marți, 28 martie 2017

Cronica de film

Ar trebui spus Cronică de film Serial, dar deh....

11.22.63
O bijuterie de serial în 8 episoade, o călătorie în timpul când avea să fie omorât Kennedy. Dacă se acceptă idea călătoriei în timp, atunci serialul captează privitorul, nu atât datorită poveștii alerte politico-polițiste, cât mai ales poveștii de dragoste dintre personajele interpretate de James Franco și Sarah Gordon. Pe ea am descoperit-o aici, însă el abia aici mi s-a părut, în sfârșit, actor Actor! James Franco domină teatral orice scenă din serial și pare departe de stilul cabotin-glumeț din ”filme” de succes.
8/10

Agentul Carter
Din vasta serie a eroilor MARVEL, agenta Carter (fostă amică de a căpitanului America) reușește să lege o poveste vreme de 2 serii de episoade. Atmosfera postbelică este redată perfect, cu atenție la detalii, iar ceea ce interpretează Hayley Atwell devine încet, încet credibil. desigur, devine credil totul atâta timp cât accepți povestea științifico-fantastică propusă de Marvel...
Oricum mi s-a părut mult mai închegată povestea, asta în raport cu producțiile similare gen Agenții SHIELDS,  sau Luke Cage sau Flash. Poate cu excepția lui Flash, celelalte sunt obositor de previzibile ca scenariu și personajele sunt redate mecanic în două nuanțe rău-bun.
7/10

Gotham
Un serial dezvoltat la umbra universului Batman, un mod de povestire pe două planuri: unul alert, cu personaje tip unicat și viață efemeră (cât un episod) și doi, un plan subteran, transparent, strâns legat de firul narativ principal al seriei (dedesupturile crimei părinților viitorului Batman).
Actorul principal, Ben McKenzie, își conduce veridic personajul de-a lungul episoadelor, dar mai atractiv decât jocul actoricesc este izbitoarea asemănare cu marele nostru Ștefan Iordache!
8/10

luni, 13 martie 2017

Cronica de fim

La Grande Guerra
Un film despre realitatea hâdă a războiului, fie chiar și patriotic. Departe de reprezentările clasicizate a eroismelor de conjuctură/propagandistice, filmul lui Mario Monicelli marchează drumul spre independență a Italiei de astăzi prin acțiunile a doi soldați umbriți de păcatul omenesc al lașității. O atitudine blamabilă și redată în nuanțe variate de cei doi actori, până la un punct limită, peste care filmul/viața nu poate trece (fără spoilere, sic).
Pentru spectatorul român contemporan, jocul celor doi pare o reflecție în oglindă a lui Grigore Vasiliu-Birlic (Alberto Sordi) sau Iurie Darie (Vittorio Gassman), garde proportions, bien sur.
8/10

Plein soleil
Înainte de succesul Talentatului domn Matt Damon, Ripley, scenariul Patriciei Highsmith i-a oferit tripletei Delon-Ronet-Laforet ocazia de a sclipi sub ochiul regizoral al lui Rene Clement. Trista poveste a triunghiului amoros avea să fie debutul a două decenii de dominației cinefilă a lui Alain Delon. Aici, Delon, este un o forță brută, neșlefuită, iar privirea-i (bleu ciel) celebră marchează scenele aidoma unui personaj suplimentar.
7,5/10

La Piscine
Romy Schneider (de aici)
Două povești confuze de dragoste conduc firul narativ al filmului. Derulat într-o atmosferă  de lentoare oblomoviană, Maurice Renot, poreclit de presa cinefilă franceză, l`autre Delon, reface duetul din Plein Soleil, și fără nicio intenție de spoiler, cinematica relației celor doi se încheie similar. Separat de alchimia personajelor/actorilor (Delon, Ronet, Scheneider, Birkin), filmul are un parfum inefabil de clasicizare în timp real. Exceptând alternanța conflictual-masculină a celor doi, marchează derularea filmului jocul lui Romy Schneider, un amestec halucinogen de frumusețe necosmetizată și talent teatral nativ.
Finalul filmului pare un pic forțat de scenariști, gratuit și previzibil.
7/10

Apreciaza: