Che Fresh

Recent am vazut pe strazile capitalei noastre cateva afise, ici colo, cu o reclama la Frutti Fresh, prin care, inducand in subconstient, se exhiba idea de libertate prin imaginea lui Che Guevara.
Adica, in Romania Elisabetei Rizea sau a Doinei Cornea sau a lui Vasile Paraschiv nu s-a mai gasit alta imagine sugestiva a Libertatii decat Che Guevara?! Intr-o Romanie siluita de 45 de ani de comunism, nu s-a gasit alt simbol al Libertatii decat criminalul Cubei castroiste?
Pe de o parte pot intelege ca intr-o perioda de varf a globalizarii, o populatie tanara educata prin youtube si intr-un dispret pentru identitate nationala, nu poate sesiza dihotomia conceptului de libertate a spiritului prin asocierea cu imaginea si amintirea sceleratului argentinian Che Guevara, insa ca un creativ de la o agentie de publicitate nu stie cine a fost Che si sa faca asemenea asocieri, asta nu o pot intelege/accepta.
De fapt, tragedia este in alta parte. Dupa 1989 s-a pornit o campanie tacuta dar insinuanta, sepuindu-se prin toate cotloanele societatii romanesti, de angrenare a noastra la culturi externe, occidentale. Faptul in sine nu este negativ deloc, insa preluarea anumitor icon-uri sau sintagme s-a facut prin abandonarea in uitare a reperelor nationale.
Societatea de tip struto-camila pe care regimul iliescian a girat-o si incurajat-o in perioada post decembrista, s-a dezvoltat haotic intre niste repere ciuntite. Pe de o parte se "permitea" redescoperirea perioadei de varf cultural interbelice, pe de alta parte se anihila total importanta, chiar existenta, familie regale. Pe de o parte se critica perioada comunista, cu accent pe greselile fostilor conducatori Dej sau Ceausescu si mai putin pe doctrina, iar pe de alta parte se anulau vocile critice si interogatiile referitoare la zilele Revolutiei decembriste. Tot acest amestec politic, coroborat cu efectele supravietuirii in comunism, a condus la modificarea perceptiei realitatii. Si mai grav, episoade triste din perioada comunista (inslusiv crimele de la Aiud, Gherla, Baragan) au fost ori minimalizate sau deviate in responsabilitate ("s-au primit ordine de la sefi care nu erau romani neaosi, ci evrei, basarabeni, rusi, unguri etc"), ori s-au pierdut intr-o tacere oficializata, insa la fel de vinovata ca fapta in sine.
Inchei, invitandu-i pe creativii acestei reclame sa se uite si la urmatoarea adresa (http://factreal.wordpress.com/2008/12/17/che-chic-killer/), daca istorie le-a fost greu sa invete.
Si sa-i forward-eze link-ul si lui Ponta, viitor prim-ministru sau presendinte al Romaniei, mare fan de Che Guevara...





http://factreal.wordpress.com/2008/12/17/che-chic-killer/

Fereste-ma Doamne de prieteni

Intr-o perioda relativ ciudata prin afluxul continuu si nestavilit de documente pseudo-omagiale cu pretentie de memorialistica istorica, despre Nicolae Ceausescu, apare cartea unui american, Larry L. Watts, teoretic fin cunoscator al realitatii romanesti de azi si de ieri, care incerca sa descrie istoria necunoscuta relatiilor diplomatice ale Tarilor din cadrul Lagarului Comunist intr-un volum impresionant, la propriu.
Naratiunea se bazeaza pe o bogata bibliografie, jumate din carte fiind formata doar din note de subsol! Cu toatea astea, informatiile acumulate pe parcursul lecturii conduc la o morala inselatoare, proptindu-ne mereu in fata ochilor un Nicolae Ceausescu neinfricat, patriot si co-fondator al tuturor asociatiilor internationale de real interes: est-vest, comunism-capitalism, Israel-lumea araba, Vietnam-SUA, RFG-Iugoslavia-Romania etc, etc. Citesti, te ciupesti sa vezi daca e adevarat sau vis, te crucesti si cazi pe gânduri. Primii 10 ani ai dictaturii ceasusiste par a fi fost o dulce feerie (dupa obsedantul deceniu si criminala conducere a lui Gheorghiu Dej), mai mult chiar, se sustine ideea cum ca in Romania Socialista se traia mai bine decat in Spania sau Portugalia! In general, astfel de idei au fost propagate cu multa fantezie si talent de alde Paunescu, Vadim si Compania de Sunete, din 89 incoace, insa asta nu inseamna ca e si adevarat.
La un anumit moment, dl. Watts ne zugraveste o imagine idilica de-a dreptul. Intr-o discutie despre conditiile de pace si armistitiu dintre Vietnam si SUA, Henry Kissinger primeste ca un scolar Lumina de la un Dascal al Poporului, adica de la Nicu Ceausescu! Deci, un absolvent stralucit de Harvard si membru, printre altele, al Grupului Bilderberg il asculta (mai mult decat condescendent) pe un analfabet dintr-o dictatura comunista?!
Cum putem crede o asemenea aberatie? Har Domnului, si astazi suntem inconjuranti de astfel de specimene, dar pune cineva importanta pe elucubratiile unui Becali, unui Vanghelie? Sta cineva sa analizeze prostiilor analfabetilor de astazi (chit ca sunt plini de bacalaureate si diplome de universitati)? Ok, putem intelege ca americanii, si in general occidentali, se foloseaua de toti liderii comunisti, oportunisti si tradatori cu totii, pentru a agita apele in interiorul lagarului comunist, dar nu mai mult de atat. Singura lor grija era sa aiba liniste la granite, sa intretina o imagine asupra libertatii lumii occidentale si sa limiteze tendinta de expansiune sovietica. Polonia si Cehoslovacia au fost abandonate fara nicio remuscare in bratele imperiului sovietic, revoltele unguresti, cehoslovace sau poloneze nu au primit nici cel mai mic semn de ajutor, simpatie sau incurajare. Cele doua lumi erau "pour l'eternite" sortite separatiei, fara zone de contact.
Si totusi cartea intretine mitul independentei si patriotismului lui Nicolae Ceausescu, desi cand vine la putere in 1965 inca nu i se uscase sangele de pe maini din urma "succesului" cooperativizarii Romaniei!
Altfel, cartea are mai multe nivele de lectura si informatie, descrierea mecanismului de functionare (inclusiv tradare de neam) a Cominternului fiind mai mult decat interesanta si bine documentata. Problemele interne ale Romaniei din perioada imediat urmatoare incheierii razboiului, a constituirii zonelor in locul judetelor sunt si ele, la randul lor, interesante si deosebite de monotonia de subiecte dezbătute, in general, la tv sau ziare.
Insa tendinta de admiratie a dictatorului Ceausescu (totul gravitand in jurul primaverii pragheze din '68) este trista si injositoare pentru orice supravietuitor al "binefacerilor" Epocii de Aur!

Transport in comun Chisinau

In troleibuzele moderne din Chișinău intalnesti doua chestii halucinante.

Primul soc este "voicer"-ul din timpul calatoriei care anunta statiile si enunta tot felul de imbolduri cetatenesti (citez din memorie:" Cetateni alegi calatoria cu troleibuzul deoarece este ecologic, practic si economic"). Vocea are timbrul si intonatia surprinzător de identice cu cele ale Marianei Zaharescu de la Teleenciclopedia de la TVR!
Cel de-al doilea soc il reprezinta "poezioarea" naiv-populara lipita pe geamuri, citez:
"In troleibuz daca-i urcat/
Fii pasager disciplinat,/
Avand bilet te simti mai bine/
Si nu dai cinstea pe rusine."

Buna! Ce faci?

Buna! Ce faci:? este o bijuterie de film minimalist. Aproape traiesti cu impresia ca Alexandru Maftei a lucrat cu niste ocheane alambicate tocmai bune de folosit in microbiologie. Totul este o dantela a detaliilor de o frumusete captivanta. Mai mult, parca pentru intaia data Bucurestiul apare dezvaluit in acea latura mic burgheza, o partica de Petit Paris, de Mignon Paris. E aproape hazliu sa vezi pe de o parte, strazile curate, spalate, si pe de cealalta parte sa admiri blocurile de locuit din epoca interbelica cu acele scari interioare halucinante, atat de departe de blocurile jalnice (si reale) comuniste redate in restul filmelor noului val cinematogafic romanesc.
"Buna! Ce faci?" place si atrage telespectatorul, cel sarit de 40 de ani, inspre o zona mai degraba secreta si interiorizata a fiecaruia dintre noi. E un film despre oboseala casniciei. Un element nou in viata cuplului, internetul, dezlantuie energii impietrite in fiecare dintre cei doi eroi, Gabi si Gabriela.
De fapt, ce te minuneaza in acest film sunt cei doi actori, dna. Dana Voicu si dnul Ionel Mihailescu. Pentru mine a fost extraordinar sa le descopar jocul natural si mai ales non-apartenenta la haita telenovelistilor romanesti din ultimi anii (fie ei "starlete" sau monstri sacri aflati la final de viata) sau alte pseudo-acte de cultura popularizanta (deh, asa cere publicul...). Recunosc ca sunt fericit cand descopar ca mai exista actori mandrii de meseria lor, exigenti cu destinul lor artistic si care-si impun sieși si totodata noua, spectatorii lor, o anumita conduita artistica inalta, elitista si mai ales de respect.
Aidoma Ozanei Oancea sau Vlad Ivanov, cei doi Artisti din "Buna! Ce faci?" apartin unei specii unice de artisti, pe care de multe ori, in valtoarea obositoare a evenimentelor cotidiene, consideram ca e aproape disparuta, dar astfel de evenimente ne readuc speranta in bine si frumos la viata. Vazandu-l pe Ionel Mihailescu in film mi-am adus aminte de o alta creatie memorabila a sa, cea a lui Paraschiv din capodepera lui Stere Gulea "Morometii". Adica de acum 23 de ani!
Revenind la film, scenariu curge cuminte, coerent avand o desfasurare aproape hollywoodiana. Ceilalti actori sunt corect incadrati in rol, inclusiv eroul principal, baiatul lor, Vladimir interpretat de Paul Diaconescu care emana o anumita stridenta in joc, dar cred ca mai degraba e de la personajul relativ complex pe care-l interpreteaza, trecand la stari diametral opuse intr-un timp cinematrografic concentrat.
Merita "Buna! Ce faci?" sa fie vizonat? Da. Insa cel mai important va fi urmatorul film al lui Alexandru Maftei. Obligatoriu trebuie sa fie diametral opus acestuia, insa la fel de bine realizat.