sâmbătă, 18 august 2012

Cu bastonul prin Bucuresti...

Atatat de proiectul celor de la ARCEN (http://www.arcen.info/„cu-bastonul-prin-bucuresti”-3/) am acceptat invitatia lor de a hoinarii de-a lungul Caii Victoriei. Plimbarea intr-o companie majoritar feminina, mi-a relevat lin-serpuitor un gand mai vechi. Uitandu-ma la, si ascultand povestile ghizilor ARCEN despre, cladirile reprezentative de pe Calea Victoriei, mi-am dat seama ca regimul comunist abatut asupra Romaniei nu a despartit doua vremi istorice, cea interbelica, monarhista, si cea post-decembrista de acum, ci efectiv a sfasiat Romania in doua parti ce astazi par distincte si departate ca doua insule intr-o aceiasi mare interioara. Crima comunismului,cea mai importanta, a fost disparitia, pulverizarea Traditiei. Noi, astazi, suntem un popor fara traditie, nu mai avem la ce sa ne raportam in trecut. Cuvintele pot parea mari, bombastice, dar adevarul spus de ele exista, in cantitati de fiecare stiute pentru sine.
Mergeam in acest tur si ascultam istorisirile ghidului despre felurite cladiri. Toate aveau o geneza interesanta, toate au avut un scop solid la baza aparitiei lor, toate aveau pereti incarcati de istorie interbelica. Insa toate amintirile se raportau la acea vreme. Ce a facut aici Caragiale, Eminescu, Sadoveanu, Carol I, etc, aflam privind in stanga si-n dreapta. Talpa apasatoare a comunismului nu a creat nicio amintire. Cel mult durere (povestea Palatului CC, istorii din anii negri '50)... Astazi dupa Revolutie, pare ca nicio cladire nu si-a revenit la grandoarea si fastul de altadata. Chiar si renovate (stangaci desigur, nu mai sunt mesterii din vremea aia) cladirile au un aer pseudo-anost, stingher. Par ca niste dive imbatranite iesite pe catwalk in urma unor operatii de chirurgie plastica nereusite.
La un moment dat, ghidul Edmond ne spune ca in perioada interbelica taxiurile era toate vopsite "traditional" in verde, cu capota rosie! Atunci mi-am dat seama ca un gest minor, culoare traditionala a unor taxiuri, inseamna de fapt foarte mult si foarte dureros. Dupa Revolutie toate taxiurile s-au vopsit in galben pentru ca toata lumea vazuse in filmele americane taxiuri galbene. Nimeni nu mai stia cum au fost vopsite taxiurile bucurestene inainte de comunism. Nimeni nu mai stia nimic din ce a fost inainte de comunism, toate lumea se raporta la importurile de ocazie, filmele! Traditia disparuse, aparuse traditia de import. Folosindu-ne de valurile globalismului mondial, romanii isi reinventau traditiile prin procedeul copy-paste din filme americane. Ecourile epocii VHS razbateau si faceau istorie in zorii noii democratii romanesti.
Ghidul Edmond povestea mai departe despre anii de inceput ai Regelui Carol I, de emulatia nationala din juru-i, de gesturile-i intelepte de suveran si imi dadeam seama ca auzeam povesti despre o lume rupta total de firea fiecaruia din noi. Romania ante-comunista este o lume din ce in ce mai straina si mai indepartata de Romania actuala.
Exemplul cu taxiurile bucurestene poate parea fortat si chiar irelevant, absurd, dar daca te plimbi de-a lungul Caii Victoriei nu poti sa nu observi "seceta" ce s-a pogorat asupra tuturor magazinelor. Cel putin de la Capsa pana la Dambovita nu e niciun magazin "in viata". In Romania ante-comunista acolo erau magazine in putere, prospere, astazi au ramas doar niste cochili goale, cu geamuri murdare acoperite de vopsea si gratii de fier. Se prea poate ca astazi tonul shoping-ului sa-l dea dominant mall-urile din jurul Bucurestiului, dar parca nu-mi vine sa cred ca in buricul capitalei niciun magazin nu poate supravietui...
E alta tara, cu alta traditie, desigur...

marți, 14 august 2012

Sport

De ceva timp TVR-ul se afla in centrul unor discutii contradictorii si aiuritoare. Concluzia este una singura, TVR este o uzina a pilelor, un tocator perfect pentru banul public. Si de ce altfel, cand mereu a fost asa?! In general cand suspinam dupa TVR, ne gandim la triumviratul caracteristic de legede umane: Bocanet, Vornicu si Topescu.
Alexandru Bocanet a fost si a ramas imaginea clara a omului fericit care face in viata ceea ce si-a dorit mai mult. Omul potrivit la locul potrivit. Prin obscurantismul comunist Bocanet paseste maiestos precedat de o aura de geniu.Ramane pentru multi imaginea perfectiunii intr-un domeniu atat de sensibil, cel al televiziunii de ARTA.
Tudor Vornicu, contemporan lui Bocanet, ramane o figura mai degraba controversata decat una similar luminoasa. Recentele dezvaluiri despre apartenenta activa(!) la odioasa Securitate, informatii trecute intr-un ciudat silentio stampa generalizat, par sa-i fi impins legenda intr-un con de uitare.
Cristian Topescu, ramane un reper pentru lumea comentatorilor sportivi, in plus avand si aurora disidentei anti-ceausite bine cunoscute. Din pacate, cariera-i prodigioasa i-i este umbrita de doua neimpliniri. Prima, aventura ciudata in lumea politica, desfasurata intr-o obedienta nefireasca la umbra pulpanei antonesciene si doi, esecul de a fi permis si incurajat dezvoltarea altor "voci" la umbra sa. Se pare ca i-a convenit pozitia de guru intr-o lume a comentatorilor sportivi populata cu alde Graur, Pumnea, Satmari, Enachescu sau Cernat.
De fapt, tema discutie este Cosmin Cernat. Actor principal intr-un scandal media din perioada Campionatului European de Fotbal, peste care s-a pus repede batista omertei, Cosmin pleaca ostentaiv din functia inalta in care se cocotasese in TVR si ajunge sa transmita Jocurile Olimpice de la Londra transmise de Eurosport! Mi s-a parut revoltator faptul ca unul scuipat de TVR ajunge, nu sub poduri, ci la ditamai Eurosport! Ma mir ca dl. Laurent-Eric Le Lay, director Eurosport sa-l fi angajat special pe Cosmin pentru Jocurile Olimpice, cred mai degraba ca avem de a face cu un alt caz de impostura romaneasca. Astfel se ia un brand de succes la nivel mondial, se aduce in romanika,si la umbra renumelui se umple cu alde cosmini cernati.
Adica, gigantul media Eurosport nu a mai gasit pe altcineva sa transmita decat pe Cosmin? Din 20 sau 16 milioane de romani, Eurosport nu a mai gasit pe altcineva decat pe stimabilul Cosmin Cernat?!
Chiar daca traiam intr-o lume apocaliptica de surzi si muti, iar Cosmin Cernat era ultimul om normal,organizam un concurs si angajam un balbait decat o constiinta verticala precum Cosmin Cernat.
Rusine Eurosport!

miercuri, 1 august 2012

Referendum

Zilele acestea patria noastră înoată în apele învolburate ale unui ev aprins. Concetăţeni cu acces la potenţiometrele realităţii performează de zor întru buimăcirea tuturor, la umbra sintagmei dominante: Referendum, box populi!
Cele 90 de zile ale regimului Ponta par a fi atins un soi de vârf de maxim ideologic şi paranoic pe care doar tataia Iliescu îl mai visa cândva. Mai mult, toate acţiunile guvernului plagiatist sunt ecoul şi umbra indicaţiilor trasate dinspre Radio Moscova.
Problema este că oricât de zeflemitori, critici sau înverşunaţi am fi cu USL sau Traian Băsescu, se pare că toate aceste zbateri (în special mediatice) nu au făcut să scoată în evidenţă decât un singur lucru, divizarea societăţii române contemporane.
Din vremea lui Iliescu şi a anilor 90 rămăsese cumva încremenită în imaginarul colectiv, o reprezentare bidimensională a chipului social românesc, o reprezentare simplă şi totuşi exactă, în alb şi negru, şi anume tot românull are o opţiune de vot, fie de stânga, fie de dreapta. Se pare că procentele de participare la vot din Dumnica Orbului să fi perpetuat această falsă imagine, cum că o a treia cale în modul de acţiune al votantului român nu există. Din anii 90 am târât după noi această axiomă imposibil de combătut, aceea că tot românul, indiferent de etnie, are o opţiune politică (cu diferenţieri clasice de doctrină sau etnie).
Intrarea în UE şi exodul forţei de muncă a produs nu numai o nesperată slăbire a presiunii sindicale asupra oricărui guvern aflat vremelnic la putere, dar a produs şi o mutaţie de opţiune politică ori de perspectivă asupra vieţii a celor plecaţi la căpşuni ăn vestul europei. Grosul acestora proveneau din bazinul electroral al stângii, erau dintrei cei mulţi care nu şi-ar fi vândut ţara pe vremea lui Raţiu sau Coposu. Contactul cu vestul pragmatic a diluat puternic înverşunarea instinctivă.
Băsescu, că nu putem să nu vorbim şi despre el, a simţit primul momentul de răscruce din electoratul românesc. A mirosit cel dintâi clipa dizolvării graniţelor scorţoase doctrinare dintre partide (oameni politici). Rolul Tătucilor din istoria contemporană a României încetase odată cu înfrângerea din alegeri a lui A. Năstase. Faptul că Băsescu a fost printre singurii care putea prezenta o carte de muncă valabilă (y compris E. Constantinescu), l-a făcut să iniţieze un alt soi de politică şi de relaţie putere-electori. Gândiţi-vă la faptul că astăzi avem în fruntea noastră sau aspiră să ajungă acolo oameni ca Ponta, Şova, Eba sau Prigoană jr., concetăţeni ce nu au semnat nicicând o condică de prezenţă, un ştat de salariu pentru munca lor efectivă şi nu v-ar putea prezenta nicicând vreun coleg de serviciu. Revenim, condiţionat şi de Bruxelles, primii ani de domnie ai lui Băsescu au împins România spre pădurile virgine ale corupţiei, ale luptei împotriva corupţiei. Nu era lupta anti-corupţie urgenţa nr.1 în România (economia era iar o temă interesantă), dar un început trebuia să existe. Acum, dacă a reuşit ceea ce şi a propus sau nu, e anevoios de spus, un lucru e clar, Traian Băsescu nu e Ataturk.
A dominat scena politică românească a la roumaine, mai o glumiţă la Golden Blitz, mai o tăiere de salarii. Cred că în al doilea mandat a început să greşească prin încrederea oarbă în Boc şi (mai ales greşeala de tip Coposu) nu a reuşit să crească la umbra lui niciun leader capabil să-i dezvolte moştenirea politică. Din punctul ăsta de vedere Iliescu l-a întrecut. La umbra lui au crescut atât Năstase, cât şi Ponta.
Revenind la urmările referendumului, e clar Băsescu a avut împotriva-i duşmani mulţi, formaţi din lichele destule dar şi dezamăgiţi, oameni sătuli de neîmplinirea unor aşteptări. Pe de altă parte alături i-au fost destui, formaţi la rândul lor din lichele interesate, fanatici speriaţi de revenirea anilor 90 (atmosfera acelor ani) şi mai ales, în urma acestui referendum, a apărut o specie nouă de electori, cei ce doresc normalitatea.
Din societatea românească a dispărut sentimentul de viaţa normală. Isteria media, în special a trustului Intact, a condus la apariţia unui tip nou de votant, votantul iubitor, nu de "linişte", ci de normalitate. Normalitatea înseamnă respectul semenului şi mai ales respectul valorilor, a ierarhiilor valorice.
Singurul lucru bun al guvernării Ponta este că prin numirile lui Mang şi Dragotescu, posibilitatea de vot a lui Costică Voicu, lecţile de istorie modernă ale lui Şova, toate acestea şi multe altele au reuşit să ivească din rigiditatea doctrinară a electoratului o a ntreia cale, cea a normalităţii şi, da, a bunului simţ.

Apreciaza: