100% (vino tu la 7, că noi începem la 8, noroc că spectatorii intrau în sală și după ora 8);
- Kitaro a scos în evidență o problemă a spectatorului român, și anume ignoranța. Obositor de mulți concetățeni habar nu aveau cine e Kitaro, motiv pentru care după câteva acorduri vorbeau liniști între ei sau luminau sala cu facebook-ul de pe mobile.

PS Felicitări artistului român din deschidere, Marius Mihalache! A fost un moment de jazz manouche la țambal imperial.

marți, 25 februarie 2014

Cronica de film

Aseară s-a încheiat festivitatea de decernare a premiilor Oscar pentru anul 2013. Din păcate, favoritul meu, serialul Sue Thomas nu a câștigat nimic. E adevărat că a murit acum niște ani, dar totuși... Cine e Sue Thomas, capodopera cinematografică Sue Thomas? Este vorba de un serial polițist ce s-a desfășurat liniștit vreme de 3 sezoane prin SUA sau aiurea, acum a venit vremea României. Povestea filmului, chipurile bazată pe un caz real, este de un comic tragic fără margini. Te uiți, te minunezi de ce le-a putut trece prin cap scenariștilor de la Hollywood, și dintr-o dată, subit, evenimentele din 11 septembrie nu-ți mai par așa de surprinzătoare.
Ei bine, în serial este vorba de o tânără surdă, care conduce liniștită un automobil, adică are carnet de conducere valabil, și ține pe lângă ea un câine (similar orbilor, pe post de baston alb) iar apoi, culmea, se angajează la CIA, agent secret! Și să vezi cum se mai minunau colegii ei, agenți secreți și ei, că duduia poate citi pe buze! Wow!
După felurite întorsături de situație, clasice prin tipicul lor (se îndrăgostește de un coleg, Șeful ei, se ceartă cu altul, etc), agenta noastră ajunge la prima ei misiune (cu mafia rusă, desigur). Ei bine, agenta noastră merge pe urmele unui mafiot periculos cu cățelul după ea! Cățelul trebuie specificat că e evreu, oricum numele lui este Levi. Nu știu dacă e tăiat și împrejur, însă roșcat este. Dacă era negru, probabil câștiga vreun Oscar... Și se mai spune că sioniștii ar fi în spatele juriului de la Oscar...

Lunga plecare a PNL-ului din USL


marți, 11 februarie 2014

S-a făcut dreptate!

Celebrul extremist maghiar Barna Csibi a fost arestat!
Acțiunea a fost declanșată de oficialitățile române în urma plângerii formulate de celebru Doru Ciocan, președintele ANSCR, cum că numitul Barna Csibi a făptuit un act profund anticonstituțional, închinzându-și (ostentativ) toate calorifele din apartament, deși locuiește în Miercurea Ciuc, celebru pol al frigului din România!

sâmbătă, 1 februarie 2014

Tembeliziuni

De obicei tot ceea ce ține sex, CNA-ul ordonă să fie difuzat după ora 23.00 sau 00.00. Explicația unanim acceptată este aceea a prezervării inocenței copiilor, ce pot să audă asemenea măscări.
Regula nu se mai aplică când vine vorba despre o întâmplare ”nemaipomenită”, cazul ultramediatizat al babei de 71 de primăveri din Dorohoi. Indiferent că e ora 9 dimineața sau 8 seara, redactorii tuturor televiziunilor noastre citesc cu intonație marea ”știre”, ambalată frumos într-un format de scenariu erotic!
De abia aștept ziua când o să ascult la TV lecturarea pe fragmenta sau nu, a Emanuelei ori a Pisicii în cizme (pour les connoisseurs)!

Altfel, mi-a plăcut de o prostuță de la Realitatea TV, care azi pe la ora 10 dimineața prezenta spectacolul Shadowland punând accentul pe cuvântul umbră total aiurea. În prezentarea ei, ar fi vorba despre un spectacol ce ne va încânta cu umbrele (cu accent pe primul E) sale, ci nu cu umbrele (cu accent pe U), după cum ar fi fost de așteptat.

joi, 23 ianuarie 2014

DNA-apa vie

Vuiește țara de isprava din vamă a lui S.O. Vântu. Vezi, Doamne, ar fi vrut să fugă de brațul neiertător al justiției române. Greșit! Omul nu făcea altceva decât punea în aplicare stratagema universal recunoscută de însănătoșire garantată! Aduceți-vă aminte de cazul Hayssam. Omul era în zeghe și cu lanțuri la picioare, stătea pironit în fața judecătorului și trupul lui gâlgâia de cancer la colon! Metastază! Zilele-i era numărate, și minune! A fugit din țară, a trecut granița înconjurat de mioare și subit, metastaza a devenit istorie! Isus Cristos cu Lazăr al lui e o glumă pe lângă forța novatoare a fugii de justiție, implicit de răspundere.
Asta vroia și SOV, să fugă și (cândva) să se reîntoarcă sănătos, pe picioare lui. Liber și vesel să cutreiere locurile pline de amintiri ale dealurilor Moldovei.
Nicușor Constantinescu nici el nu se simte prea bine, e pe moarte desigur, și nu mai o depărtare de țărișoara pe care o iubește atât de mult îl mai poate salva și reda celor dragi.
 Suntem înconjurați de oameni bolnavi, morți vii de-a dreptul. Voiculescu, Copos, Dragnea nu așteaptă decât o clipă de neatenție a vigilentei justiții pentru ca o dată fugiți din patrie, să se poate întoarce, după ce-om uita de ei, înapoi la noi, la cei dragi.

marți, 14 ianuarie 2014

El fugitivo

M-a uimit în perioada vizitei dnei Nuland în România comportamentul premierului V. V. Ponta. Și mai tragice mi s-au părut desincronizările aiuritoare dinspre purtătorul de cuvânt al Guvernului, vice-premierul Dragnea sau ministru de externe Corlățean, când niciunul nu știa unde e șeful lor direct.
Stăteam și mă gândeam, dacă prin absurd Ponta ar fi fost prim-ministru al guvernului României Mari, cum s-ar fi comportat în ziua de 28 iunie 1940?

Apreciaza: