Corporația națională

Odată cu cea de a două gripă contactată pe anul acesta, am descoperit o situație mai puțin bănuită, și anume, existența unui sindrom Stockholm la nivel de relație angajat-patron. Am cerut conducerii superior ierarhice din firma unde lucrez să fim consultați de către doctorița de medicina muncii, deoarece într-o perioadă scurtă aproape jumătate dintr noi stătusem acasă cel puțin o zi. Cu chiu cu vai, directorul patron al firmei este de acord să o plătească pe doctorița cu care avea contract doar pentru medicina muncii, să vină și să ne facă un consult banal, dar edificator.
Surpriză! Colegii mei au dezvoltat subit un sindrom Stockholm vizavi de figura de Pater Familias a patronului și au refuzat consultul. Au inventat tot soiul de scuze,inclusiv spiritul economic pentru binele firmei, și au tușit și behăit în continuare, dar consultul nu l-au acceptat.
Există mereu o graniță subțire întreținută de companii prin care angajatul este îndemnat să lase de la el, să sară elîn ajutorul firmei, chiar dacă la nivel superior lucrurile se dezvoltă de multe ori într-o direcție dictatorială aproape. În toate firmele având ca figură centrală un patron popular, un pater familias, lucrurile se desfășoară mereu pe o graniță a unui tot mai întins non mans land. Vii la serviciu sâmbăta, poate și duminica, stai peste program benevol până la 10 ore de muncă pe zi, și toate acestea în linia unei normalități asumate. Dar altfel, la orice moment de cotitură, toate sacrificiile astea se uită și ți se înșurubează un șut în popou fără supărare (nu e nimic personal, rămânem prieteni).
Da, viața e nașpa de multe ori, iar cei de seama ta nu-și dau seama de asta mereu.