luni, 17 decembrie 2012

ALTEX

Altex se lauda cu niste reduceri pentru Luna Cadourilor, de sta pisica in coada!
Astfel, tableta Samsung P31108GB este la doar 999,90 ron, fata de astronomicul 999,90 ron, cat era inainte de aceasta oferta!
Ce sa mai vorbim de husele iPad sau Samsung care sunt mai scumpe ieftine!

duminică, 9 decembrie 2012

USL

De pe afisele electorale, candidatii USL ne indeamna sa facem istorie impreuna cu ei.
Probabil ca in sectorul V, noi, votantii, facem cu Vanghelie & Co si istorie, si gramatica, si matematica, tot ce e nevoie!

duminică, 2 decembrie 2012

TVR 1

Cei de la port.ro i-au adăugat Marinei Almăşan o nouă abilitatea, şi anume aceea de prezicătoare. Astfel, de 1 decembrie TVR1 prezintă o emisiune înregistrată în 2007 despre oamenii demni de laudă din 2012!

miercuri, 28 noiembrie 2012

PPS

Conform unei ştiri de ultimă oră, reprezentanţii Consiliului de Administraţie ai site-ul Yahoo Inc. au declarat că în România, la nivel naţional, toţi clienţii reţelei de mesagerie au înlocuit pps-urile cu pisici, cu pps-uri cu Victor Ponta.

marți, 27 noiembrie 2012

Zile libere

Cică guvernul Ponta s-a gândit să dea liber în zilele de 24 şi 31 decembrie 2012. Mersi, după 21 decembrie putea să le dea libere pe toate până la ziua de apoi!

duminică, 25 noiembrie 2012

Tradiţia

Pe parcursul unui weekend am văzut 2 filme interesante, care împreună şi separat mi-au relevat importanţa sentimentului intim al tradiţiei din viaţa fiecărui popor. Atât în Chico şi Rita, cât şi în transmisia live a unui spectacol înregistrat (!), concertul de Craciun al lui Andre Rieu, de la Cinema Light Mall de pe Trafic Greu, am înţeles a 1000-a oară cât de nociv a fost comunismul pentru fiecare din noi (atât în România, cât şi în Cuba).
Comuniştii înainte de orice au ales să ucidă legătura fiecăruia dintre noi cu  înaintaşii, străbunii noştri istorici. Pe de o parte nu a fost strict vorba de pervertirea filmelor istorice, de genul "sindicalizării" pandurilor lui Tudor Vladimirescu din celebrul film, sau pseudo-marxismizării voievozilor noştri Ştefan şi Mihai, ci pervetirea a fost indusă la un nivel mult mai intim, aproape atomizat biologic şi mental. Urmărind colindele lui Andre Rieu din oraşul lui natal,mi-am dat seama că acţiunea de inventare a Omului Nou în orice regim comunist a pornit inclusiv prin înlocuirea lui Moş Crăciun cu Moş Gerilă. Totul trebuia să fie nou, în toate ce se întâmplau trebuia să existe un nou an întâi după noul Cristos (Dej la noi, Lenin la ruşi, Fidel la cubanezi, etc). Colindele lui Rieu fac parte din cultura catolică, anglo-saxonă. Noi ni le însuşim astăzi graţie globalizării. Le acceptăm, ni le dorim pentru simplu fapt că în background-ul fiecăruia este un loc gol, pârjolit. Acolo unde ar fi trebuit să fie tradiţia, amintirile dinspre bunici, acum este gol. Ne amintim mai degrabă anii ceuşişti, celebrele sărbători comuniste de 1 mai şi 23 august, sărbători falsificate şi prin înfrumuseţarea ecoului amintirii.
În timp ce la noi, în anii 50 oamenii erau băgaţi în puşcărie pentru că ascultau sau cântau jazz, sau pentru că ştiau franceza, ori mai târziu pentru că aveau părul lung sau purtau blue-jeans, în Cuba umpleau puşcăriile pentru că nu erau pe gustul lui Fidel, ei bine, restul omenirii evolua normal-ascedent. Pentru unii, ca şi pentru noi, războiul mondial însemna suferinţă, pentru alţii însă, cum ar fi ţările din America de Sud, Portugalia sau Irlanda prin Europa, legătura istorică cu trecutul se făcea continuu fără sincope. Te plimbi azi prin Lisabona şi poţi admira un castel din secolul 14 lângă un bloc de secol 20, fără ca imaginea lor comună să-ţi înlăcrimeze ochii (estetic vorbind), la fel cum Havana de azi cu amestecul ei de maşini americane din anii 50 şi sovietice din anii 80 îţi pare imaginea de culise a unui imens studio cinematografic. Nimic nu pare a fi din scenă, totul e fals, sau învechit şi desuet.
 Comunismul a însemnat domnia falsităţii, înfrângerea din anii 90 nu a fost detaliată nici aici, la locul faptei, nici dincolo de cortina de fier, în lumea liberă. Comunismul a rămas ca o păpădie chelită de revoltele naţionale şi ai cărei pori virusaţi circulă nestingheriţii printre noi. Par slăbiţi sau schimbaţi la înfăţişare, dar nu dispar.
 E grav că în faţa lor nimeni nu e imun, nici chiar cei care vor să ne conducă după 9 decembrie (până în 21, desigur, anul mayaş), adică Dottore Ponta, Căcărău, Buldogul Blaga, Felix, Chiorul şi ultimul pe listă, Ion Iliescu.

joi, 22 noiembrie 2012

Forumistii

Câțiva se contrau pe blogul lui Zoso. Postase omul o mărgea și forumiștii se încontrau. Zice unul ceva, altu-i răspunde și tot așa mai departe.
Când deodată unul dintre combatanți spune, citez: ”... ocupa posturile cele mai bine platite fiindca au avut note mari in facultati pe cand tu desi aveai toate posibilitatile din lume la doi pasi ai ajuns un ratat.In orice caz nu ai terminat mai mult de un Spiru Haret. Ai noroc ca esti pe un blog moderat. Daca vrei vino pe sport.ro sa-ti povestesc ce facea ma-ta asta vara cu mine.”

Superb! După blocuri suntem noi, care te facem pe tine, man!

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Program guvernare USL


Primul ministru,dl. dr. V. V. Ponta, a prezentat intr-o conferinta de presa programul de guvernare al USL




vineri, 26 octombrie 2012

Virgina

Întreaga lume a fost uimită de prețul obținut de Catarina Migliorini, o studentă din Brazilia, pentru pierderea propriei virginități: 780.000 $!
Pe de altă parte, sâmbătă, 27 octombrie, la Strehaia se va desfășura o licitație pentru virginitatea Mercedesei Botoxina Silicon, de 16 ani. Am aflat de pe surse, google it, tanti Exaltarea (vecina de uliță a Botoxinei) și Mannix (sectoristul favelei în care locuiește domnișoara) că banii câștigați astfel se adaugă celor 1.430.445 $ câștigați de-a lungul vremi pentru titlu de Regina Sexului Anal sau Prințesă a Sexului Oral.

miercuri, 24 octombrie 2012

Complicii


Apariția lui Gigi Becali pe listele PNL a inflamat bojocii mass-mediei mioritice. Dintr-o dată și subit, toată opinia publică a observat evidența cum că regele e gol. Regele fiind sintagma atârnătoare de gâtul PNL în cazul de față.Până la unirea în USL, PNL-ul avea o anumită altitudine, părea că noroiul cotidian nu-i putea mânji poalele, și totuși, după asidue hârjoneli prin preajma varanului, imaculitatea-i proverbială se spulberă-n patru zări, ca și cum nu ar fi existat. Și de altfel nici nu a existat.
Legătura dintre PNL-ul Brătienilor și cel actual s-a destrămat în negura istoriei. Practic s-a subțiat odată cu politica lui Tătărescu, și s-a spulberat pour toujour odată cu dispariția fizică a unui Amedeo Lăzărescu și a altora aidoma lui. Faptul constatat fizic cum că un Câmpeanu sau Quintus încă respiră printre noi nu înseamnă nimic. Halucinantele propuneri regale pentru președinție ale unuia și colaborările celuilalt au ucis orice asemănare între partidele cu aceleași inițiale.
Crin Antonescu duce cu el porecla de lider al PNL, la fel de bine cum ar fi putut să fie și PCR, PSD, FSN sau  PPDD. Mișcarea electorală cu includerea lui Becali în PNL pe ușa din dos poate avea miliarde de calcule pre-electorale sau sondaje de opinie, rămâne tot ceea ce este de fapt, o mare măgărie. În primul rând este o măgărie față de membrul onest de partid, membrul bazei oricărui partid cu pretenții și în al doilea rând este o măgărie de gest pentru electoratul intelectual și onest, acel electorat imposbil de convins cu găleți și tricouri galbene tăiate de săgeți albastre.
Problema principală nu este descifrarea calculului abscons din tenebrele minții lui Antonescu, problema este la cei din jurul lui. Antonescu este doar om simplu, cu tupeu și vise de mărire, supus greșelii. Anturajul său e format din oameni inteligenți, absolvenți magna cum laude ai școlii vieții, cât și a unor universități recunoscute oficial, dar care au o mare calitate: lașitatea.
Le este infinit mai comod să-l lase în față pe Crin, să-și tocească procentele de simpatie și astfel ei toți să ajungă acolo unde sunt și acum, în zona de dolce far niente, un soi de antecameră a Paradisului, unde mofturile și ifosele personale sunt încurajate și răsplătite regește, pardon republican. Tăriceanu, Vosganian și alții aidoma lor, mimează rolul de activiști ai intelighenției liberale, un soi de arieni al politicii de dreapta, murmurând din vârful buzelor leșinate critice la direcția imprimată de Antonescu. Au grijă ca la final, pe post de morală, să-i tragă un sudalmic Jos Băsescu.
Ei nu sunt altceva decât niște complici ai lui Antonescu, Ponta, Voiculescu sau Iliescu. Atitudinea lor servilă de astăzi pregătește agonia națională de mâine.

joi, 18 octombrie 2012

Sylvia Kristel RIP

A plecat dintre noi (încă) una din triada fatasmelor adolescențiilor din toată lumea, adică Sylvia Kristel, Linda Lovelace (Deep throut) și pozele cu ciorapi de damă (Adesgo pentru RSR).
Sylvia Kristel, alias Emmanuelle (1, 2, 3...infinit!) a înfierbântat mințile crude ale adolescențiilor de pretutindeni într-un mod persuasiv - mătăsos. Inventatoarea unei lascivitități halucinogene, aproape imposibil de egalat astăzi ori de reinventat, Sylvia Kristel s-a alăturat în Ceruri Lindei Lovalace lăsându-ne (iarăși) singuri în lumea nostră personală, dar cu speranța că ambele dau autografe în Rai.



marți, 16 octombrie 2012

Dobroiștii

Una din probleme majore ciclice ale alegerilor parlamentare din România o reprezintă procentul redus de participare. Întotdeauna un răspuns la apatia generalizată este dezamăgirea electoratului față de oferta politicului.
Între așteptările electoratului și oferta factorului politic există un ”no man's land” populat cu apolitici formatori de opinie. Ei sunt porecliți ”Dobroiști”, în cinstea omului de radio Dobrovolski, Dobro pentru intimi. Dobroiștii sunt diferiți de Ciutaci sau Mirceabădiști, aceștia fiind recunoscuți pentru înregimentarea opiniilor lor personale în slujba varaniilor zilei.
Dobroiștii sunt la bază indivizi cu o educație peste medie, peste media celor din mass-media audio sau video, desigur. De obicei, au un moment de debut fulminant, dominând mediocritatea cu care se află în competiție. Încet, încet adună notorietate și avere. Insinuant de lent ating lumi paralele celei reale. Pleacă de la bloc, se mută la vilă. Dacia părinților lasă loc a 2 sau 3 autovehicule 4x4. Vacanțele din Vama Veche rămân amintiri și sunt înlocuite cu ofertele operatorului TUI sau whatwhever.
Încet, încet dobroistul nu mai înțelege ușor agitația de dimineață a ascultătorilor care alearga la serviciu și nu stau cu el la glume. Lumea din preajma lui, aidoma unei pelicle de celuloid topite de căldura unui bec, se contorsionează, fluidizându-se ca într-o pictură de Dali și ia forme hidoase.
Ponta are toată încredrea lui, MRU e nasol, Becali are dreptul la afirmare în PNL, Băsescu e dictator. Aceste afirmații sunt în regulă atâta timp cât nu sunt făcute la un post de radio și mai ales atâta vreme cât nu sunt rostite de cineva care are obligația de a se informa înainte de a deschide gura. Aceasta trebuie să fie diferența dintre un orator la o halbă de bere și un om de radio. Mass-medianistul trebuie să aibă răspunderea afirmațiilor sale, să înțeleagă greutatea sentințelor emise, să-și înțeleagă statutul de formator de opinie.
Dar, dobroistul nu are timp de așa ceva. El nu are îndoieli, el nu are ascultători ci fani. Aidoma modelelor lui din politică, dobroistul nu mai are îndoieli, el deține secretul adevărului absolut. Decibelii lui sunt fluturi din curcubeu, glumițele sale sunt porunci necunoscute din Tablele lui Moise, noi existăm pentru că el respiră pe unde megaherțiene.
Dobro e peste Chuck Norris!

vineri, 12 octombrie 2012

Institutul Caloriferului Roman

În urma recentelor declarații de la nivel înalt al ICR (ex-agentură bugetofagă băsistă), guvernul condus de  dl. dr. V. Ponta a hotărât printr-o Ordonanță de Urgență: ”Începând cu 1 noiembrie 2012 toate CET-urile vor trece din subordinea RADET, la Ministerul de Cultură, recte ICR.

joi, 11 octombrie 2012

De Agostini

Celebra editura De Agostini (aici) continua de vreun an incoace o colectie de masini retro socialiste. Colectia este interesanta, însă modul de prezentare al modelelor este de-a dreptul hilar.
Astfel, mașini urâte și penibile din punct de vedere al caracteristicelor tehnice sunt împopoțonate cu pseudo povești ale genezei, din care sunt periate cu grijă orice referință la sursele de plagiat. Asta deoarece aceste modele sunt în mare parte copiate en gros după surate de ale lor vest europene sau americane.
LuAZ
În cel mai recent număr al revistei este prezentat modelul ucrainean, ex-sovietic, LuAZ (aici).
Ei bine, acest UFO este lăudat pentru premiul I luat la nu știu ce expoziție internațională auto! Și asta se întâmpla în anii de apogeu ai unui Flaminio Bertoni (aici), Nuccio Bertone (aici) sau Sergio Pinanfarina (aici)!
Probabil că peste 50 de ani, dacă va continua colecția celor de la de Agostini, va exista vreun număr omagial dedicat frumuseții desăvârșite Ssang Young Actyon sau Rodius. Naiba știe ce premii I mondiale o să aflu că le-au obținut năzbâtiile astea!
Actyon

Rodius

luni, 8 octombrie 2012

A venit toamna.

A venit toamna în București. Vântul curăță străzile în locul lui Oprescu. Degeaba, Bucureștiul e la fel de murdar.

luni, 1 octombrie 2012

DD a platit!

Luni, 01 octombrie 2012, la ora 10,00, binecunoscutul investitor și salvator al neamului românesc s-a prezentat la Ministerul de Finanțe cu o geantă de rafie tip Obor plină cu cele 45 de milioane euro promise în vederea salvării Oltchimului, perla industriei chimice românești.
Din nefericire, guvernul plagiatorului Ponta a refuzat primire sumei.
Astfel, părintele neamului românești a făcut calea întoarsă. La ieșirea din minister, dl. DD a prezentat ziariștilor prezenți, în particular și poporului român, în general, geanta cu bani:
- 818.182 bancnote de 11 euro;
- 375.000 bancnote de 24 euro;
- 17.964 bancnote de 501 euro;
- 15.000 bancnote de 600 euro;
si 5.882 bancnote de 1.530 euro;

vineri, 28 septembrie 2012

Privatizare Oltchim

Informații de ultimă oră relevă faptul că dl. Dan Diaconescu v-a plăti până la termenul final banii promiși pe Oltchim. Astfel, renumitul realizator TV a fost văzut în bazarul Europa - Colentina cumpărând bidoane de toner-rezervă pentru imprimante Xerox și Canon.

FC Vaslui

În urma partidei pierdute în fața celor de la Botoșani, atmosfera din vestiarul celor de la FC Vaslui s-a deteriorat. Astfel, au apărut acuzații cum că patronul dl. Porumboiu l-ar fi pălmuit pe jucătorul Sburlea. Într-o postare pe pagina-i proprie Facebook, jucătorul neagă aceast zvon.
”Nu e adevărat nimic din ceea ce s-a spus. Domnul Porumboiu m-a înjurat, dar eu m-am ferit! M-am ferit cam de vreo 6 ori, câte gloanțe avea în butoiașul de la Smith & Wesson-ul său.”

miercuri, 26 septembrie 2012

Dan Diaconescu in Germania

Recent, pe surse, s-a dezvăluit faptul că sejurul din Germania al lui Dan Diaconescu s-a scurtat volens-nolens. Binecunoscutul om de afaceri, tv și măscărici a încercat să aplice schema de succes aplicată în cadrul privatizării Oltchim și într-o relație scurtă cu  binecunoscuta domnișoară Floarea Leonida. Dat fiind recunoscuta carență în educație a fostelor sportive de performanța, domnișoarea Leonida a fost cât pe ce să aplice schema Remus Vulpescu, adică să pună botul și să înghită propunerea lui DD, când a intervenit energică matroana stabilimentului Steinkreuz, de pe Herbst strasse, madame Lorette Quatreseins. Aceasta a curmat brusc tentativa de preludiu aplicată cu succes de dl. Diaconescu până în acel moment, a fărămițat și spulberat în cele 4 zări scrisoriile de bonificație prezentate de celebru moderator tv și i-a aplicat un soto shoto uichi năpraznic încheind în acest mod întâlnirea și grăbind totodată întâlnirea danturii dl. Diaconescu cu un dentist.

Greva


Recent, drumul național DN1 București – Otopeni a fost scena de manifestare a unei greve spontane și neobișnuite. Urșii bruni și albi ai grădinii zoologice din pădurea Băneasa au manifestat împotriva a ceea ce ei au numit ”Operațiunea strategic-inconștientă de exterminare a urșilor din România”, acțiune înițiată de dna ministru Rovana Pb., și îndeplinită cu o ploaie de plumbi în piepturile nevinovatelor manifere. La manifestație au participat și câteva familii de galinacee, care au dorit prin acest gest să readucă în memoria colectivă sacrificiul suratelor lor outoare, ucise sălbatec acum 2 ani în acțiunea Gripa aviară.
Pâna la ora această niciun reprezentant al puterii nu și-a făcut simțită prezența, chiar dacă umbla zvonul că va participa dl. D. Voiculescu, supranumit Varanul. Totodată, la manifestație ar fi trebuit să participe și niște câini dingo de la sus amintita grădină zoologică, dar acest fapt nu s-a mai petrecut, pentru a nu încuraja zvonul cum că în spatele gestului ar fi stat cei de la organizația Vier Pfoten.
La încheierea manifestației de protest s-au citit o serie de mesaje de încurajare. Un grup de mesaje au venit de la niște urși dansatori aflați la cerșit în Paris și o altă serie de mesaje au venit de la niște cai pe care stăpânii lor de pe strada Zăbrăuți, i-au închis în sufragerie.
Redeschiderea drumului național DN1 a adus destulă bucurie pe chipurile participanțiilor la trafic, printre care destui bursuci și gușteri, insoțiți majoritatea de diferite căprioare și gazele botoxate și cu glezna fină.

luni, 24 septembrie 2012

Il Divo

Concertul Il Divo de la București pe lângă faptul că părea odinioară imposibil, a fost perfect. Într-o absență ciudată a publicității în jurul evenimentului (revenirea lui Kempes de la Cargo, de exemplu, depășind cu mult propaganda mediatică din jurul celor 4), concertul a fost profesionist de la un capăt la celălalt. Setlistul și scenografia a fost identică cu cea de la Viena (aici), și probabil cu toate celelalte din acest turneu. Publicul a fost compus exclusiv din oameni care știau ce înseamnă Il Divo, de aici și surpriza plăcută de a nu observa nicio "divă" sau "div" authton (ok, i-am văzut pe Sebastian Vlădescu și încă o moderatoare blondă, nu mai știu cum o cheamă, era pe la B1Tv).
În publicul eminamente feminin, bineînțeles, am întâlnit și persoane pe care în niciun caz nu te-ai fi așteptat să le vezi acolo. Pensionari destui (era un tip echipat clasic: șapcă ponosită, treining etc), dar mai ales doamnele (pensionare, desigur) care fuseseră invitate de nepoate sau persoane mai tinere (super fane Il Divo) s-au manifestat surprinzător într-un crescendo proporțional cu derularea spectacolului. Aveam în față o doamnă rromă care îi asculta pe cei 4 cu mâinile împreunate a rugă la buze, îmi place să cred că-i asimila unor dascăli cântăreți din biserică...

vineri, 21 septembrie 2012

...de ziua Lui...


5 ganduri la zi aniversara. Se spune despre dl. Antonescu, ca:

1) Deși toate prietenele lui au declarat că le-a oferit nopți de vis, acestea tot l-au părăsit definitiv.

2) Recent, Asociația Pescarilor din România i-a oferit funcția de președinte onorific, pentru faptul că este unica ființa umană cunoscută ce prinde în fiecare zi cel mai mare somn din întreaga lume.

3) În perioada adolescenței a interpretat pe scena liceului din Murighiol, rolul lui Făt Frumos din piesa Frumoasa din Pădurea Adormită. UNITER a premiat scena pentru abordarea personală și novatoare, Făt Frumos nesărutând-o pe Frumoasa Adormită, ci împingând-o mai încolo ca să aibă și el loc de întins lângă ea, și adormind profund.

4) Primăriile din Tulcea, respectiv București au scos plăcuțele indicatoare ce conțineau în mesaj fraza ”Vis-a-vis”, deoarece la vederea lor adormea instantaneu sprijint de stâlpi sau pereți.

5) Conform unor surse anonime de la ANI, DNA și președinția României, în vederea susținerii candidaturii la prezidențiale o serie de firme și-au făcut cunoscută intenția. Printre acestea se află importatorul de saltele Dormeo și importatorul somniferelor Rozerem, Halcion sau Estazolam. Se pare că tentativa fabricii de saltele Relaxa din Mizil a fost anulată prin ordonanță de gurvern, declanșând în acest fel o primă fisură în monolitul USL.

Visul lui Cacaru

Intrebat de ziua lui de nastere, la ce s-a gandit cand a suflat in lumanarile de pe tort, dl. Antonescu a spus:
- Primul gand mi-a zburat la ursii astia ucigasi din ultima vreme. Eu, de felul meu, cred in reincarnare, si tare mi-as dori sa devin urs, cand o sosi momentul, desigur...Va dati seama, acu' tot se apropie si iarna, cat de mult as hiberna fara sa ma injure cineva ca dorm pre mult! Ba mai mult, as fi si aparat de toate acele organizatii de protectie, Vier Pfoten, WWF...

miercuri, 19 septembrie 2012

Libidoul


Onorată instanță, încep prin a vă mulțumi că mi-ați oferit acest ultim cuvânt, (aparte) mai bine nu l-aș fi avut vreodată... Acum ce să vă spun, uite, bărbați suntem amândoi, dumneavoastră păreți chiar mai adult decât mine, dar nici eu nu mai am mult și vă prind din urmă, ca să zic așa, deci problema în care sunt eu astăzi vârât până peste gât este, ca să zic așa, o problemă normală într-o situație nefirească.
Domnule judecător, sunt nevinovat și în momentele următoare o să vă demonstrez acest fapt evident. Deci, eu la un anumit moment dat al existenței mele profesionale și de viață, s-a făcut că din mastadontul uzinal și mândria noastră națională, care este Oltchimul, s-a ales praful, și odată cu el și  munca mea, deci am fost trimis în șomaj tehnologic, la fel ca și cei 15.000 de colegi ai mei. La un astfel de moment epocal fiecare a reacționat cum i-a trecut prin cap. Unii și-au luat câmpii și-au fugit la căpșuni în Spania, alții s-au înscris la domnul Dan în partid, că acolo e viitorul nostru, al tuturor, iar alți au vrut să-și ia zilele, dar i-a luminat Cel de sus și încă trăiesc printre noi și astăzi. Ei bine, eu nu am făcut nimic din toate cele amintite mai devreme, ci am avut un soi de revelație, nu neapărat divină, cât mai ales sexologică. Dacă la 18 ani căutam să-mi pierd virginitatea, dacă la 25 de ani căutam punctul G, ei bine, la 50 de ani caut pe unde mi-am pierdut libidoul. Exact, domnule judecător, în șomaj fiind mi-am dat seama că nu mai am libido. Desigur, chiar dacă aveam ceva, nu mai era îndestulător, nu mai era, cum să zic, un element cu autoaprindere, înțelegeți, nu? (îi face cu ochiu judecătorului, care plictist, dă din mână, invitându-l să spună mai departe ce are de spus).
Ei, și când stăteam eu și mă gândeam mai abitir la această nouă ipostază a mea, o stare de infirm la urma urmei, căci nu mai trebuie spus, era evident că mie îmi lipsea ceva. Eu, dacă eram al dracului, ar fi trebuit să cer guvernului o scutire de impozite, un certificat de handicapat, ceva acolo care să ateste oficial noua mea stare. Însă cine se laudă cu așa ceva? Îți pierzi cheile de la casă, îți pierzi memoria, uiți de la mână până la gură, și tot nu te lauzi în gura mare, atunci cum să te lauzi cu așa ceva?! Nu, hotărât lucru, secretul ăsta trebuia să rămână al meu, și doar al meu, sau poate cel mult să o includ și pe Veronica, nevastă-mea. Deși ea ar fi trebuit să-și dea seama singură, nu? Acuma știți cum e, femeile își umplu viața cu tot felul de hobby-uri, crescut copii, spălat, făcut mâncare, și doar noi, bărbații, rămânem răspunzători autoritari în domeniul acesta atât de sensibil al vieții intime. Noi venim cu flori, noi trebuie să țineam minte zile de naștere, felurite și variate aniversări, noi, noi, doar noi. Parcă nu am avea și alte probleme pe cap... Acum, văzând și anlizând totuși faptul că nevastă-mea nu mi-a bătut niciun apropo legat de pierderea mea care teoretic o influențează și pe ea, m-am gândit că undeva, ceva nu funcționează cum trebuie. Adică cum domnule, femeia care nu-mi iartă niciun micron de cafea căzută gravitațional pe maieul de casă sau pe cămașa de duminică, fără să facă un tărăboi pe care nici Roosvelt nu l-a făcut când au atacat japonezii Pearl Harbour, ei bine, aceiași ființă trece cu vederea o transformare atât de importantă petrecută în cuplul pe care-l formăm de atâtea decenii de împliniri mărețe, după cum spunea poetul, fie-ei țărâna ușoară. (Judecătorul spune ceva) Cum, Vadim încă nu a murit? Mă scuzați, am încurcat barzii între ei.
Deci, revin, primul gând acuzator s-a îndreptat spre un posibil amant. În blocul nostru, două văduve au călcat strâmb cu studenții pe care-i țineau în gazdă, mânjind astfe amintirea soților lor. Având aceste exemple atât de aproape de casa mea, normal că prima acuzație asupra nevesti-mii pe o astfel de ipoteză se sprijinii. Din fericire pentru ea, în perioada aceea, nu era niciun student în gazdă pe o rază de 50 km, facultățiile fiind închise pe perioada vacanței. Gândul vigilent dădu să meargă mai adânc, musai m-o înșela ea cumva, dar mi-am adus aminte că maică-mea fusese bolnavă și ea a stat cu dânsa în spital, pentru că boala s-a suprapus peste campionatul european de fotbal... În fine, cum o suceam, cum o răsuceam Veronica cădea în picioare. Așa că nu am mai prelungit agonia și am discutat cu ea problema mea, care bineînțeles era a noastră. Veronica mi-a ascultat expunerea de motive, a cântărit îndelung concluziile și la final mi-a zis că ea mă iubește așa cum sunt, m-a pupat matern pe frunte și s-a retras la cada cu rufe. Adică cum mă iubește așa cum sunt, mi-am zis, adică infirm, ciung? Am vrut să-i cer o detaliere a conotațiilor ascunse ale sărutului de pe frunte, dar nu mai aveai cu cine vorbi, între timp se închisese în bucătărie unde prăjea niște chiftele și împacheta niște sarmale, așa cum știe ea că-mi plac mie. N-am deranjat-o, ce să mai vorbim, de ce sunt eu cap de familie? Rezolv eu tot!
În zilele următoare am început o activitate de arheolog al intimului uman, pierzând ore multe surfând pe internet. Găseam mii de răspunsuri și povețe, mi le notam într-un caiet, după care plecam la ”Motanul verde” să-mi aerisesc gândurile. Aici în jurul câteunei navete de bere discutam cu bărbați adevărați, spinoasa problemă a pierderii libidoului. Pe câțiva i-am scos de la discuții deoarece au recunoscut după veo 3 bei că habar nu au ce e ăla libido, și dacă au avut așa ceva vreodată sigur l-au vândut pe băutură. I-am izgonit scârbit, trăgeau nivelul dezbateriilor în jos, până sub masă.
Încet, încet sita valorilor umane a cernit. Am rămas să dezbat această aprigă problemă, ca și restul de băutură, cu un adevărat guru în domeniu. Demostene Fărcaș Demetriade, vraci ginecolog, un martir al nerecunoștiinței contemporane românești. Deși sculer matrițer la bază, dl. Demetriade trăi aceași dilemă ca și mine, găsise un răspuns, îl aplică cu succes, însă societatea îl răsplăti cu neagră pușcărie. Demostene făcuse 4 ani de mititcă pentru că încercase să-și reactiveze atât lui, cât și altora, libidoul. Discuția nostră plecase de la o rețetă alimentară citită pe net, citez din memorie:
Struguri pentru spermatozoizi mai activ;
Ton pentru o dorinta sexuala mai intensa;
Avocado pentru curatarea vaselor;
Mananca si sparanghel. Acesta este bogat in vitamina E;
Pentru o cantitate mare de potasiu si vitamina E, consuma o banana pe zi;
Nu uita de smochine;
La micul dejun consuma oua deoarece contin vitamina B5 si B6
Enigmatic, dl. Demetride mă întrebă cu voce groasă, privindu-mă pe sub sprâncene:
-        Vrei să urmezi o astfel de cură?
-        Dacă are efecte benefice, de ce nu?
-        Da, are efecte benefice și de erecție, dar...
-        ...dar...
-        Știi cât costă așa ceva?
-        Păi...
-        Niciun păi! strigă autoritar la mine Demostene. Costă o avere! Și pentru ce? Auzi, struguri! Acum da, că e vară, ne convine, dar la iarnă ce faci? Și pe urmă, ton? Avocado? Sparanghel? De ce nu, aur direct pe stomacul gol! Ascultă-mă pe mine, dacă pui în aplicare toate astea nici nu mai apuci iarna, darămite primăvara. O să ai datorii enorme la întreținere, la cablu TV și pentru ce? Pentru avocado!
-        Cablu TV?!
-        Exact, adio Digisport!
-        Uau, nu m-am gândit la așa ceva. Și zici că e prea scump totul și nu se merită?
-        Dragul meu, îmi zice Demostene cu un glas potolit, patern, de ce crezi că am făcut eu 4 ani de facultate, la Rahova și Brăila?
-        Pentru că nu mai aveai libido?
-        Nu, nu de asta, ci pentru faptul că am plecat de la o idee nobilă, aceea de a ajuta oamenii în suferință și totul s-a dus dracului. La început am predat și eu rețeta asta minune, struguri, avocado, nu mai că fiind înainte de 89 cine dracu găsea de cumpărat ton și banane la alimentara din colț, când i se scula? Nimeni!
-        Piloții de pe avioane?
-        Exact, bravo! Așa am gândit și eu numai că vezi tu, piloții de pe avioane, și atunci ca și acum n-au nevoie de fructele astea, ei au stewardeze.
-        Da...
-        Pe urmă m-am gândit la șoferii pe TIR, dar ăștia au parașutele alea din parcări, în fine, eu mă adresam acelor oamenii pe care dispariția libidoului chiar îi afectează. Și uite așa am ajuns la responsabili de aprozare, alimentare, restaurante, șefi de post, mici secretari de partid și chiar directori.
-        Directori de uzine?
-        Directori de minister!
-        Mișto...spusei admirativ.
-        Mișto, pe dracu, că de la tâmpiți ăștia mi s-a tras. Am început cura cu avocado, ton și struguri, și totul mergea strună. Măgarii ăștia aveau de unde să găsească bunătățiile astea, problema era că vroiau să-și reanime libidoul nu pentru nevestele lor grase de acasă, ci pentru vrăbiuțele de secretare și stagiare din subordine. Că pe mine mă puse necuratul și începui să mă încurc cu drăcoaicele, deh, eram tânăr și n-aveam probleme de libido. Astfel, ca să scap de director și să rămân pe îndelete cu mimoza, îl trimeteam după struguri și banane cât mai departe. Să-i vezi cum fugeau de nebuni pe la Baia Mare, Suceava sau mai știu eu pe unde, ai fi râs și cu fundul, nu altceva! Din păcate, eu m-am încurcat cu mai multe gâsculițe d-astea încât la un moment dat niște clienți d-ăștia de ai mei s-au întâlnit în grup, pe tren. Uitasem, și îi trimisesem pe mai mulți la Timișoara după banane. Îți dai seama când s-au văzut ăștia strânși unul lângă altul ca la un congres al încornorațiilor, și-au unit toate forțele și pilele lor de directori și pac, m-am văzut 4 ani pus de o parte!
-        Păcat...
-        Lasă, într-un fel a fost mai bine, că mă cam mâncau de viu drăcoaicele alea. Doi ani la Rahova m-am odihnit, sanatoriu curat, ce mai!
-        Și atunci cu problema mea cum fac?
-        Eu zic să uiți legumele și fructele alea și să treci pe medicamente.
-        Medicamente?
-        Și fi atent, uite aici ți-am scris ruta pe care să o respecți o săptămână, maxim două.
-        Ruta farmaciilor?
-        Exact, începi cu asta de pe Grivița, la Polizu și termini cu asta de la piața de Gaule.
-        Grivița, Turda, Ștefan cel Mare, Dorobanți, piața Charles de Gaulle?
-        Exact, și fi atent să nu le încurci între ele, e foarte important pentru succesul tău!
Și uite așa onorată instanță, am început să cumpăr pastile Viamax, fără să știe nevastă-mea. În prima zi m-am dus în Grivița, am găsit farmacia, am văzut farmacista, am cumpărat o pastilă și am fugit acasă. Ajuns în dormitorul conjugal, am luat pastila și toată lumea a fost mulțumită, mai puțin eu, care am avut nevoie de vreo 3 zile să pot uita chipul farmacistei. Mă urmărea și-n vis, aveam impresia că o văzusem pe cea care pozase pentru personajul principal din filmul Alien 1, poate și 2.
Pe urmă, cu ceva temere în suflet m-am dus la farmacia de pe Turda. Aici lucra cea care pozase pentru afisul filmului Planeta maimuțelor. Curajos, mi-am luat pastila, m-am dus acasă și iar toată lumea a fost mulțumită. Odată cu farmaciile și farmacistele din Ștefan cel Mare sau Dorobanți am înțeles gândul inițial din sfatul amicului meu. De această dată farmacistele erau o adevărată încântare, cel puțin la cea din Dorobanți chiar am revenit să cumpăr timid și niște Nurofen Forte, o cutie albastră ca ochii ei frumoși...Ajuns acasă toată lumea a fost mulțumită odată, de două ori... Culmea, mulțumirea a funcționat chiar și după o pastilă de Nurofen!
Vă dați seama, onorată instanță, că întâlnirea cu farmacista din piața Charles de Gaulle a fost tulburătoare și emoționantă. Am avut emoții ca la prima întâlnire. Nici nu mai aveam nevoie de pastilă, era evident că libidoul îmi revenise în organism chiar mai dihai decât avusesem vreodată! Vreme de o săptămână, viața mea a fost un elipsă între două puncte, farmacie, dormitor conjugal. Acum, dacă veneam zilnic la farmacie nu se făcea să nu cumpăr nimic, s-ar fi prins îngerașa că e ceva necurat cu mine. Așa că încet, încet am umplut sertarul nostru de medicament cu toate pastilele care există la comercializare în România. Indometacin, Augmentin, Hepcarsil, Papaverină fiole sau Fungoterbin comprimate. Veronica nu s-a prins la început ce e cu ipohondria asta a mea, dar ținând cont că altfel comportamentul meu față de ea era superior amintiriilor din luna de miere, era și greu să-i bată ceva la ochi. Acumularea de medicamente care nu ne erau necesare începuse să nască întrebări și controverse. Apărarea mea cum că doftoriile în cauză le cumpăram pentru iubita mea soacră, făcu să apară primele scântei în relația noastră. Răspunsul meu pe lângă faptul că nu avea acoperire în realitate, amărâta răposând cu anii în urmă, făcu să ridicăm vocea unul la celălalt. Discuțiile în contradictoriu erau potolite în final între faldurile patului conjugal, dar mai nou, am început să observ că nu ne mai potriveam la gusturi tv sau electorale.
Și uite așa, domnule judecător, se porni nebunia pentru care eu și nevastă-mea suntem aici. La început, ca într-un soi de preludiu, ne hârjoneam mârâind unul la celălalt, cum că eu susțineam că Tania Budi e așa și pe dincolo, iar ea îmi răspundea trufaș că Bianca Drăgușanu e cu o mie de clase sub Tania. Pe urmă râdeam și plecam să ne împăcăm în dormitor. Și astfel în fiecare seara ne ațâțam unul pe celălalt cu alde Bitman, Connect-R, Oana Roman, după care ne împăcam cu vârf și îndesat în dormitor. Ehei, dar când a venit nebunia cu suspendarea lui Băsescu, foc am luat amândoi. Am dat cu banul și mie mi-a picat să țin partea PDL-ului și ea, partea USL-ului. Și din 7 iulie de când l-a trimis la garaj pe Băse, jurai că la noi e casă de nebuni, nu altceva.
La început am luat-o ușurel, ea mă alinta Sorin Roșca Stănescu, eu o giugiuleam Adriana Nedelea, și zdup la împăcare. Cu timpul însă ne-am dat seama că cu felul ăsta de excitare simplă și rapidă eram amândoi de râs, eram ca doi adolescenți imberbi, deci trebuia să învățăm să ne abținem și să ridicăm strocul. Și uite așa, încet, încet am ajuns la niște nivele superioare ale acestei combinate stranii de abstinență cu preludiu, încăt ne miram și noi. Mă făcea, draga de ea, cum îi venea la gură (își privește nevasta drăgăstos). Eu rămâneam impasibil, tăceam și agoniseam putere în mine.
-         Cătălin Prisăcariu! zice ea,
-        Mirela Vașadi, răspund eu,
-        Cosmin Prelipceanu!
-        Melania Medeleanu!
Și tot așa până începeau ”greii”. Ea îmi spunea plină de obidă, Emil Hurezeanu, iar eu răspundeam cu privirea încețoșată, Andreea Crețulescu! Turbam, ce să mai! O luam în brațe, rupeam hainele de pe ea, și ea de pe mine și ne aruncam în dormitorul plăcerilor pe care până a doua zi nu-l părăseam! Nu vă mint, domnule judecător, devenisem nebunii de iubire.
-        Laura Chiriac, îi spuneam,
-        Cătălin Striblea, îmi răspundea,
-        Corina Dragotescu, îi urlam în față ținând-o strâns de umeri,
-        Stelian Tănase, îmi dădea replica acoperiindu-mi fața cu pletele ei.
Și o țineam tot așa în acest preludiu fantastic, un amestec de forță și dragoste fără limite până când sosea clipa în care ea mă făcea Mihai Gâdea, Mircea Badea, Radu Tudor sau Victor Ciutacu. Deja când cu vocea gâtuită de spasme și răgușită de gemete începea pronunțarea sfâșietoare... Viiiictooor ...Ciuuutaaa...la ”cuuuu”, eu eram deja în post ludiu!
Dar nu, nici eu nu-i rămâneam dator, nu, nici eu. Îmi plăcea să văd cum îi freamătă carnea de emoție, ca valurile iscate de vânt pe un lac liniștit, sânii îmbufnați de pofte, buzele murmurând necunoscute liturghii, când începeam sacadat să-i rostesc la ureche (recită melodios, retrăind cu ochii închiși acele clipe), Cristina Șincai, Oana Dobre, Gabrielea Firea... Însă la auzul apelativului Dana Greeecuuuu, iubita mea exploada de-a dreptul, privirea ei avea sclipiri a mii de stele și avea, dacă-mi iertați vorba proastă, orgasm încă de la preludiu!
(Judecătorul, avocații, grefierele se agită, vociferează) Știu, știu am fost prea direct, dar nu mai așa puteți să înțelegeți ce s-a întâmplat cu adevărat în aceea nenorocită seară pentru care eu sunt astăzi aici, în boxa acuzaților.
Tocmai se încheiase votarea la referendum, manifestanții se strângea pe străzi și la talk-show-uri. Stăteam noi și ne uitam la televizor, apăsând în continuu pe butoanele telecomenzii, în fine, ne plictiseam. În casă se făcuse relativ cald și ne-am gândit să ieșim pe afară. Ne-am amenințat râzând unul pe celălalt pentru noaptea ce avea să vină și când, ciutacul din mine n-o vedea cu ochi buni pe danagrecu, din ea. Ne-am suit în metrou și ne-am îndreptat spre Piața Universității. Și, ceasul rău, deși eu credeam altfel atunci, mă puse Necuratul să-i propun Veronichii o schimbare de scenariu. Adică să uităm de moderatorii TV și alte lighioane d-astea și să trecem pe oameni politici! Ceasul rău, după cum v-am spus. Eu ies pe la Universitate, acolo unde erau USL-ul, ea iese pe la teatru, acolo unde erau Băsiștii. Ieșim amândoi la bulevard, ne căutăm din priviri, ne găsim și acum începe furtuna. Ea îmi face cu mâna și mă strigă: ”Iuhuu, Ghișe, iuhuu!” Ăia din zona ei înnebunesc pe loc, se agită, urlă mânios înspre grupul unde eram eu, pentru că înspre acolo ea făcea cu mâna. Eu, tâmpit, îi răspund la semnale strigând-o și făcundu-i la rândul meu cu mâna, ”Iuhuu, Monicaaa Macoveiiii”!
De aici în colo nu mai are sens să povestesc. Domnul procuror a povestit cu elocință măiastră tot ce s-a petrecut pe bulevardul Magheru, cum grupurile de manifestați au rupt gardurile și ce bătaie strașnică a ieșit, pe de o parte între cei care căutau să o omoare pe doamna Monica Macovei, respectiv domnul Ioan Ghișe și pe de altă parte, cu trupele de jandarmi care ne-au bătut echitabil pe toți.
Deci, domnule judecător, onorată instanță, Dumnezeule Ceresc, te rog , iartă un om și o femeie nebuni, aflați la jumătatea vieții, speriați de spectrul senectuții! Nu ne arunca în umbra răcoroasă a temniței de pe insula If sau Rahova! (Judecătorul îi face semn să nu fie așa speriat) Ai milă, Măria Ta, și dă ne o pedeapsă demnă de secolul XXI, dă ne de pildă o oglindă, în care să ne privim și să ne fie rușine de noi înșine, că grele vremuri fără de sfială mai trăim! Trimite-ne pe munți, ascunși în schituri să stăm departe de lumea dezlănțuită! (Judecătorul îl liniștește, spunându-i ceva) Muncă în folosul comunității? Perfect, mătur bulevarde, văruiesc copaci... (solemn, judecătorul anunță sentința). Muncă în folosul comunității din sectorul V, strada Zăbrăuți? Mulțumim, e o alternativă la scaunul electric, desigur...

Cei doi sunt scoși din sala de judecată. Ca într-un final al filmelor cu Charlie Chaplin, cei doi se îndreaptă spre ieșirea tribunalului, spre un infinit din zare, umbrele prelungindu-se în urma lor.
-        Cum ai zis, eu sunt Mădălin Voicu? Bineee...Rona Hartner, na!

vineri, 7 septembrie 2012

Joia lingurițelor

Recent, mastadontul cultural Humanitas (Cumanitas, pour connaisseur) a început să organizeze o serie de manifestări "ușoare, de vară", intitulate ghiduș Joia lingurițelor (http://www.humanitas.ro/grupul-humanitas/joia-linguri%C5%A3elor-%E2%80%93-o-dulcea%C5%A3%C4%83-cu-cafea-la-terasa-kretzulescu). Ieri am fost la a doua mea joie a lingurițelor (prima a fost la Andrei Plesu), unde alături de dl. Liiceanu a venit Maestrul Djuvara.
Serata a decurs perfect deoarece toți cei care eram acolo eram deja înregimentați în farmecul și șarmul domnilor Djuvara sau Liiceanu. De obicei, această serată se ține de-a lungul culoarului din fața librăriei Humanitas, lângă biserica Krețulescu. Acum, ori organizatori nu au avut încredere în acțiunea lor, ori au plăcerea morbidă să vadă oameni înghesuiți, nu știu, important este că aglomerația este uriașă și bineînțeles stânjenitor-umilitoare. De aceea, cei mai mulți, printre care și eu, stăm lângă biserica Krețulescu, de unde se aude chiar foarte bine (chiar și dl. Liceeanu a făcut aseară invitația de a audia serata de la umbra bisericii).
Ei bine, stând eu acolo două chestii mi-au trecut transversal prin minte. 1, vârsta spectatorilor. Serata dl. Djuvara a reunit foarte mulți auditori în vârstă și care afișeau un soi de mândrie pentru faptul că, forțând un pic, ei și Neagu Djuvara eru același leat, și, poftim, altă generație, alt spirit! Pe de altă parte, tot aici veneau în duete sfioase, foarte multe cupluri de îndrăgostiți. Apăreau, venind alene dinspre parcul din fața bisericii, îmbrăcați curat, cu o eleganță studiată (la ele) și se pare că toți erau în perioada de "curte", flirt platonic, deoarece niciun cuplu nu se tinea de mâini.
2, unde-s ai lor? Încă de pe vremea Bunicuței Iliescu în lumea intelighenției românești s-au format două tabere, la început pro sau contra Iliescu (acum Basescu, desigur), iar mai apoi s-au delimitat relativ politic, cu simpatii de dreapta sau de stânga. Mereu în dreapta s-au situat Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Djuvara, Țuțea și mulți alți, care s-au dovedit mereu și foarte buni oratori, dar mai ales incomozi comentatori politici. Aseară mă uitam/ascultam pe dl. Djuvara și mă întrebam pentru cine din stânga politică m-aș înghesui să-l ascult (în ideea că ar veni tot atât de multă lume, desigur)? Un Răzvan Teodorescu sau o Zoe Petre? Augustin Buzura? Ori poate cameleonii PNL, Varujan Vosganian sau Adrian Cioroianu? Grea dilemă, și nu știu de ce dar am vaga impresie că discursurile lor ar avea ceva din discuțile libere de la Gâdea & Co.
Dar poate mă înșel...

marți, 4 septembrie 2012

The Economist

Plecand de la o postare a lui nwradu (http://www.nwradu.ro/2012/09/politica-distractie-zilnica/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+NwraduBlog+%28nwradu+blog%29), am ajuns la un articol despre Romania al celor de la The Economist (http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/09/press-freedom-romania).
Articolul din prestigioasa publicatie e semnata curajos "By the Economist online", dar, in fine, nu asta e  important. Ceea ce este frumos este sublima naivitate a occidentalilor (reprezentati prin gazetarul din spatele articolului)! Ce dragut sunt ei bulversati din traiul lor bonom si conduita lor printre jaloanele corectitudinii politice si, mai ales, de buna crestere, cand citesc (si citeaza) balivernele din presa noastra. Sa te minunezi ca in Cotidianul (news webs site???) nu stiu ce coada de topor bate campii dupa cum ii vine, este in primul rand emotionant, dar mai ales comic. Occidentalii (gazetari sau oameni politici) efectiv nu pot intelege ca atat presa, cat si lumea noastra politica este doar un bazin cu laturi ce face valuri in functie de cine hâțână mai abitir bazinul. Orice om politic roman contemporan nu trebuie judecat pentru ce spune la momentul actual, ci trebuie judecat dupa procentul de tampenii pe care le-a rostit de-a lungul vietii lui politice. Acesta este si motivul pentru care la alegeriile prezidentiale, alegem mereu intre doua rele, si speram mereu sa o alegem pe cea mai mica.
Adorabilă naivitatea occidentală!

sâmbătă, 18 august 2012

Cu bastonul prin Bucuresti...

Atatat de proiectul celor de la ARCEN (http://www.arcen.info/„cu-bastonul-prin-bucuresti”-3/) am acceptat invitatia lor de a hoinarii de-a lungul Caii Victoriei. Plimbarea intr-o companie majoritar feminina, mi-a relevat lin-serpuitor un gand mai vechi. Uitandu-ma la, si ascultand povestile ghizilor ARCEN despre, cladirile reprezentative de pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ca regimul comunist abatut asupra Romaniei nu a despartit doua vremi istorice, cea interbelica, monarhista, si cea post-decembrista de acum, ci efectiv a sfasiat Romania in doua parti ce astazi par distincte si departate ca doua insule intr-o aceiasi mare interioara. Crima comunismului,cea mai importanta, a fost disparitia, pulverizarea Traditiei. Noi, astazi, suntem un popor fara traditie, nu mai avem la ce sa ne raportam in trecut. Cuvintele pot parea mari, bombastice, dar adevarul spus de ele exista, in cantitati de fiecare stiute pentru sine.
Mergeam in acest tur si ascultam istorisirile ghidului despre felurite cladiri. Toate aveau o geneza interesanta, toate au avut un scop solid la baza aparitiei lor, toate aveau pereti incarcati de istorie interbelica. Insa toate amintirile se raportau la acea vreme. Ce a facut aici Caragiale, Eminescu, Sadoveanu, Carol I, etc, aflam privind in stanga si-n dreapta. Talpa apasatoare a comunismului nu a creat nicio amintire. Cel mult durere (povestea Palatului CC, istorii din anii negri '50)... Astazi dupa Revolutie, pare ca nicio cladire nu si-a revenit la grandoarea si fastul de altadata. Chiar si renovate (stangaci desigur, nu mai sunt mesterii din vremea aia) cladirile au un aer pseudo-anost, stingher. Par ca niste dive imbatranite iesite pe catwalk in urma unor operatii de chirurgie plastica nereusite.
La un moment dat, ghidul Edmond ne spune ca in perioada interbelica taxiurile era toate vopsite "traditional" in verde, cu capota rosie! Atunci mi-am dat seama ca un gest minor, culoare traditionala a unor taxiuri, inseamna de fapt foarte mult si foarte dureros. Dupa Revolutie toate taxiurile s-au vopsit in galben pentru ca toata lumea vazuse in filmele americane taxiuri galbene. Nimeni nu mai stia cum au fost vopsite taxiurile bucurestene inainte de comunism. Nimeni nu mai stia nimic din ce a fost inainte de comunism, toate lumea se raporta la importurile de ocazie, filmele! Traditia disparuse, aparuse traditia de import. Folosindu-ne de valurile globalismului mondial, romanii isi reinventau traditiile prin procedeul copy-paste din filme americane. Ecourile epocii VHS razbateau si faceau istorie in zorii noii democratii romanesti.
Ghidul Edmond povestea mai departe despre anii de inceput ai Regelui Carol I, de emulatia nationala din juru-i, de gesturile-i intelepte de suveran si imi dadeam seama ca auzeam povesti despre o lume rupta total de firea fiecaruia din noi. Romania ante-comunista este o lume din ce in ce mai straina si mai indepartata de Romania actuala.
Exemplul cu taxiurile bucurestene poate parea fortat si chiar irelevant, absurd, dar daca te plimbi de-a lungul Caii Victoriei nu poti sa nu observi "seceta" ce s-a pogorat asupra tuturor magazinelor. Cel putin de la Capsa pana la Dambovita nu e niciun magazin "in viata". In Romania ante-comunista acolo erau magazine in putere, prospere, astazi au ramas doar niste cochili goale, cu geamuri murdare acoperite de vopsea si gratii de fier. Se prea poate ca astazi tonul shoping-ului sa-l dea dominant mall-urile din jurul Bucurestiului, dar parca nu-mi vine sa cred ca in buricul capitalei niciun magazin nu poate supravietui...
E alta tara, cu alta traditie, desigur...

marți, 14 august 2012

Sport

De ceva timp TVR-ul se afla in centrul unor discutii contradictorii si aiuritoare. Concluzia este una singura, TVR este o uzina a pilelor, un tocator perfect pentru banul public. Si de ce altfel, cand mereu a fost asa?! In general cand suspinam dupa TVR, ne gandim la triumviratul caracteristic de legede umane: Bocanet, Vornicu si Topescu.
Alexandru Bocanet a fost si a ramas imaginea clara a omului fericit care face in viata ceea ce si-a dorit mai mult. Omul potrivit la locul potrivit. Prin obscurantismul comunist Bocanet paseste maiestos precedat de o aura de geniu.Ramane pentru multi imaginea perfectiunii intr-un domeniu atat de sensibil, cel al televiziunii de ARTA.
Tudor Vornicu, contemporan lui Bocanet, ramane o figura mai degraba controversata decat una similar luminoasa. Recentele dezvaluiri despre apartenenta activa(!) la odioasa Securitate, informatii trecute intr-un ciudat silentio stampa generalizat, par sa-i fi impins legenda intr-un con de uitare.
Cristian Topescu, ramane un reper pentru lumea comentatorilor sportivi, in plus avand si aurora disidentei anti-ceausite bine cunoscute. Din pacate, cariera-i prodigioasa i-i este umbrita de doua neimpliniri. Prima, aventura ciudata in lumea politica, desfasurata intr-o obedienta nefireasca la umbra pulpanei antonesciene si doi, esecul de a fi permis si incurajat dezvoltarea altor "voci" la umbra sa. Se pare ca i-a convenit pozitia de guru intr-o lume a comentatorilor sportivi populata cu alde Graur, Pumnea, Satmari, Enachescu sau Cernat.
De fapt, tema discutie este Cosmin Cernat. Actor principal intr-un scandal media din perioada Campionatului European de Fotbal, peste care s-a pus repede batista omertei, Cosmin pleaca ostentaiv din functia inalta in care se cocotasese in TVR si ajunge sa transmita Jocurile Olimpice de la Londra transmise de Eurosport! Mi s-a parut revoltator faptul ca unul scuipat de TVR ajunge, nu sub poduri, ci la ditamai Eurosport! Ma mir ca dl. Laurent-Eric Le Lay, director Eurosport sa-l fi angajat special pe Cosmin pentru Jocurile Olimpice, cred mai degraba ca avem de a face cu un alt caz de impostura romaneasca. Astfel se ia un brand de succes la nivel mondial, se aduce in romanika,si la umbra renumelui se umple cu alde cosmini cernati.
Adica, gigantul media Eurosport nu a mai gasit pe altcineva sa transmita decat pe Cosmin? Din 20 sau 16 milioane de romani, Eurosport nu a mai gasit pe altcineva decat pe stimabilul Cosmin Cernat?!
Chiar daca traiam intr-o lume apocaliptica de surzi si muti, iar Cosmin Cernat era ultimul om normal,organizam un concurs si angajam un balbait decat o constiinta verticala precum Cosmin Cernat.
Rusine Eurosport!

miercuri, 1 august 2012

Referendum

Zilele acestea patria noastră înoată în apele învolburate ale unui ev aprins. Concetăţeni cu acces la potenţiometrele realităţii performează de zor întru buimăcirea tuturor, la umbra sintagmei dominante: Referendum, box populi!
Cele 90 de zile ale regimului Ponta par a fi atins un soi de vârf de maxim ideologic şi paranoic pe care doar tataia Iliescu îl mai visa cândva. Mai mult, toate acţiunile guvernului plagiatist sunt ecoul şi umbra indicaţiilor trasate dinspre Radio Moscova.
Problema este că oricât de zeflemitori, critici sau înverşunaţi am fi cu USL sau Traian Băsescu, se pare că toate aceste zbateri (în special mediatice) nu au făcut să scoată în evidenţă decât un singur lucru, divizarea societăţii române contemporane.
Din vremea lui Iliescu şi a anilor 90 rămăsese cumva încremenită în imaginarul colectiv, o reprezentare bidimensională a chipului social românesc, o reprezentare simplă şi totuşi exactă, în alb şi negru, şi anume tot românull are o opţiune de vot, fie de stânga, fie de dreapta. Se pare că procentele de participare la vot din Dumnica Orbului să fi perpetuat această falsă imagine, cum că o a treia cale în modul de acţiune al votantului român nu există. Din anii 90 am târât după noi această axiomă imposibil de combătut, aceea că tot românul, indiferent de etnie, are o opţiune politică (cu diferenţieri clasice de doctrină sau etnie).
Intrarea în UE şi exodul forţei de muncă a produs nu numai o nesperată slăbire a presiunii sindicale asupra oricărui guvern aflat vremelnic la putere, dar a produs şi o mutaţie de opţiune politică ori de perspectivă asupra vieţii a celor plecaţi la căpşuni ăn vestul europei. Grosul acestora proveneau din bazinul electroral al stângii, erau dintrei cei mulţi care nu şi-ar fi vândut ţara pe vremea lui Raţiu sau Coposu. Contactul cu vestul pragmatic a diluat puternic înverşunarea instinctivă.
Băsescu, că nu putem să nu vorbim şi despre el, a simţit primul momentul de răscruce din electoratul românesc. A mirosit cel dintâi clipa dizolvării graniţelor scorţoase doctrinare dintre partide (oameni politici). Rolul Tătucilor din istoria contemporană a României încetase odată cu înfrângerea din alegeri a lui A. Năstase. Faptul că Băsescu a fost printre singurii care putea prezenta o carte de muncă valabilă (y compris E. Constantinescu), l-a făcut să iniţieze un alt soi de politică şi de relaţie putere-electori. Gândiţi-vă la faptul că astăzi avem în fruntea noastră sau aspiră să ajungă acolo oameni ca Ponta, Şova, Eba sau Prigoană jr., concetăţeni ce nu au semnat nicicând o condică de prezenţă, un ştat de salariu pentru munca lor efectivă şi nu v-ar putea prezenta nicicând vreun coleg de serviciu. Revenim, condiţionat şi de Bruxelles, primii ani de domnie ai lui Băsescu au împins România spre pădurile virgine ale corupţiei, ale luptei împotriva corupţiei. Nu era lupta anti-corupţie urgenţa nr.1 în România (economia era iar o temă interesantă), dar un început trebuia să existe. Acum, dacă a reuşit ceea ce şi a propus sau nu, e anevoios de spus, un lucru e clar, Traian Băsescu nu e Ataturk.
A dominat scena politică românească a la roumaine, mai o glumiţă la Golden Blitz, mai o tăiere de salarii. Cred că în al doilea mandat a început să greşească prin încrederea oarbă în Boc şi (mai ales greşeala de tip Coposu) nu a reuşit să crească la umbra lui niciun leader capabil să-i dezvolte moştenirea politică. Din punctul ăsta de vedere Iliescu l-a întrecut. La umbra lui au crescut atât Năstase, cât şi Ponta.
Revenind la urmările referendumului, e clar Băsescu a avut împotriva-i duşmani mulţi, formaţi din lichele destule dar şi dezamăgiţi, oameni sătuli de neîmplinirea unor aşteptări. Pe de altă parte alături i-au fost destui, formaţi la rândul lor din lichele interesate, fanatici speriaţi de revenirea anilor 90 (atmosfera acelor ani) şi mai ales, în urma acestui referendum, a apărut o specie nouă de electori, cei ce doresc normalitatea.
Din societatea românească a dispărut sentimentul de viaţa normală. Isteria media, în special a trustului Intact, a condus la apariţia unui tip nou de votant, votantul iubitor, nu de "linişte", ci de normalitate. Normalitatea înseamnă respectul semenului şi mai ales respectul valorilor, a ierarhiilor valorice.
Singurul lucru bun al guvernării Ponta este că prin numirile lui Mang şi Dragotescu, posibilitatea de vot a lui Costică Voicu, lecţile de istorie modernă ale lui Şova, toate acestea şi multe altele au reuşit să ivească din rigiditatea doctrinară a electoratului o a ntreia cale, cea a normalităţii şi, da, a bunului simţ.

miercuri, 4 iulie 2012

Manifestare contra USL

In anii 90, Iliescu ne acuza ca Ratiu şi Coposu ne plăteau să ieşim în strada cu dolari xeroxaţi. Azi, să nu mire pe nimeni dacă Antenele ne-or acuza că ne-a plătit Basescu cu dolari plagiaţi!

marți, 3 iulie 2012

Povestea unei inimi



Stimate domnule judecător,
Mă numesc Eleonor Costiniu, şi vă declar din debutul ultimului meu cuvânt, că nu sunt vinovat! De vină pentru tot ceea ce s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre luni este un american şi nu eu, după cum persuasiv cu palma-i grea şi pulanul ascuţit, mă tot îndeamnă onor procurorul de caz, domnul Nelu, să declar recunoscând o minciună.
Astfel, dacă la data de 14 mai 1984, nu s-ar fi născut în îndepărtatul New York, un anume Zuckerberg Mark Elliot, nevastă-mea, mânca-i-aş eu ochişorii ei de peruzea, nu ar mai fi descoperit prin intermediul Facebook-ului, sclipire de înţelepciune ale Dianei Florinei Cosmin, şi toată nebunia asta de s-a petrecut, nu ar mai fi avut loc. Dar aşa, deh....
Că ce s-a întâmplat. Tocmai pritoceam în surdină, ca pentru o mare surpriză, să pregătesc aniversare primului nostru deceniu conjugal comun şi împreună. Începusem să pun deoparte câte un leu încă de acum 2 ani. Vă daţi seama că am strâns ceva ţinând cont de faptul că vacanţele ni le-am tot făcut gratis la socrii, să se bucure şi bătrânii de tinereţea noastră, iar în casă în afară de seminţe, pâine şi bere altceva nimic nu scumpăram. Adică, nu se cumpăra din banii mei, pentru că din ai ei cumpăram toate cele necesare supravieţuirii în jungla asta, care este societatea noastră contemporană, românească şi indivizibilă, amin! Recunosc spăşit că Codruţa, dragostea mea, a început să fornăie din nările ei frumoase ca de ciută, demarând discret, dar ferm, să instituie în viaţa noastră comună un regim dual cu o pronunţată caracteristică sexual-discriminatorie. Astfel, eu am început din ce în ce mai mult să dorm ba pe balcon, ba pe masa din sufragerie, ba alăturea de Gore, motanul familiei, o pisică parţial domesticită şi care în momentele de  independenţă semănă tulburator cu soacră-mea, fapt observat cu groază chiar şi de socră-miu. Acuma trebuie să recunosc că atâta timp cât izgonirile din patul conjugal, implicit de la îndatoririle de hârjoană intimă, se suprapunea cu campionatele de fotbal naţional, european sau mondial, ori turneele de mare şlem din tenis, personal nu eram defel deranjat de situaţia dintre noi doi. Semnele de întrebare au început să apară în momentul când am observat că aveam înfiorător de mult timp liber, astfel încât urmăream aproape regulat, pardon de expresie, campionatele de fotbal american de pe ESPN sau meciurile din liga norvegiană de curling.
Apropierea datei aniversării noastre m-a făcut să devin mai atent la imaginea mea în faţa ei. Profitând de faptul că tocmai intrasem în şomaj tehnic de vreo 3...4 ani, am început să aloc o zi pe săptămână igienei corporale, iar seara la cina am început să răsfoiesc savant ziarul Ring. Acuma, să zicem că spălatul meu, inclusiv bărbieritul şi chiar periajul dinţilor, au impresionat-o cât de cât pe Codruţa, însă în ceea ce priveşte presa pe care o lecturam, vedeam ce dâre de dispreţ profund lăsau pe chipul ei, alegerile mele. Nu era bine ceea ce făceam. Vreo săptămână mi-am făcut curaj să iau o carte din bibliotecă, şi încă una s-o răsfoiesc. Îmi inchipuiam că voi găsi ceva romanţios printre coperţiile ei şi astfel o să încep să cresc în ochii ei. Din păcate, greşisem, cartea era de bucate şi după ce răsfoiam 2, 3 pagini ajungeam la patul ei cu privirea lividă de foame, cu buzele tremurânde şi îmbăloşate de pofte, încât săraca fată se speria de mine mai mult decât să se reîndragostească.
Ciudat a fost faptul că nu m-a plesnit cu vreun papac găsit la îndemână, după cum prinsese recent obiceiul, poate chiar şi plăcerea dacă ar fi număr frecvenţa vânătăilor căpătate, ci mi-a răspuns în dodii, dar cu oarece înţeles.
Cu o voce aproape cavernoasă, mi-a spus privind prin mine, hăt departe: "Îmi place să cred c-am învăţat să fac loc iubirii în viaţa mea, dar încă mă mai răsfăţ cu plăcerea de a aştepta anumite lucruri şi anumiţi oameni. Fără teamă, doar savurând bucuria sosirii lor într-o viaţă pe care m-am străduit s-o chivernisesc cât mai atent." S-a întors cu spatele la mine şi a adormit ca un prunc.
Acea noapte a fost prima dintr-o serie halucinantă. Nu se petrecea nimic între noi toată ziua, nu ne vorbeam nimic, viaţa curgea printre noi fără să ne angreneze înspre ceva concret. Dar sosea noaptea! Atunci, înainte de culcare, Codruţa mă fixa cu ochii ei frumoşi şi-mi rostea o nouă sentinţă, mereu alta: "La 16 ani, ideea ca voi avea de aşteptat pe puţin 10 ani până să-l găsesc pe cel pe care-l aşteptam mi s-ar fi părut înspăimântătoare. Dupa 10 ani de căsătorie, va fi, probabil, una dintre amintirile cele mai plăcute ale tinereţii mele." sau "Lucrurile pe care le lăsăm în urmă nu le lăsăm, de fapt, în grija nimănui. Le lăsăm, cel mult, unul în grija celuilalt şi, poate, în seama celui căruia-i pasă măcar cu o secundă mai mult. În cea mai mare parte a timpului însă, nu e nimeni acolo să aerisească încăperile în care nu mai stăm, să ude florile pe care nu le mai privim şi să se îngrijească de iubirile cărora le-am dat cu piciorul." sau "De ce „mi-e dor de tine“ este noul, „te iubesc“? Şi, mai ales, cât este de greu să înveţi să fii fericită după ce toată viaţa te-ai străduit să fii puternică?"
Calvarul acesta a continuat câteva luni, data aniversării noatre bătea la uşă. Eu trăiam un coşmar cu toate simţurile deştepte. În fiecare noapte primeam doza de psihologie aplicată şi înnebuneam. Nu mai puteam dormi, mă foiam necontenit, pijamau era udă, cearceaful şnur sub mine. Din celelate apartamente răzbăteau exclamaţii de bucurie la cine ştie ce goluri de fotbal, scârţâituri de arcuri de pat, certuri prin bucătării cu arome de mâncare arsă. În jurul meu exista viaţă, iar eu fusesem aruncat într-un cocon de nelinişti androgine.
Toată nebunia asta a urcat înspre un al palier al demenţei în seara când lumina vieţii mele mi-a glăsuit în engleză: "Every woman needs a man that will ruin their lipstick and not their mascara". Othello se născu în mine subit şi fără perioadă de gestaţie! Lângă Othello sângerosul gelos apăru şi comisarul Poirot, mai lipsea Sergiu Nicolaescu ca să ne interpreteze el pe toţi trei! De a doua zi am început să o urmăresc pas cu pas. Jurai că-i fac curte din nou. Din păcate, nu mă înşela deloc. Serviciu, casă, serviciu. Înnebuneam! Dar într-o zi picase curentul şi seara, lumina vieţii mele adormi fără să-mi servească nicio pildă moralizator-halucinantă. Atunci am înţeles tot. Nu avea curent, nu avea internet, adică nu avea Facebook! Şi astfel, domnule judecător după mici investigaţii virtuale aflai că nevastă-mea e îndrăgostită de zicerile comerciale ale uneia Diana Floriana Cosmin. Adică mi-am bănuit şi păzit nevasta 10 ani de ispitele masculine de la serviciu, din concediu sau de aiurea, şi acum eram înfrânt de o femeie? Nu, răzbunarea mea trebuia să fie crudă şi exemplară.
Aflai adresa impricinatei şi mă năpustii asupra ei. Asupra ei, vorba vine, deoarece cotoranţa care e şi tânără şi fermecătoare, fugise de acasă, trimisă fiind de un sponsor inconştient în insulele Baleare, ca să-şi desăvârşească opera filosofică. Toate astea mi le-a spus colegul meu de boxă, inculpatul nr. 2, adică dl. Cosmin, soţul viperei, scuze Gicule. Nefericitul mi-a deschis uşa după ce am sunat la sonerie, şi când l-am văzut cu şorţul de bucătărie pe el, cartea de bucate a lui Sanda Marin într-o mână şi un polonic aburind în cealaltă, mi-am zis că ce să mai dau şi eu în el, destul l-a bătut soarta, iartă-mă Gicule, dar aşa am gândit atuinci...
Din vorbă în vorbă aflai că săracul om nu mai ştia nici cine mai e campioană la fotbal, nu mai pusese gura pe o bere, iar de sex, ce să mai zic, eram fraţi de suferinţă, căci şi el era destinatarul, dacă nu cumva cobaiul, aforismelor şi vorbelor de duh ale nevesti-sii.
Mi s-a făcut milă de el, mi s-a făcut milă de mine, şi m-am gândit că musai noi, oamenii, trebuie să înfrângem femeile astea. M-am folosit de blestematul de vehicol virtual, numit Facebook, şi am început să descoperim şi să strângem alături noi alţi soţi vitregiţi de soartă.
Domnule judecător, am primit la like-uri că dacă ar fi fost beri şi nu impulsuri virtuale, sigur intram în comă alcoolică! Şi de aici începu nebunia. Ne-am dat loc de întâlnire la Mărul de Aur, mai la umbră, un pic mai departe de cei 200 de mici care sfârâiau pe grătar, dar mai aproape de cele 45 de lăzi de bere camuflate sub gheaţă. Ideea iniţială era să ne întâlnim, să ne cunoaştem şi să punem bazele unei mişcări de emancipare a omului de sub influenţa vorbelor femeieşti, cele aducătoare de negură în primăvara căsniciei. Doctrina partidului prinse a se umfla ca un aluat bine dospit, se ridicau dintre noi oameni care nu-şi mai recunoaşteau propria vorbă, propriul glas. Să-i fi văzut domnule judecător, cum gângurea cu faţa brăzdată de lacrimi, pe soţul Danei Grecu, pe amanţii Mihaelei Rădulescu, pe soţul Nikitei, soţul Andreei Creţulescu, soţul Mihaelei Bilici, aoleu, dar câţi nu au venit lângă noi...chiar îmi era teamă că nu o să ne ajungă berea. La un moment dat, printre noi a păstruns şi o femeie, dar noi, galanţi am lăsat-o să se prezinte, era soţia lui Dan Diaconescu. Am primit-o în braţele noastre într-un cor nesfârşit de aplauze. Săraca nu avea cuvinte să ne mulţumească, după atâţia ani lângă DD, femeia uitase să vorbească. Profitând de acest moment emoţionant, îmi sări de gât cu vocea şi ochii în lacrimi soţia lui Cătălin Botezatu! Până aici, am spus, şi l-am dat în şuturi afară dintre noi! Dar la final, domnule judecător, care de fapt era începutul sfârşitului, dintre membrii noştrii s-a ridicat mândru un domn get-beget. S-a făcut linişte, Nelu Ploieşteanu se uită urât la un ţigan să pună batista pe ţambal mai repede, şi după câteva secunde de vid auditiv, domnul dădu să ne spună ceva. Nu ieşea niciun sunet. Pentru o clipă parcă fiecare dintre noi era Moise şi domnul acela era Dumnezeu, înainte de predarea Tablelor Legii pe muntele Sinai. Faţa-i se schimonosea, buzele-i erau lipite, însă toţi am auzit aievea: "Suuunt soooţuuul Monicăăăiiii Tatoiuuuu"
Domnule judecător, omul acesta avea secole decând nu vorbise, casnicia lui era un continuu arest la domiciliu, o Gherlă, un Aiud fără sfârşit, şi acum era aici, lângă noi, vă daţi seama?! Omul ăsta învinsese teama ca să fie alături de noi, păi cum mama dracului să nu arunci cu bani în lăutari şi la lumina torţelor statutului partidului să alergi dansatoarele basarabence din restaurant? Un om îşi recăpăta statulul de homo sapiens şi noi să fim de piatră? Am comis-o, ce să mai ne ascundem, dar totuşi, gândiţi-vă, dacă nu era blestemata aia zi de 14 mai 1984, astăzi Facebook-ul ar fi fost orice, numai ce e, nu! Iar fără Facebook, soţiile noastre ar fi avut în continuare ochi pentru noi, urechi pentru onomatopeele noastre. Dar aşa, poftim, uite-le, complotează, uneltesc...astea-s masoni, nu femei!
Domnule judecător, e adevărat că de ieri Mărul de Aur nu mai e aşa cum îl ştie lumea, dar ţineţi minte ce vă spun: nu ucideţi gâştele care salvează Capitolul!
Ga, ga,ga, hai mă cu toţii, ga, ga, ga! 

Apreciaza: