joi, 19 decembrie 2013

Cronica de film

Blancanieves - film cu un destin ciudat, pornit înainte de The Artist, şi debutând după succesul mondial al acestuia. La fel ca şi The Artist, Blancanieves se vrea în primul rând un omagiu către marii înaintaşi ai filmului.Creatorul filmului, Pablo Berger se joacă cu telespectatorul, punându-l în faţa unui quiz-puzzle de cultură generală cinematografică. Mi-au plăcut cele câteva stop-cadruri (cele pe care le-am priceput eu, desigur),printre care cel îm care eroina principală, copil fiind, cu părul tuns scurt, "încremeneşte" într-o imagine ce aduce a Ioana dArc din 1928,a lui Carl Theodor Drezer... Dacă în filmul lui Hazanevicius revedeam, astăzi, un scenariu tipic hollywoodian interbelic, Blancanieves este altceva. Povestea este mult mai europeenizată, nimic nu e deductibil, iar povestea clasică a fraților Grimm rămâne la stadiu de trailer, zvon călăuzitor.
8/10
Le Havre - un film acoperit de premii internaţionale, y compris Palme d Or! L-am vizionat cu speranţe înmiite,dar nu l-am înţeles. Nu am înţeles motivul premierii universale, de aceea ca atunci când mulţi îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci,tot aşa,eu m-a culcat după vizionare. Am înţeles că un motiv unanim acceptat al recunoaşterii internaţionale ar fi acela că filmul excelează într-o cheie filmică a simplităţii şi naivităţii (aici interpreta personajului Arletty, Kati Outinen, merita un Oscar pentru interpretarea non-artistică totală! Jurai că e un copil-actor din filmele româneşti,doar că nu privea speriat în camera de filmat).
Fără nota.

Alternativa la propunerea Rovanei Plumb


miercuri, 18 decembrie 2013

Stand up

Marţi, 17 decembrie 2013, la 24 de ani de la evenimentele revoluţionare de la Timişoara, într-o sală neîncălzită (cinematograful Scala era exact ca-n 89) şi au dat întâlnire spectatorii cu crema tinerilor desinhibaţi ai vremurilor noastre.
Spectacolul a fost un deliciu underground, niciun afis nicaieri, în sala era tot iarnă ca afară, darmăcar aici nu bătea vântul, boxele nu erau puse pe scenă, ci în inima spectatorilor, sublim!
Din păcate, lumea stand-up românesc nu poate (încă) ieşi din atracţia succesului facil,şi anume provocarea spectatorilor printr-un limbaj licenţios,semi-intim. Pe scenă urcau oameni tineri, mulţi dacă nu cumva toţi, născuţi după 1989, şi totuşi glumelelor nu depăşeau o imaginară linie roşia a (auto)cenzurii. Niciun apropo politic, ţara vuieşte de subiecte şi ei erau toţi cantonaţi în "mirajul" pierderi virginităţii.
Păcat de acest eşec,altfel dacă-i asculţi, toţi sunt fani dedicaţi ai unor stand-uppers de peste Ocean,ce sunt faimoşi tocmai pentru accentul politic critic din producţiile lor...

marți, 17 decembrie 2013

Grija pentru popor

În vreme ce prin ţară se rostogoleşte liniştit bulgărele Harinvest, la Bucureşti Parlamentul USL pierde nopţile corectând gramatical articole din Codul Penal sau jeluieşte de grija cernoziumului patriei prin nenumărate şedinţe de înfierare a ogoarelor Nana.
Păcat că nu e gata autostrada înspre Alexandria că trăgeau o fugă "pe teren"!

duminică, 15 decembrie 2013

A inceput stagiunea USL!

Neavând vreun turn de fildeş la îndemână, aleşii noştri s-au strâns ciorchine pe unde au găsit de cuviinţă.

luni, 2 decembrie 2013

Cronică de film


Mince alors - Mi-am făcut un soi de obicei, așa încât în fiece sâmbătă seara urmăresc, mai mult sau mai puțin fidel, emisiunea lui Patrick Sebastien, Le plus grand cabaret du monde. În tihna serii de sâmbătă cad în mrejele emisiunii și ”înghit” pe nemestecate toate gogoșile de PR ale diferitelor noi producții de film franțuzești. Mince alors, este un astfel de balon de spumă, amăgitor. Ademenit de distribuția ce o avea în frunte pe Victoria Abril (departe de farmecul din filmele lui Almodovar, foarte departe!), filmul este o prostioară de categorie B, semi-comic și dezamăgitor par excellence. 3/10.
The Family - Pseudo-prostioară de vară, violentă fără motiv (chipurile se dorea un film comic, de familie), cu actorii aflați pe coama descendentă a carierei profesionale (De Niro auto-paștizându-și personajul clasic ”mafiot”). Este una din acele producții hollywoodiene care se împănează cu diferite ”nume” de vedete și sfârșește printr-o mâzgă de neclaritărți. Nu știi ce s-a dorit, nu înțelegi ce s-a urmărit, nu pricepi nimic. Singurul lucru bun este acela că-ți resetezi memoria și începi să-ți aduci aminte marile lor succese de odinioară. Once upon a time in America, de pildă...
4,5/10
Turbo - Foarte bun film de familie, de weekend, de vacanță. Scenariu fistichiu, însă captivant-acaparant, realizare tehnică ireproșabilă. 8/10

joi, 21 noiembrie 2013

Cazul Bendeac

Anul 2013 va rămâne în istoria generală a românilor ca o perioadă relativ apatic-vâscoasă, singurele zvâcniri ale acestei magme molatece fiind excrescențele conștiinței societății civile, reprezentate de manifestările stradale din București sau aiurea. Iscate din nimic, manifestările pro-naturism/ecologie/naționalism reclamă o reîntoarcere la păgânismul ante-globalizare, la o lume așezată economic într-o dolce-far niete cu iz religios-prozaic.
Totodată, în această liniște asurzitoare a erupt cazul Icomedy, tandemul Bendeac-Trustul Intact. Stârnit fără logică și desfășurat fără fără noimă, conflictul a relevat o fațetă mai puțin cunoscută a capitalismului: dictatura contractului semnat și parafat. Din acest incident astăzi vedem doar un actor tras pe dreapta de ambițiile unui trust de presă atotputernic. Emisiunea ca act artistic a rămas spânzurată în desfășurătorul de emisiuni al trustului, fără nicio șansă de reabilitare.
Însă din toată această tevatură rămâne tăcerea. Liniștea așternută peste Actor. Bendeac  a făcut în ultimii ani, pornind de la Mondenii Primei TV și până la iComedy-ul Antenei 1, de toate pentru toți. Nu i-a reușit tot ce și-a propus, și-a dorit prea multe, dar mai ales și-a amestecat publicul țintă. Nu puteai aprecia glumele cu Romeo Fantastik împreună cu piesele difuzate special la Antena 1 (O noapte furtunoasă foarte reușită, apropo). Însă el a încercat, și foarte bine a făcut!
Mai grav este vidul de susținere dinspre breaslă. Niciun actor, maestru sau coleg de generație nu a ieșit în față să-l susțină. Nu l-am auzit pe maestru Beligan să boicoteze Antena 1. Dar poate maestru e prea bătrân, atunci unde sunt cei are ies primii în stradă sau pe sticla tv atunci când e vorba de câinii comunitari sau vreo masă-pomană de la ”mareșalul” Antonescu?

Drum cu prioritate


luni, 18 noiembrie 2013

Cronica de film

Pentru cel care are 40 înspre 50 de ani, Cinemax sau cinematografia spaniolă sau de a dreptul regizorul Cesc Gay propune un fragment de viață în filmul ”Cate un pistol in fiecare mana”.
Filmul, aidoma unei cărți de tarot se prezintă în două ipostaze, una legată de tema dezbătută și cea de a două legată de jocul actorilor.
Viziunea regizoral/scenaristică pedalează pe un mod descriptiv aproape feminist (misandrie), bărbați apar niște adolescenți bătrâni, bântuiți de orgolii și eșecuri zilnice, la umbră de aspirații din vremuri demult apuse. Eșecul profesional se încheie en-fanfare cu divorțul matrimonial. Înfrângerile din plan personal nu sunt altceva decât inadaptabilități la viața de zi cu zi. Toate eșecurile lor sunt mascate în penubra unei serii fatidice: destin/răutatea omenescă/ghinion. Femeile din viața lor, vizibile în filme sau doar amintite ca pesonaje sunt puternice. Viața a fost la fel de grea și pentru ele, însă acest fapt le-a fortificat. Respectând firul narativ al filmului ele sunt cu adevărat Calamity Jane, pe când ei sunt doar dublurile lui John Wayne.
Reușita filmului se datorează în cea mai mare măsură jocului actoricesc. Ei sunt toți buni! Sunt credibili atât prin dialoguri, cât și prin accesorizările de rigouare: mimică facială, privire, dozaj replică. Toți sunt buni în personajele lor, dar un plus se simte la Ricardo Darin, Eduardo Noriega sau Clara Segura (radiantă, desigur).
Vizionat la vârsta personajele, filmul captivează: 8/10

vineri, 15 noiembrie 2013

Emisiuni matinale

De când cu dispariția (scandalul) Radio Guerrilla, am ales dintre cele două star-uri, Dobro și Craio, pe Vlad Craioveanu, adică Patrula 21. Astfel, dimineața îmi impun să-l ascult pe el și compania de la Radio 21, iar edițiile zilnice sunt când reușite (funny), când mai puțin reușite (boooo...). Acum, importantă nu este neapărat eficiența/ratingul emisiunii lor, ci mai ales modul aplicat de a face radio în patria noastră. Există de mult timp o luptă mocnită între succesul (facil, vulgar etc) al tv versus  apostolatul underground al radioului. Dacă televiziunile sunt în general bipolare, funcționând în tandemul: moderatoarele blonde și finanțatorii secreto-penali, radioul apare sub imaginea aproape idilică a unei insule de tinerețe fără griji.
Niciun moderator de emisiune matinală nu pare a fi cetățean al patriei mioritice. Singura legătură cu România rămâne limba română, în rest, râs și veselie. Indiferent ce se întâmplă în țară, nu are nici cel mai mic ecou în redacțiile de radio. Temele supuse antrenului general în cadrul emisiunilor matinale sunt despre orice, dar mai puțin despre temele contemporane vremurilor trăite și în orice caz, apolitice APOLITICE! Toate personajele publice, de la roșul Iliescu la brutarul Mitică sunt cel mult amintite când și când, și doar cu ocazii politically correctness, adică știri pozitive. Pe de altă parte, deși apare o diferență între radiorile bucureștene (cele bogate) și cele local-județene (alea sărace), județenele și-au dezvoltată o latură relativ critică vizavi de politica românească. Însă spiritul critic se dezvoltă doar în cadrul axiomei: politicieni (Parlament)=București. Deci, critica lor este înspre bucureșteni la modul general, dintr-o perspectivă predominant provincială.
Rămâne trist faptul că radioul românesc, prin actorii săi principali, moderatorii, rămân prizonieri unei lașități asumate. Unul dintre vedetele FM-ului, Dobro (substantiv comun) avea 350.000 de euro să cumpere Radio Guerrilla. Nu-mi aduc aminte ca acești bani să-i fi strâns transmițând live din Piața Universității în 1990... De fapt, personal, nu-mi aduc aminte ca vreun radio să fi transmis live vreo manifestație, vreun politician să fi ajuns în pușcărie în urma investigațiilor unui Andrei Gheorghe, Morar/Buzdugan, Liviu Mihaiu, Liana Stanciu, Raluca Moianu etc, etc...

vineri, 1 noiembrie 2013

Pitești

În nenorocirea de la Pitești, când un șofer de Bayerische Motoren Werke a dat buzna peste o ambulanță BGS, se pare că ar fi vorba de un absolvent al celebrei generații Piedone-Pitești. E adevărat că el nu a luat ca primarul sectorului 4 toate categoriile într-o singură zi (A, B, C și C+E), dar deh, nu putem fi toți perfecți...
Pe de altă parte, ultimele noutăți despre acest Nikki Lauda al Bucureștiul, ar fi cum că are liber la covrig. Deci, atenție mare pe unde puneți piciorul. Piedone, nu iartă.
Altfel e regretabil faptul că modestia l-a înfrânat în avântul de a dobândi și alte permise de conducere, cum ar fi: de tren, tramvai, avion etc. Chiar nu înțeleg de ce nu a făcut-o până acum? Trăim într-o lume, în care a fi normal pare mai degrabă un defect. Nefirescul este acum la putere. Iată, există oameni care pot lua într-o singură zi, de fapt în câteva ore, toate categoriile auto posibile și imposibile. Leguitorul la vremea lui, nu s-a gândit că peste ani vor fi astfel de specimene în Românica noastră. Și aici nu vorbim doar de un caz izolat, ce să mai amintim de vârfurile (V.V.) Pontificale ale guvernului nostru?
Dar, chiar așa, până când trebuie să mai așteptăm să avem printre noi enorm de mulți super-oameni de genul lor? În lături perfidă invidie omenească! Și pentru că toți cei ca ei trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Piedone.
Mâine, poimâine o să ne lăsăm sănătatea și destinul pe mâna unor astfel de piedoni, garnisiți cu zeci de patalamale, diferite toate între ele (doctor, avocat, fizician), obținute cu ghiontura într-o zi (maxim maximorum două) și cu un cimitir de izbânzi în Curriculum Vitae.

La poale de Schengen

Recentul scandal al cărnii de pui (evaziuni, salmonela and so on) a relevat și reiterat o temă mai puțin disputată, dezbătută sau detaliată în lumea românească, est-europeană sau mondială. În spatele tutror acestor matrapalzâcuri sau găinării se află frăția tip ”lanț motric” dintre omul politic român de județ (un boier local) și omul de afaceri arab. Acest angrenaj funcționează aproape perfect, un fel perpetuum mobile al economiei negre, și printre notabilele reușite ale acestui experiment aflat în plină desfășurare de circa un sfert de veac, pe lângă evaziunea fiscală, insecuritatea sanitară a alimentelor etc, este și asigurarea poziției fruntașe de etern solist al postului de stand-by la porțile Regatului Schengen.

Acolo, în lumea de povești Schengen, sunt destui cei care pricep că succesul de invidiat al arabilor în Românica, dacă tot nu dă niște bani Visteriei României, ar putea umple mai degrabă conturile îndestulătoare ale celor din Al-Qaida sau similar, adicătelea, pușculițele unor turiști năzdrăvani pe aleile Schengen-ului, mari amatori de speriat somnul liniștit al lebedelor sau joaca fragilă a porumbeilor din Veneția, Amsterdam sau Paris ori Londra.

miercuri, 30 octombrie 2013

29 februarie

Interior de apartament contemporan, mobilat cu gust, fără extravaganțe. Roxana, 37 de ani, vorbește la telefonul mobil cu mama sa.
- ... deci, doar pentru matale, am păstrat telefonul ăsta fix. Altfel, de vorbit, nu vorbesc cu nimeni altcineva la el. Culmea, acum vorbesc cu dumneata la mobil, și nu la fix. Da, mi-am schimbat numărul, și de mâine începând mă suni doar pe numărul nou. Ăla de-l știai matale doar azi mai e valabil, azi e ultima zi. Ei, de ce l-am schimbat? L-am schimbat pentru că din nu știu ce blestem, vechiul număr era înfiorător de ușor de confundat cu telefonul unei nebune care a propus canonizarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt! Exact, domnitorul cu același nume! Și de 3 luni de zile sunt sunată încontinuu de tot felul de ziariști, televiziuni, blogeri, creștini ortodoxi practicați sau nu, care vor să vorbesc cu ei despre însemnătatea canonizării marelui și sfântului domnitor moldav! Așa că, sătulă de toate astea, mi-am schimbat și eu numărul, și dacă nu erai tu, mamă, îl anulam de tot (sună telefonul fix)...poftim, o iau de la capăt. Noroc că e pentru ultima zi, hai, te pup, mamă, și nu uita, de mâine mă suni pe numărul nou.
Închide telefonul mobil, trage aer în piept și răspunde la telefonul fix.
- Da?
- Alo, sărut-mâna, Apopostoaiei mă numesc și sunt redactorul șef adjunct prim de la săptămânalul Viața Independentă Suceveană, pot să vă i-au un interviu?
- (fals, teatral) Auleo, un interviu, mie? Dar cine sunt eu...
- Lăsați, lăsați, meritați din plin toată această atenție...
- Știu și eu? Să fiu sunată de un reprezentant oniric important...
- Oniric? De ce mă faceți, doamnă, onirist d-ăsta?
- Oniric, care se referă la vis, din francezul onirique, iar dumneavoastră sunteți de la săptămânalul...  VIS, plutiți cumva deasupra noastră, a pământenilor...
- He, he, așa da, sunt onirist, dar mai ales redactor șef adjunct...
- Prim!
- Exact, doamna mea, dar uitați-mă pe mine și să ne întoarcem la dumneavostră. Ce idee măreață ați avut, cum v-a venit?
- Chestia cu Ștean cel Mare?
- Cel Mare și Sfânt, fie-i amintirea în veacuri răsplătită!
- Domnu Apopostică...
- Apopostoaiei.
- Așa, o să fiu sinceră cu dumneata...(conspirativ) Eu nu am vrut să se ajungă aici.
- ?
- Inițiativa mea a fost secvențial-colaterală efectului final. Eu am vrut să stârnesc biserica noastră, BOR-ul ăsta de la București, înspre o mișcare de amploare, demnă de mileniu 3 în care ne aflăm.
- Ce tot spuneți, doamnă?
- Dragul meu...care-ți e numele mic?
- Emanuel.
- Ce frumos, deci Manu, dragul meu, o să-ți spun tot ca unui duhovnic.
- Doamnă, mă emoționați și eu mă sperii ușor...
- Ei bine, eu locuiesc în București pe strada Hârlău, în sectorul 4. Și într-o bună zi, deși sunt doar o biată femeie, am avut o străfulgerare de geniu. Tocmai mă părăsise câinele meu iubit, Tomiță. Un alsacian corcit cu setter irlandez, de nici 5 anișori, și care a fugit în lume cu o maidaneză din vecini, o curvă d-aia cu cercel de plastic în ureche, cică, sanchi, e castrată. Castrată, castrată, dar năravul îi rămăsese intact, cățeaua dracului!
- Doamnă, vă rog...
- Ai dreptate, animalul tot animal. Îl îndopi cu dragoste și Pedigree și el face tot ce vede în casă. Tocmai ce-mi fugise din patul conjugal, Eusebiu. G. Eusebiu, o javră de bărbat care cum a dat de bine a fugit cu secretara de la birou, o pisicită d-aia de nici 20 de ani nu are, dar le știe ea pe toate, de zici că-i Mata Hari reîncarnată. Ah, și 3 ani m-am luptat pentru el! L-am divorțat, l-am ajutat să urce pe scara profesională, m-am sacrificat doar pentru el, preș la picioare i-am fost, iar el...
- Doamnă, dar ce treabă au toate amintirile astea cu domnul nostru Ștefan cel Mare...?
- Au, au! Căci în momentul în care m-am aplecat asupra mea, introspectând trecutul, prezentul și parțial viitorul, mi-am dat seama că viața mea fără de noroc, e cumva și fără de Dumnezeu. Mi-am dorit mereu să fiu femeia unui singur bărbat, a unei iubiri unice, și în ultimi 20 ani din existența mea, mi-a reușit chestia asta de fix 20 de ori! Câte o iubire unică pe an! Am tras atunci o concluzie, și aia unică și m-am speriat. Doamne, degeaba am făcut o facultate, sunt ingineră la ApaNova, apropo, că altfel tot o curvă sunt!
- Vai de mine, doamnă, dar ce tot spuneți acolo?
- Nu, nu mă apăra, știu foarte bine ce spun! Și exact, ai dreptate, nu sunt curvă!
- Așa da, și totuși care e legătura cu...
- (teatral) Sunt amantă!
- ?
- Sunt o amantă inconștientă, fără să-mi doresc așa ceva. Dar mai sideral este faptul că sunt o amantă, unde?
- Unde? În București?
- Pe strada Hârlău!
- Așa si?
- Așa și, spui? Bravos, Emanuel, și mai zici că ești moldovean...
- Bine, eu sunt de fapt bucovinean...
- Bucovinean, moldovean, ce contează, important e faptul că nu știi nimic despre Hârlău!
- Orașul sau strada ?
- Municipiul! (Tăcere prelungită.) Deci nu știi, ai? Ei bine, nu fi trist, nici popii de la BOR nu au știut mai mult decât tine și de aici toată nebunia asta. Dragă Emanuel, i-a spune-mi tu, de ce i se zice lui Ștefan, cel Mare și cel Sfânt?
- (vulcanic) De ce?! Ce întrebare e asta? Domnitorul Ștefan a fost cel mai viteaz și puternic om politic și războinic al sfârșitului de veac XV din Europa!
- Ho, ho, oprește-te. Mă, dar ce ușor te aprinzi...Altfel, tot ce spui are un dram de adevăr, dar e greșit profund.
- Greșit?!
- Indubitabil. Fii atent. Abia ce-mi dispărură din viață câinii de-i iubisem, Eusibiu și Tomiță, că o avalanșă de gânduri contradictorii mă cotropiseră. Ce sunt eu în viața asta a mea, la momentul actual? Om, cu verticalitate și morală ireproșabilă sau cârpă, fluturată de vântul destinului înspre cele patru zări, m-am întrebat sugerând soluția în același timp? Așteptâd răspunsul, în cap mi s-a inoculat o liniște nefirească. Îmi era dor de iubire ca unui pește de oxigenul din apă. Toată ființa mea sugea iubirea din orice ipostază. Dar tocmai fusesem părăsită și mestecam din nou grăunțele amare ale singurătății. Doamne, am zis, ce se întâmplă cu mine? Ispășesc un blestem sau mă târăsc un pe calea ferată a unui destin tragic? Întrebarea era prea complicată pentru mine și am început să căut un simbol ajutător printre obiectele din împrejurul meu. Sufrageria devenise un muzeu al celor dispăruți de lângă mine: litiera, castronul de mâncare și osul de cauciuc al lui Tomiță sau ciorapi, revista Magazin Istoric, numărul din aprilie 1985 și halatul bleu plaușat al lui Eusebiu. Toate erau inerte ca sufletul meu însigurat. Viitorul imediat îmi părea neclar, blur total.
- Doamnă, încetați că mă speriați și eu plâng ușor!
- (stil teatral a la Lucia Bulandra) Fericitule, în mine lacrimile se strecoară prin crăpăturile deșertului de vise imposibile și pe chipul meu nicio lacrimă nu se supune gravitației newtoniene...
În telefon se aud hohotele de plâns ale lui Apopostoaiei.
- Ei bine, m-am băgat pe mine însămi într-o ședință scurtă, și după ce am exclus nevoile sexuale din viața mea și a celor dragi mie, am rămas, pardon de expresie, în fundul gol. Devenisem calmă, dar tot nudă, însă eram dintr-odată superioară durerii omenești. Ajunsesem o cârpă cu verticalitate morală și cu o morală ireproșabilă fluturată de vântul destinului înspre toate zările posibile. Astfel, într-o clipă am înțeles tot. Eu, fără Eusebiu, sunt ca plomba fără măsea, adică o ancoră în propria-mi viață. Tomiță a fugit după proasta aia de Fetița, însă Eusebiu, ei bine, Eusebiu o fi fugit el cu copchila aia în lume, dar lucrurile nu erau asa clare. Priveam revista Magazin Istoric căscată indecent pe măsuța din mijlocul camerei, și mi-am dat seama de un mare adevăr. Eusebiu iubea istoria. O iubea stingher, adolescentin, ca un amator ce era, dar punea suflet, mult suflet. Era un fan declarat al lui Ștefan cel Mare!
- Wow, unbelievable!
- Da, chiar așa.
- Deci, dânsul v-a împins înspre acțiune...?
- Aproximativ. Dânsul de care amintești atât de ceremonios, avea alte gânduri de acțiune, toate indecente și numai în preajma locațiilor îmbibate de istorie ale domnitorului Ștefan. ”Hai, mami, pe meterezele cetății Sucevei, hai, mami, prin nu știu ce umbră de Voroneț”, cam ăsta-ți era musiu Eusebiu...
- Blasfemie!
- Se aprindea ușor, ăsta-i defectul lui. În fine, nu știu cum, dar în vidul ăla de sentimente al singurătății personale, se născu ca un fuior ADN, un melange de stări contradictorii. Ștefan cel Mare, Eusebiu, Voroneț, strada Hârlău...și din toate astea se desprinse bobocul acțiunii mele...
- Canonizarea marelui domnitor Ștefan!
- Canci! Greșit!
- Cum?!
- Exact cum îți spun. Of, că la fel de obtuzi au fost și popii BOR-ului. Când m-am dus în fața Mult Preafericitului și am început a-i spune eu de domnitor, de canonizare, de viața lui, ei bine, în nici 5 secunde preafericitul și gașca lui săriră să mă felicite, să mă pupe și să-mi spună că am fost punctul pe i într-o situație ce-i chinuia și pe ei de mult, canonizarea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt!
- Păi, ce e rău în asta, nu vă înțeleg?
- Dragă Emanuel, hai s-o luăm încet. Ștefan era mare, pentru că?
- Așa se spunea în popor, era mare ca om politic...
- Greșit. Ștefan era un domnitor pe pattern de tătuc, nu mult diferit de contemporanii săi. Era grabnic vărsătoriu de sânge, ne spune cronicarul Costin. Deci, despre ce vorbim? Ideea mea este că adevărul  explicației numelui său trebuie căutat în altă parte, într-o zonă mai... aproape de păcatul omenesc. Ștefan o fi fost el mic la stat și mare la sfat, dar cred, cu mintea mea de femeie, că era un fel de portarul Prunea avant la lettre.
- Ce?
- Zbura din floare în floare pe plaiurile moldave, și vorbim aici de Moldova Mare, y compris la Basarabie! Avea succes la femei și grație funcției, dar zic eu și unor cauze naturale, native. Ba chiar duc gândul mai departe și spun că erau și cauze educate. Nu știu, n-am cercetat scrieri venețiene sau occidentale  din epocă, dar tare îmi-e mie că Ștefan cunoștea arta preludiului...
Apopostoaiei îngână sugrumat ceva neinteligibil.
- Mă gândesc că poate o fi prins vreun tătăr mai slobod la gură, și i-o fi spus ălă niște secrete asiatice, un soi de kamasutra versiunea demo sau spam... Ori poate că din contră, habar nu avea de preludiu, ca toți bărbați din vremea aia sau dintotdeauna, însă stăpânea perfect arta post-ludiului. Mai mult ca sigur, renumele de cel Sfânt de aici vine. Sigur trebuie să aibă tangență cu sferele înalte, atingerea Nirvanei, orgasmul suprem, antecamera îngerilor. Oamenii, femeile, pe vremea aia erau mai prostuți decât noi, cei de azi. Sau mai bine zis, erau mai naturali, instinctivi, netociți de educația instituționalizată. Ce e în gușă, și-n căpușă! Se simțea femeia sub Ștefan ca-n sânul lui Avram? Se simțea, atunci de ce să nu-i atribuie poporul și titulatura de Sfânt?
- Doamnă! Încetați cu blasfemiile astea! Titlu de Sfânt e pentru că a clădit biserici, a propăvăduit ortodoxia în Moldova! Nu v-a spus preafericitul toate astea când v-a auzit bătând câmpii cu atâta grație?
- Ba, chiar așa mi-a spus și preafericitul! Nu mai că eu consider că și el, și BOR-ul și matale greșiți. Ok, înțeleg că de Ștefan cel Mare nu te poți atinge, înțeleg că e cool să-l sărbătorești în fiecare an, pe 2 iulie, dar rămâne o chestie nexplorată cum trebuie.
- Care chestie?
- Femeile lui, amantele alea anonime, ascunse toate în umbra Rărășoaiei din Hârlău. I-au acceptat impeziozitatea, manierele bruște, i-au oblojit rănile sufletului și l-au întărit pentru viictorile de a doua zi. A fost atunci peste toți și peste toate și iată că astăzi, după aproape 5 veacuri jumate, tot el le ia caimacul. Eu de asta m-am dus la Patriarhie, să le cer o atenție un pic peste banalul zilnic și asupra tuturor nefericitelor astea care au suferit în preajma marilor oameni. Recită după mine: Madame de Recamier, Martha Bibescu, Elena Lupescu, Floriana Juncan. Au suferit odată pentru iubirea lor imposibilă, și au suferit încă odată pentru traiul sub oprobiul public generalizat ca un cancer la scară societății. N-am nimic împotriva lui, fă-l bulevard, comună, fă-l și sfânt cu zi în calendar, dar ridică măcar tu, biserică a celor mulți, un colț din voalul de ocări pus asupra nefericitelor astea. Doar și Isus ne-a spus cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra... 
- Și ziceți că ar fi de bun augur o sfântă a amantelor ?
- Eu așa mă gândeam...să fie acolo o sfântă Rărășoaia pe 29 februarie, de exemplu...
- Mda, nu e rău, mai rar, doar în anii bisecți...
- Bașca facem și un joc de cuvinte, bisect-bisex...
- Da, și oricum se știe că amanta în general e o persoană peste medie, cu spirit ascuțit...
- Exact. Apropo, ai vreo amantă?
- E o propunere?
- He, he, hoțule, hoțule cum te mai arunci...
- Ar fi o prietenă apropiată...
- Cum adică apropiată?
- Adică ne apropiem doar când e bărbat-su la lucru în Italia, altfel nu.
- Aha, ești un om cu principii.
- Normal. Dar nici nu se face așa ceva, bărbatul ei e doar cel mai bun prieten al meu, am fost colegi de bancă în școala generală...

duminică, 27 octombrie 2013

Bucuresti in Re-Hazliu

Mi-a fost dat să văd spectacolul acesta la Teatru Tănase. Ca toate spectacolele de la teatrul lui Arşinel, şi acesta a oscilat nehotărât între momente de remember a la Tănase şi umor contemporan. Dacă partea muzicală a fost ancorată solid în succesele şi atmosfera interbelică, umorul n-a fost nicicum. Cuplul Cristian Simion şi Nae Alexandru este dezechilibrat ca formă artistică, domn Nae plusând la orice replică. La fel cum, per ansamblu, dna. Liliana Mocanu culege cam toată atenţia şi aplauzele spectatorilor.
Partea tragico-comică la spectacolele marca Teatru Tănase este aceea că pe lângă impresia de evoluţie artistică amatoristic-profesionist (sic!), se adaugă şi aceea a unei încremeniri atemporale. Glumele rămân ancorate undeva în urmă cu minim 5 ani, la teatrul Tănase încă se râde de guvernul Boc, de Stolojan! Asta în condiţiile în care guvernul USL, de 2 ani face gafe pe bandă rulantă şi ar avea o pâine albă de mâncat, nu doar textierii teatrului Tănase, cât şi cohortele de actori stand-up comedy! Dar nu! Şi unii şi ceilalţi rămân pe insulele lor de confort, unii cu glumiţe despre chelnări, frizeri şi Ion Iliescu (halal curaj, acum!) şi ceilalţi uitaţi în buclă cu glumele lor despre sex (limbaj explicit, of course).
Spectacolul l-am urmarit sâmbătă seara, şi ajuns acasă am deschis televizorul pe TV5. Era emisiunea lui Laurent Ruquier, On n`demande qu`a en rire.
Tare mi-e teamă că nu numai că niciun textier sau tânăr actor de la Tănase nu urmăreşte emisiunea, dar nici nu a auzit vreodată de existenţa ei...

luni, 14 octombrie 2013

Cronica de film

Gravity - Un film foarte bun, merită văzut în 3D și este un regal Sandra Bullock. Este un one-(wo)man show, totul și toate gravitând (sic!) în jurul său. Mai puțin Cloney care își construiește un personaj nefiresc de optimist, un soi de umbră a lui Danny Ocean din 11.
Altfel, filmul lui Alfonso Cuaron curge frumos, iar simbolistica naștere-renaștere este extraordinară. Nu trebuie comparat cu 2001, A Space Odyssey. 7,8/10;
Despicable me 2 - Un film animat ciudățel. Un pic prea serios pentru publicul țintă. Fără glumițe și pufoșenii, mai degrabă o acțiune demnă de 007. 6,5/10;
Man of Steel - Un Superman captivant până la un punct, culmea, punctul cu bătăile! Nefirești și prin urmare comice. CGI-ul holywood-ian mult, strică. Altfel de urmărit pe viitor cariera lui Henry Cavill, noul Superman, ce seamănă tulburător de bine cu Cristopher Reeve! 6,9/10
Amour - film francez făcut de un neamț a la roumaine. Excelent! Haneke reușește un film de o sinceritate și un realism apropiat unui documentar. ”Cine are părinți, pe pământ, nu în gând” să vadă filmul. 9,5/10

joi, 3 octombrie 2013

Jiji strategul

Uimitor! Șocant! Din bezna pușcăriei Jiji Becali a fost surprins cu formula de echipă pentru meciul cu Basel  tatuată la încheietura mâinii!
Nu mai cine are ochi de văzut, vede! Strategul nu doarme, veghează!

luni, 30 septembrie 2013

Revolta conștiinței stradale

Odată cu încheierea perioadei estivale de la noi sau de la bulgari, turci și greci, guvernul VV Ponta se trezi în fața unei situații neobișnuite. Subit și din neant, populația tânără a țărișoarei porni a huidui grija guvernului pentru locuitori comunei Roșia Montană, și prin ricoșeu grija umanitară pentru firma canadiană Roșia Montana Gold Corporation.
Șocul tuturor spectatorilor  acestor manifestații maraton din București sau din țară este nu atât față de actul în sine al manifestării, cât al numărului și vârstei participanțiilor. Mulți și tineri. Ideologia lor ține de lumea internetului, și mai puțin de ecoul indicațiilor tv. Sunt atât de tineri încât mulți dintre ei nu aveau vârsta legală la ultimele votări. Destui sunt atât de scârbiți de realitatea contemporană românească încât nu au votat niciodată nimic și pe nimeni.
Nu sunt proști, știu cine a fost Che Guevara și totuși își strigă lozincile anti-globalizare îmbrăcați cu tricouri de pe care zâmbește Che. Sunt sensibili la problema ecologistă a viitorului proiect RMGC, dar nu văd mai departe de ziua de azi. Le adie o primăvară arabă printre rânduri, dar le lipsește (aidoma clasei politice conducătoare) viziunea.
N-au lider pentru că sunt împotriva liderilor.
Probabil că și producția României de falși-lideri, indivizi egocentriști din familia geopolitică Dan Iosif (RIP), Cazimir Ionescu, Marian Munteanu sau Aurelian Pavelescu, nu mai e ce a fost odată. Așa încât manifestarea (sinceră) lâncezește pe o temă impusă, și nu devine epicentru unui nou mod de conștiință civică.
De acea, nu cred că vor ieși în stradă mii de tineri români, neîmbâcsiți de zgura anilor ceaușiști, pentru a protesta împotriva tăcerii unanime în ceea ce privește anonimatul Vișineștiilor și Ficiorilor din alte domenii, cum ar fi:
- medicină, cine a plătit cu închisoare pentru legea avorturilor din perioada ante-89? Pentru penuria de medicamente? Ceaușescu nu reușea de unul singur;
- învățământ, cine a plătit cu închisoare pentru orele impuse de învățământ politic din perioada ante-89? Pentru campaniile înjositoare de muncă în agricultură? Ceaușescu nu reușea de unul singur;
- arhitectură, cine a plătit cu închisoare pentru demolarea Bucureștiului din perioada ante-89? Pentru proiectarea Cartierelor Dormitor? Ceaușescu nu reușea de unul singur.

Pentru toate aceste întrebări, cei ieșiți în stradă contra RMGC nu au replică.
De fapt, nu au viziune.

joi, 26 septembrie 2013

Culmea ghinionului

Am jucat ieri GTA V și astazi am primit 2 amenzi pentru depășirea vitezei legale și 3 amenzi pentru circulația fără rovignetă în afara localității Los Santos, județul San Andreas!

luni, 23 septembrie 2013

Cronica de film

Pelicula Rock of Ages (2012) reprezintă un caz relativ straniu de succes de Broadway, respectiv șușă de Hoolywood. Filmul împănat cu vedete, dar și proaspeți aspiranți la gloria celei de-a 8-a arte, nu este altceva decât o înșiruire de clipuri video, un soi de MTV a la long, toate cele 90 de minute ale filmului nefiind altceva decât o (reușită, dealtfel) colecție de evergreen-uri rock din anii 80.
Nu am văzut spectacolul de pe Broadway, dar tare îmi e teamă că nici regizorul Adam Shankman nu l-a văzut. Rock pentru totdeauna (titlul românesc) are o anumită predictibilitate a scenariului, însă în cel puțin două scene regizorul a ales o abordare nefericită.
Dacă scena de cine-verite dintre Alec Baldwin și Russel Brand este penibilă și fără nicio noimă în desfășurarea acțiunii filmului (enjoy it!), transpunerea cinematografică a succesului trupei Foreigner, ”I want to know what love is” este tratată într-o cheie neserioasă, demnă de Las Fierbinți, în niciun caz de Tom Cruise!
Filmul este perfect de urmărit în varianta soundtrack, în drumețiile de-a lungul Patriei.

duminică, 15 septembrie 2013

Vine şcoala!

Băiatul meu adolescent are o dezvoltare proprie vremurilor. Este dependent în mare măsură de internet, fiind un fan dedicat jocului Guild Wars. Adicţia nu este atât înspre joc, cât înspre lumea din jurul jocului. Feluriţi necunoscuţi anonimizaţi prin răspândirea din lume, una din Olanda, alţii din Anglia, SUA sau Brazilia, dezbat nu numai probleme legate de lumea fantastică a jocului, ci şi felurite aspecte de tangenţă cultural-socială. Astfel filmul cult Rocky Horror Picture Show a popularizat imaginaţia băiatului meu vreme de aproape un an de zile. Am încercat fără efect să-l îndrept şi către alte filme, însă riposta sa era imediată. A acceptat genul standup comedy promovat de SNL sau la Comedy Central, însă RHPS rămânea pe locul întâi. Nici spectacolul live The Wall nu l-a impresionat. În momentul în care ne-am uitat amândoi la ultima propunere a grupului său de Guild War, şi anume Into the Woods, succes de Broodway cu Bernadette Peters, mi-am spus că acum este momentul să-l "şantajez": un film de-al tău, un film de-al meu!
A acceptat, convins fiind că nu am rival pentru Into the Woods lui! Wrong idea! De o săptână îmi savurez victoriile în lanţ! Cabaret de Bob Fosse, Singin in the Rain cu Gene Kelly şi My Fair Lady cu Rex Harrison l-au tulburat profund. Ingeniozitatea scenariilor, cursivitatea regiei, fermecătorul joc al actorilor şi mai ale geniul muzical al partiturilor muzicale l-au fermecat pe tânărul meu liceean. Îl ascult mulţumit cum fredonează diferite bucăţi din, mai ales, Cabaret şi mă gândesc de ce o astfel de acțiune culturală nu s-a petrecut la școală, într-un cadru instituționalizat şi după o schemă verificată la nivelul ministerului învățământului sau a inspectoratului de care aparține liceul. Răspunsul e simplu, nimeni nu se gândește la așa ceva. Filmul este poreclit a 8-a minune a omenirii, dar în școala româneasca acest fapt nu contează. Profesorii îşi împart atenția când spre pretenții salariale, când spre gradul crescut al volumului de meditații. Vreme pentru altceva nu există. De pildă, la nivelul clasei a 9-a a băiatului meu, diriginta s-a gândit să-i socializeze pe copii între ei şi i-a scos de-a lungul anului la operă. Inițiativa este foarte frumoasă, dar ineficientă. Să duci la operă niște agitați de 15 ani fără să le explici despre ce e vorba în acel spectacol, fără să le descifrezi tainele genului muzical (suficient de complicat), degeaba îi duci. Totul rămâne doar o acțiune bifată birocratic, fără eficiență sau urmări benefice de viitor.
Rămân la părerea că şcoala este disciplina socială cu cele mai mari, adânci şi iremediabile pierderi din toţi aceşti de după 1947, nu numai 1989.

Hingheri


joi, 12 septembrie 2013

Glumă pentru Buzdugan și Morar

Cica se modifica Codul Rutier, cresc amenzile. Sunt curios în cazul celor care vor să plătească amenda prin muncă în folosul societății, ce or să ”presteze” în cazul unei amenzi maxim preconizată de 3500 euro?
Neurochirurg sau cardiolog?

miercuri, 11 septembrie 2013

Oscar Benton

Urmează să cânte vină la București celebrul cântăreț american Oscar Benton sau ”a bui, bui, bui...”
Ceea ce impresionează trecătorul bucureștean la afișul dedicat concertului este subtitlu ”is still alive!” Exact, ar fi trebuit chiar adăugat și mai mult decât atât:

  • Mișcă!
  • Nu pute!
  • Muzeul Antipa NU reclamă pierderea niciunui exponat!
  • Vino și fredonează melodii pe care doar Radu Beligan și Ion Iliescu și le mai amintesc! 

joi, 5 septembrie 2013

Întrebare fără răspuns

În vacarmul acestui început de toamnă (eutanasiere maidanezi, Roșia Montana, etc) se caută soluții, se aruncă acuze, se recită alibiuri, rămâne totuși o întrebare fără răspuns:
- Când va răspunde Ion Iliescu? I s-a decolorat sângele de pe manșete și nimeni nu-l baga în seamă pentru decembrie 1989, ianuarie 1990, februarie 1990, martie 1990, iunie 1990...

Generozitate

Dl. M. S., președintele Federației Române de Fotbal a oferit părinților lui Ionuț (victima maidanezilor din sectorul lui Onțanu) 2 bilete la meciul de fotbal România - Ungaria.
Nu a dat mai multe bilete deoarece copiii familiei îndurerate pot să stea pe parcursul meciului cu bunica lor.

luni, 2 septembrie 2013

Cinema

Vara anului 2013, anotimpul nu ruda, a fost una dedicată blockbuster-elor hollywood-iene. Dintre ele, recent am vizionat 2:
- Iron Man 3
O capodoperă a american dream-ului, o culme a noțiunii de happy-end. Excelent la reuniuni familiale, în aburi de mici și broboane de bere. 10 + pentru rolulul lui Ben Kingsley, vreo 7+ pentru Robert Downey jr (el, săracu, duce și povara unui scenariu ”halucinant”), iar alde Gwyneth Paltrow și Guy Pierce, hm, mai bine fără notare.
- Fast and Furious 6
Spuneam mai devreme de obsesia pentru happy end? Ei bine, acum e hiper super happy end. Scenariștii Chris Morgan și Gary Scott Thompson bat câmpii cu o voioșie neîntâlnită. Sunt oameni care ajung în comă alcoolică, și tot nu au atâta imaginație cum au avut cei doi. Dintre multele măscării prezentate pe ecran (wow, soro, să vezi acțiunea cu tancul pe autostradă, în Spania! Dacă era să ținem doliu după câți mor pe podul ălă, că sigur erau români destui printre ei, doar e Spania, ei bine, luni dezile ascultam doar muzică simfonică la distribuitorii audio-video naționali), circul cu avionul e cireașa de pe tort. Nici Stallone în Rambo 1...100 nu a inventat prostii mai mari. Nici chiar ălora de au făcut parodia după Rambo, Hot Shots, nu și-au imaginat așa ceva! Jumătate din film, un avion se căznește să decoleze! Teoretic, pista aia r fi trebuit să aibă cel puțin suma kilometrilor de autostradă din România! e incredibil, ettonant de-a dreptul, sper să ia Oscar-ul 2014!
Altfel, ador o fixație a regizorilor hollywoodieni, și anume aceea în care un El și o Ea merg cu mașina pe o stradă aglomerată, viteza este de vreo 500 km/h, și totuși replicile sunt spuse ca la teatru: El se uită lung la Ea, așteaptă răspunsul. Ea ezită, se fâstâcește/rățoiește la el și tot așa vreme de minute bune, se uită unul la celălalt de parcă mașina aia ar fi condusă de altcineva...brrrr.

Ursoaica Mihaela

(de aici)
Mihaela Rădulescu a plecat la vânătoare după ursoaica care l-a agresat pe dragul ei Oțil.
Totul a pornit de la informația înfiorătoare, dar neverificată, că ursoaica i-ar fi tras o labă lui Dănuț...

Roșia Montana a învins!

(de aici)
DACIANA S-A DESCĂTUȘAT!

joi, 29 august 2013

Transporturi cu soia

Imediat după decembrie 1989, alături de Rațiu și Câmpeanu, Coposu era acuzat de la nivelul vulgului patriot, că ”nu a mâncat cu noi salam cu soia”.
La un sfert de veac de la acele pățănii, trăim live reversul. O membră a batalionului neveste de lux (Eba, Daciana Ponta sau Adina Vălean) a devenit ministresă a transporturilor fără să fi mers în viața ei cu metroul sau trenurile patriei. Tragedia nu este că nu a folosit mijloacele de transport în comun naționale, ci faptul că răsfățata constănțeancă va fi o nouă marionetă în mâinele rechinilor din catacombele Ministerului Transporturilor sau a investitorilor strategici desemnați pe filieră de partid.
Sau poate s-a dorit reeditarea succesului monarhiei din România, cu Ramona în locul lui Carol I (un rege străin de neamul românesc binecuvântat de Dumnezeu, desigur).

The Wall

Acum 1000 de ani, pe când Seniorul încă mai trăia, iar Convenția Democratică se pregătea să câștige alegerile, nu puterea, în România, am asistat la o aduna
re electorală la Sala Palatului din București. După clasicele speech-uri politico-optimiste, urcă pe scenă Doamna Leopoldina Bălănuță. Marea artistă recită Scrisoarea a III-a de Eminescu. Am visat și eu cândva să mă fac actor, am văzut/audiat sute de piese de teatru, însă ceea ce a făcut Doamna din noi, spectatorii mai rar.
La încheierea recitării dacă ne-ar fi îndemnat să plecăm la Cotroceni să scăpăm Țara de satrapul Iliescu cred că ne-am fi călcat în picioare care să fie fie primul de-l străpunge cu furculița în inimă! Și atunci, ca și aseară la spectacolul The Wall am
înțeles că mulți în lumea asta au talent, dar Har...foarte puțini.
Pentru generația celor care erau adolescenți în anii gri 70-80, rostirea incantației AC/DC sau Pink Floyd era maximul suprem în viață. Ei erau yang-ul și ying-ul, Soarele și Luna, Albul și Negrul, plusul și minusul rațiunii de a fi! Ascultarea sau fredonarea acordurilor celor doi putea fi un soi de bravură, de hârjoană în camera disidenței viitoare, o alergare pe zona no-man-  
land dintre Societate și Partid.
După decenii de la acel moment, Roger Waters și-a întâlnit adoratorii. Mesajul său (și al Pink Floyd) anti-globalizare și a găsit ecou în marea masă de spectatori, apropierea de Parlament i-a sporit efectul.
Însă dominant a fost sentimentul de Act Artistic profesionist și profund. Atât spectacolul în sine (lumini, efecte, da, și muzică) cât mai ales pregătirea Artistului Waters fac dificilă tentația de a povesti, împărtăși impresii, emoții etc. Nu poți povesti emoția primului sărut astfel încât cel ce te ascultă să-și însușească emoția trăită de tine. Sentimentul de împlinire personală, așteptarea îndelungată îți anonimează cuvintele și expresiile. Rămâne un parfum de mintire care e doar al tău și e pus bine, uneva în sertarele memoriei.Imagine
Ceea ce afăcut Roger Waters aseară se poate așeza foarte bine lângă recitarea Scrisorii a III-a sau în apropierea amintirii primului sărut.
Roger Waters nu a încurcat Bucureștiul cu Budapesta, și nici nu a silabisit cuvinte fade către spectatori. Aidoma celor de la Deep Purple din 2007, de pe Stadionul Progresul din Cotroceni, care au inclus în program și un ”cover” al Rapsodiei Române de Enescu, Roger Waters s-a prezentat cu un mesaj în limba română (coerentă și fără accent, Răducioiu se aude acolo în fund?) cu care a mulțumit și îndemnat la luptă împotriva terorismului sub orice formă (militară, economică etc) zecile de mii de spectatori prezenți în Piața Constituției.
Personal, pe o scară emoțională pun concertul de aseară peste cel al AC/DC (mult prea artistically correctness, fără o relație personalizată cu publicul, da, da muzica ne unește...).

Moise

Ca urmare a micilor înțepături la adresa eficienței guvernului V.V. Ponta pe care și le permite Moise Guran în emisiunea sa ”Ora de bussiness”, TVR l-a răsplătit cu vârf și îndesat.
L-a mutat de la ora 22.30!
Bravo, Elwis!

marți, 27 august 2013

Povestiri din Liga

  • În urma nesperatei victorii în fața echipei U Cluj, Dinamo București, prin vocea patronului, dl. R. Negoiță, a cerut Ligii să joace în etapa viitoare tot cu U Cluj. Iar în ipoteza aproape sigură a unei noi victorii, clubul Dinamo este de acord să fie răsplătită cu 2 puncte, în loc de 3;
  • Totodată, antrenorul U Cluj, dl. I. Ganea e pe punctul de a părăsi echipa de fotbal. Plecarea intempestivă se datorează, nu atât rezultatelor fotbalistice, cât a metodelor post-fotbalistice. Un impresar japonez de lupte K1 s-a arătat înduioșat de poveștile fotbaliștiilor lui Ionel Ganea, spuse la spitalul din Mănăștur, sub protecția anonimatului asigurat de fâțiile de gips din jurul gurii, capului, torsului, membrelor superioare/inferioare..., și i-a oferit un contract substanțial fostului internațional român. De fapt, Ionel Ganea ne-a declarat că ”Fujitsu Nakamuri nu se refuză!”

marți, 20 august 2013

USLisme

Interesant este faptul că de când a început coabitarea băsesciano-pontică, cei mai mototliți ies PNL-iști. Parchetul, ANI, etc, Justiția abstractizată atacă cu motiv, bineînțeles, doar pe cei de la PNL. Fenechiu, Silaghi, Dobrițoiu și câți or mai veni, dar defel Năstase, Hrebenciuc.
Oricum e bine și așa, iar pseudo-doctorul Ponta va rămâne în istoria contemporană ca un om politic justițiar, iar epoca sa ca una de primenire a vieții politice.

marți, 30 iulie 2013

Divorțele

Inițial idea îmi venise când îmi aminti de un unchi de-al verișoarei unui vecin, care îmi adusese cadou sau uitase pe la vecin ori verișoară, o revistă auto RDG-istă despre Trabant. ”Auzi, mi-am zis în gând cu voce tare, Trabantul e considerat mașină!” Unchiu ăsta era un mare vizionar, le făcuse pe toate în viața după cum îl dusese pe el mintea. Minte puțină, desigur. În 1983 ceruse azil politic în Germania, Germania Democrată. Râdeau ăia de la miliția lor, împreună cu ăia de la ambasada noastră, de se prăpădeau. Nu știau ce să facă cu el, și atunci au dat cu banul. Pușcărie sau balamuc, a ieșit balamuc. Acolo s-a tratat până la unirea nemților, după aia a plecat la socrii, în Vietnam. Își luase nevastă o asiatică, naiba știe cum o găsise pe acolo, și plecă din Germania Mare în Vietnam. Chestie de fler.
Oricum, plecasem de la revista auto despre Trabant. Eu, mă gândi la un moment important al vieții, să mă însor. Viitoarea mea nevastă era o celebritate în Slatina natală. Domnișoara Geta, cea mai galonată fată mare din Oltenia. Număra 45 de primăveri, dar nicio fabrică de cosmetice n-ar fi scos-o sub 55...60 de ani, indiferent de experiența și celebritatea acumulatate în domeniu machiajului feminin în particular, uman, în general. Toți prietenii și cunoscuții mei mă compătimeau, doar mama, săraca, era alături de mine ”Lasă, Virgile, tot răul înspre bine, asta nu te înșală nici dacă o lași în calea marinarilor sau tir-iștilor întorși din cursă. N-are cu cine.”
Fapt era că eu o iubeam, mai ales că puful ei brunet de sub năsuc îmi amintea mereu de tatăl pe care-l știam din poze, nicicum în viu. Nu vedea cu un ochi, dar nici n-auzea cu o ureche, însă vocea-i compensa toate aceste lipsuri. Dacă ar fi fost mai multe ca ea, nici nu se mai inventa telefonul mobil, poate nici poșta... Ei bine, tocmai când eram în febra pregătirilor de nuntă, arvunisem deja un cunoscut dealer de covrigi și pateuri, am descoperit comoara intimă a iubitei mele. He, he, nu aia, ci colecția ei de reviste Miresici! Dragostea vieții mele se pare că visa la măritiș încă de pe vremea crochiurilor marelui Gutemberg. Am răsfoit aleatoriu câteva numere și recunosc că nu m-au impresionat prin nimic. Mai exact, erau doar nimicuri multiplicate pour eternite: alb, alb și dantele! Răsfoind, mi-am adus aminte de Trabant, mașina care nu e mașină, dar apare în reviste auto. Extraordinar, non-concretul concret! Musai, trebuie să fac și eu ceva nemaifăcut, nemaigândit.
Divorțele!
O revistă dedicată vieții post-matrimoniale. Revista era din start mult mai atractivă decât monotona Miresici. Avea culoare (adio alb!), avea acțiune (rubrica ”Din block-notesul grefierului”) și avea singura rubrică matrimonială cu și despre oameni ce nu se entuziasmează atât de ușor, oameni hârșâiți prin viață, sătui de cai verzi pe pereți și alte eresuri!
Toate astea și altele în plus, dar nedescifabrile, le-am aruncat pe paginile unui caiet dictando. Caiet de care la un moment dat am uitat și mi l-a găsit Geta. A citit, s-a îmbujorat, a strâns pleoapele ambilor ochi, deși unul dintre ei..., în fine, ei bine, m-a dat afară din casă și din viața ei. Din casă m-a dat printr-un upercut foarte corect executat, așa încât când m-am întors de la spital, peste 2 zile, casa ei era goală și nelocuită. Plecase, deci și din viața mea.
Mi-am recuperat caietul cu idei despre revistă și am plecat spre mama. La a doua cârciumioară unde îmi înecam amarul, aflai că iubita mea trage să moară pe calea ferată Craiova - Balș - Slatina - Topoloveni. Am dat pe gât ultima înghițitură de bere, 3 jumătăți de kil rămase fără soț în naveta de sub masă și am alergat la calea ferată. Am ajuns la macazul feroviar, dar ea nu mai era acolo. Murise! Și ajunsese deja în Ceruri.
Dar nu era așa. Geta după ce mă daduse afară din casa/viața ei, își plânse un pic soarta ei neagră și fugi la întâlnirea cu InterRegio 1896 Craiova - București Nord. Îmbrățișarea fatală de la 16.56! Dar Patria o salvă! După cum bine știe toată lumea, mai puțin Geta, desigur, în România anotimpul cald aduce odată cu temperaturi ridicate și întârzieri colosale la trenurile căilor ferate române. În cazul Getei, destinul fu mult mai drastic. La întârzierile normale ale trenului se adăugă și o grevă a personalului manipulant, cât și un botez al șefului de gară Piatra Olt. Așa încât, de abia când am ajuns eu la terasamentul CFR trecea trenul ce ar fi adus moartea Getei de acum 2 zile și ceva, dacă ar fi avut ghinionul să fie japoneză, nemțoaică, orice în afară de româncă.
Geta stătuse o zi și o noapte culcată pe șinele de tren, dar începuse s-o tragă curentul la șale și se urni într-un târziu de jos și porni fără țintă. Legenda spune că s-ar fi aciuiat pe lângă stâna unui cioban destoinic, care a scăpat-o și de rușinea virginității și a acceptat-o și ca soție cu acte legale. În lumea lui fericirea se pogorâse pe pământ. Oile nu mai fugeau besmetice de el când îl vedeau puțin afumat de băutură, iar câini nu mai săreau la gâtul urșilor sau lupilor decât atunci când doamna Geta nu era prin preajmă. Și cum dânsa era mereu prezentă peste tot, ajunseseră câinii să se îngrașe de lene, iar lupii și urșii să ceară azil la zoo sau să devină vegetarieni.
Eu m-am întors la revista mea. Cu niște bani ce-i aveam strânși pentru o excursie all inclusive în Bulgaria, am scos primul număr din Divorțele. Fiind sezonul zugrăvelilor de vară, primul număr s-a vândut în întregime. Al doilea număr s-a vândut ca pâinea caldă împreună cu colecția Povestiri din criptă. Vorbea lumea că amintirile grefierilor sunt bloodiest sci-fi ever! Al treilea număr mi-a fost cumpărat în întregime de Asociația Română de Wrestling, secția feminină. Cică de la rubrica de poștă a redacție selectaseră o echipă imbatabilă de wrestelițe!
Cine ar fi crezut că pornind de la o revistă auto despre Trabant, să ajung într-o astfel de lume nouă și novatoare continuu? Cool!
Vizitați www.divortele.ro, de azi și pe Google Play!

luni, 29 iulie 2013

Tren de plăcere

Ieri a trebuit să-mi iau odrasla de la Gara de Nord. Venea cu trenul tocmai de la Galați, de la o distanță de aproape 300 km. În mileniul III, unui tren din mândra societate a căilor ferate române i-au fost necesare aproximativ 5 ore de mers! Însă nu asta este cel mai trist comic, ci faptul că toate trenurile care circulă prin Patria noastră au întârziere de cel puțin o jumătate de oră! Toate trenurile, indiferent de unde vin, din țară sau de la Viena.
Și tot mai comic este faptul că mirărilor de moment ale tuturor celor ce-și așteptau rudele sau prieteni la gară, față de întârzierile menționate pe panou (vezi și http://www.cfr.ro/webcam.php) li se asezona imediat și fără obligație o explicație izbăvitoare. ”E cald și se dilată șinele, d-aia e întârzierile astea.”
Numai în România se dilată șinele și au trenurile întârziere, în restul lumii civilizate astfel de probleme sunt calculate/mascate mult mai iscusit (exclud binecunoscuta comparație cu exactitatea CF Japoneze!)
Însă mult mai funny este tendința unanimă de acțiune subit duală, revoltă și cocoloșire.
Asta ar putea fi explicația pentru care un guvern exemplar (VV Ponta) este blamat și exonerat concomitent pentru situația socio-economică contemporană.

marți, 16 iulie 2013

Made in china

Recenta apariție editorială a autobiografiei lui Moni Columbeanu-Pink, ”Amintiri din trecut cu mine, de mine”, a învolburat presa mondenă și publicul avid de cunoaștere prin secretele dezvăluite.
Astfel, chiar din primele pagini Moni își amintește cum era să-l piardă pe Mr. Pink, dintr-o prostie, dintr-o copilărie de joc de cuvinte româno-madarinez. Când s-au văzut întâia oară, deși ea îl vâna de mult timp, încărcându-se hormonal cum nu o mai făcuse de la etatea de 12...14 ani, el s-a prezentat: Pink, și ea i-a răspuns prompt: Ling!
Săracu Mr. Pink s-a speriat instantaneu, credea că tocmai se pregătea de intromisiune cu o rudă de sânge. Numele de fată al maică-sii fusese Ling, deci...brrr, Moni îi putea fi verișoară de gradul întâi!
Până înspre dimineață, istoviți dar împliniți amândoi, Mr. Pink a înțeles cu vârf și îndesat ce a vrut să zică Moni cu numele de fată al maică-sii.

luni, 15 iulie 2013

Brașov


Comunismul a însemnat pentru România un vârf apoteotic al prostiei și răutății în conducerea politic-administrativă a unui stat european. Comuniștii, conducătorii politici și slugile lor din imediata apropiere nu au făcut altceva decât au distrus o lume care le oglindea fără distorsiuni limitele intelectuale și umane, înlocuindu-o cu o alta, neclară, după chipul lor și puterile lor de înțelegere.
Mă plimbam zilele trecute prin Brașov, și deslușeam câteva chestii, cum ar fi:
- Brașovul, ca de altfel orice fost burg ardelean, dar nu numai, are și acum la aproape un sfert de secol de la dispariția regimului comunist, un uriaș potențial turistic. Astăzi arată învechit și uitat în timp. Ceva, ceva s-a întreprins, mai ales prin centrul vechi și local, la obiectivele turistice cunoscute. Însă orașul e departe de a fi magnetul de turiști pe care cu siguranță cu o politică economică justă, de perspectivă și aplicată consecvent de la nivelul CJ & Co, ar fi putut să fie;
- În cazul Brașovului se regăsesc toate municipiile Patriei, care din fericire nu au beneficiat de ”atenția” fostului Om al Păcii, lider de rezonanță internațională, în fine, analfabetul de Ceaușescu;
- Plimbându-mă prin Brașov mi-am dat seama de marea crimă a comunismului, masacrarea unei bresle, arhitecții! Admiri tot ce s-a construit până în 1947 și te minunezi la ce oribilități s-au născut între 1947 și 1989. Un soi de stil bauhaus prost înțeles și aiuristic aplicat năpădește ici colo urbea, ca și cum la umbra barocului și-au ițit capul tulpini de bălării. Breasla arhitecțiilor, în înțelesul local, de breaslă a meșteșugarilor, a fost în anii comunismului victorios măcelărită sistematic și forțată la reconversie profesională, devenind nimic altceva decât o inginerie aplicată cu pseudo-valențe artistice.
Este rușinos și trist.
Din ce în ce mai mult, amintirea României Mari, îmi pare un vis ce nu a fost nicicând demn de aceste plaiuri, a fost mai degrabă decât o perioadă de mândrie națională, cât un accident al istoriei, o glumă, un experiment.

vineri, 5 iulie 2013

Forumiștii

La început de secol XX, mașinile cu aburi, cu benzină, au început să câștige teren în fața tracțiunilor animale, recte calul. A fost un șoc desigur, parcă peste noapte milioane de oameni s-au trezit jobless, la fel cum peste decenii, dezvoltarea rolului aviației într-un război a dat peste cap toate strategiile belicoase de până atunci.
Astăzi suntem contemporani cu o armată anonimă, fără chip, dar deosebit de vocală și care e pe cale să schimbe modul de percepție al mișcării bielă manivelă dintre presă și cititori, forumiștii! Ascunși după pseudonime amăgitoare, vigilenții de serviciu ai societății române contemporane combat neostenit derapajele puterii politice, cât și a puterii jurnalistice. Vremurile în care ecoul vorbelor unui jurnalist amuțeau și iluminau totodată masele, par caduce. Cristoiu, CTP sau Tolontan sunt trimiși la colț cu ocazia fiecărui articol publicat de cohorte nesfârșite de minți clare și limpezi. Iar în cazul celor câtorva mai ambigui în exprimare, gen Pleșu sau Patapievici, forumiștii de serviciu intervin instantaneu și-i readuc cu picioarele pe pământ trimițându-i invariabil la origini, pe post de concluzie moralizatoare.
Dacă un anumit rol desinhibitator al datului cu părerea din negura anonimatului putem accepta, de pildă satisfacția juvenilului angajat ”Hagi84” ce îi dă cu tifla pe teme fotbalistice anchilozatului său șef ”Dobrin 68”, deși nici unul, nici altul nu cunosc adevărata identitate a celuilalt, ei bine, o mare nedretate stă să se producă. Dacă CTP, Cristoiu sau Tolontan publică odată la 5...10 ani o antologie a articolelor lor, variantă așteptată cu sufletul la gură de admiratorii/detractorii lor, forumiștii, blestemații anonimatului rămân în continuare în hruba nerecunoașterii lor oficiale. Până când și de ce?!
De aceea propun și aștept în librării sau la liber pe internet o antologie, un best of, al acestor haiduci ai mileniului 3:
Sebra sau RoseN, la editura Dailycotcodac!
Olga Khan, la editura Evenimentul Zilei!

joi, 4 iulie 2013

Mândria de a fi Român în România!

Miercuri, 3 iulie 2013, la TVR se discuta situația politică din Egipt. Moderatorul emisiunii are un invitat de marcă, o personalitate a societății românești contemporane, un Om cu care ne mândrim. Mai exact este acea persoană pe care o poți propune copilului tău drept model în viață, adică...cum? Patapievici, nu, deci e vorba de...Pleșu? Nu, e vorba de ... exact, e vorba de fostul pușcăriaș Adrian Năstase. Individul cu cetățenie română, ca și tine, care  găsit resursele necesare de lașitate să nu-și accepte pușcăria, insul care aidoma unui magnet ațâță pilitura compromisului din societate, dezvăluind grațios tot ce-i mai urât în lumea românească: îmfumurare, minciună și trădare.
Felicitări TVR!

miercuri, 3 iulie 2013

Șoferițe

Pe Calea Moșilor, primăria a inventat niște parcări în spic foarte eficiente. Acu niște zile văd o piți blondă la volanul unui mercedes negru, parcată într-un estuar d-asta nou făcut, vorbind la telefon și începând manevra de marșalier. Totul concomitent, vorbit la telefon, șofat, privit în toate oglinzile, privit în spate.
În coada ei dădea să intre o altă piți blondă, la volanului unui nissan micra sau similar, care și ea, tot concomitent, vorbea la telefon și dădea să intre în parcarea care urma să se elibereze. Așa încât la un moment dat, ambele mașini erau cât pe ce să se lovească, în vreme ce șoferițele reușeau performanța de a conduce mașina, de a vorbi la telefon și de a vorbi una cu cealaltă! Concomitent!
Pentru unii viața este înfiorător de plictisitoare, dar atât de frumoasă....

luni, 1 iulie 2013

Citate si like-uri

Am o vecină care și-a postat pe Facebook un citat emoționat, ceva de genul, nu banii sunt importanți, ci educația acumulată în viață (copilărie), bla, bla.
Imediat, o cohortă de friends au click-uit like, share & co.
Ceea ce este frumos este faptul că tocmai această vecină nu face nimic în sprijinul mesajului mobilizator și educațional. Ea și familia ei sunt primi la sărbătprit zile de naștere și sfinți cu muzica dată la maxim. Tot ea și familia ei ies tacticoși în curtea blocului ambreiază mașina, beau bere sau fac mici la grătar, încețoșând (sic!) tot blocul, de parcă ai fi în plin experiment Philadelphia.
Și astfel, iată cum cineva care propune astfel de învățăminte, este prima care le încalcă vârtos.

...trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi...

Săptămâna neagră a accidentului din Muntenegru a relevat o stare de fapt tragică prin comicul ei. Suntem conduși de o clasă politică proastă, neperformantă la niciun capitol și ceea ce e mai grav, fără viziune.
Mircea Dușa, ministrul armatei bate câmpii cu nonșalanță, declarând candid, citez:...”trupurile neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi.” Îl auzi și nu ști cum să reacționezi. Să râzi de el sau să plângi de tine, cetățean inocent, victimă fără vină, a unui sistem de conducere ce după aproape un sfert de secol de la îngroparea comunismului, naște astfel de monștrii. Cum poate un om politic să rosteasă asemenea prăpăstii? Poți să-l acuzi de timiditate în fața microfonului, trac la declarații, aidoma unei babe interogate prin vreo piață, aiurea? Nu, bineînțeles că nu. Dușa, aidoma șefului său, baschetbalistul Ponta V.V., trăiește din 1989 doar din vorbărie, multă vorbărie, enorm de multă vorbărie.
Tragedia este aceea că într-o perioadă de criză financiară generalizată și în continuă desfășurare, românii au în frunte lor niște caricaturi politice, lipsițe de orice viziune politică și socială, și care mai presus de orice au dezvoltat din plin ”darul” îngânfării și ”virtutea” lașității.
Prins cu ocua mică sau cu pantalonii în vine, V.V. Ponta, alias Doctor Copy-Paste, își răzbună neputința mazilând ambasadorul din Muntenegru (nepotrivire de caracter declarații la nivel oficial) și fugind apoi teleleu prin lume! Nu-l plâng pe ambasador, cred că un absolvent meritos de Băneasa, o avea și ochii albaștri, în fine, nu asta contează... Și așa, o târlă de ambasadori aruncați prin Balcani, în fiecare fostă republică iugoslavă mi se pare enorm. Cred că ambasadorul din Belgrad sau Sofia poate acoperi foarte ușor zona balcanică, inclusiv Albania (îmi dau și eu cu părerea...).
Apropo, sunt curios dacă Dușa ar spune: Români, vă ordon treceți Prutul!, l-ar urma cineva?

Cotroceni Mall

Recunosc că dintre toți oamenii politicii în activitate îl apreciez pe Președintele Băsescu. Este așa cum s-a spus de foarte multe ori un ”animal politic” puternic și instinctiv. Iliescu rămâne ancorat cumva în ipostaza eternă de bunicuță sovietică, un tătuc mai bun decât tătucul Ceaușescu. E un om politic anchilozat în alternanța alb-negru, ești cu el sau împotrivă, fără capacitatea de a înțelege nuanțele. Iliescu va rămâne agățat pour eternite cu mineriadele de gât, mult mai mult decât cu evenimentele din decembrie 1989.
Traian Băsescu este altă categorie. A pornit de jos, din umbra marelui Petre Roman, și a câștigat mai toate bătăliile deoarece și-a asumat rolul de politician activ, și nu deținător al nu știu căror puteri supraomenești, atitudini arogante duse la perfecțiune de A. Năstase. Cu toate astea, eu nu înțeleg la ce-i folosesc mișcările de reality show și propagandă, gen sesiune de cumpărături la mall-urile bucureștene. Înconjurat imediat de gureșele reporterițe, președintele joacă sceneta cetățeanului european simplu, și-și umple tacticos portbagajul cu te miri ce. Ieri, 30 iunie 2013, descărca din căruciorul de mall niște morcovi, șervețele de hârtie etc. Chiar nu înțeleg care e rostul acestei scenete... Odată cu renunțarea la avionul prezidențial guvernarea USL i-a tăiat palatului Cotroceni și rația de morcovi, portocale, șervețele de hârtie? Sau aseară, dna. Băsescu a dat-o afară pe bucătăreasă și s-a apucat de gătit nu știu ce bunătăți...?
Mi se pare că Președintele, aidoma tuturor oamenilor politici actuali trăiesc într-o raportare continuă la amintirea lui nea Nicu Ceaușescu. Ăla găsea decența să nu se maimuțărească aterizând inopinant prin piețe sau mall-uri (he, he). Stătea ascuns de popor, de teama atentatelor, și nu mergea nici prin restaurante, lăsându-l pe Nicușor să bifeze, cu vârf și îndesat, această activitate de pre-socializare.
Astăzi, președintele merge la piață, primul ministru bate mingea cu poporul și doar Căcărău doarme pe el. Te pomenești că pentru finanțarea apropiatei campanii prezindențiale îi ia pâinea de la gură, Nadiei Comăneci, dând-o afară din reclama la Dormeo!

luni, 17 iunie 2013

Simona și Pro(s)tv-ul

Recent sportiva noastră Simona Halep a câștigat primul ei mare titlu din carieră. Motiv pentru imbecilii de serviciu de la redacția sport a ProTv să sublinieze faptul deosebit de important, citez din memorie:”...recent Simona și-a făcut o operație de reducere a sânilor, iar rochița ei scurtă atrage privirile miilor de spectatori!”
Cu alte cuvinte, în negura minții lor, redactorii sportivi de la Protv cred că toți ispectatorii de sport, în general și de tenis, în particular, nu sunt altceva decât niște obsedați sexuali, abonați pour eternite la Libertatea și Click!

joi, 13 iunie 2013

Gluma pentru Radio Zu

Îi urăsc pe ăștia de la McDonald! Din cauza lor, ofer locul în metrou numai la grase, crezând că sunt gravide!

marți, 11 iunie 2013

Radio internet

În lupta dintre radio și tv, de departe în ultimii ani, radioul a pierdut aproape catastrofal în fața burtierelor și a reality show-urilor tv. Prin anii 90, lupta era mult mai echilibrată, radiourile erau dominate (sau percepute) de dinamism și non-conformism. Competiția lor contra TVR-ului național și statal era animată și interesantă. Pentru mine rămân o amintire foarte frumoasă șirul de emisiuni libere în cuget ale lui Bobby Torok de la Uniplus, o tempora....
Însă odată cu explozia Protv-ului, a Antenelor sau a cohortei de posturi de informații (break news, moh), radiourile s-au uniformizat prin anonimizare. Cel puțin astea pseudo-naționale cu origini bucureștene, în provincie mai sunt mici scântei de originalitate, stinse grăbit de ignoranță și lipsa finanțărilor.
Tot auzisem de Radio Lynx, un radio pe net, independent și interesant. Mi-am zis să-l caut și să-l ascult, mirat fiind totuși de continua-i non-celebritate. Am impresia că-l știu de mult, dar parcă nicicând nu face pasul hotărâtor în lumina reflectoarelor. Am ascultat emisiunea CineFan și mi-am dat seama de ce rămâne pe net, în umbră. N-are scânteie, emisiunea pare mai degrabă corvoadă decât exuberanță, iar entuziasmul este forțat, teatral. Pe de altă parte, să fii realizator de emisiune despre cinema și să te lauzi că nu ai văzut până azi (iunie 2013 d.C.) nciun film 3D, mi se pare prostie de-a dreptul, și nu non-conformism după cum crede impricinatul (Eugen Buruian, parcă).

Udrea

Recentul divorț al Elenei Udrea de Dorin Cocoș a înviorat titlurile presei scrise sau a burtierelor tv:

  • Udrea s-a lăsat de cocoș;
  • Ah, Băsescule, ce-ți mai place să-i dezbini pe români!

luni, 10 iunie 2013

Wizzair

Toată mass media a fremătat weekendul trecut în jurul incidentului aviatic Wizz air de la Roma.
Sincer, stai și te întrebi, la 20 de euro cât o fi biletul de avion, ai pretenții să fie totul la locul său? Toate roțile, toate aripile, toți piloții sau stewardezele? Zi mersi că ai decolat!

Sendak Rusz

Destul de comică pseudo-celebritatea subită din România a lui Maurice Sendak. Artistul este celebru în lumea liberă, anglo-saxonă, dar pe aici nu cred să-l fi știut cineva, oricum nu la intesitatea cu care este promovat de mass-media, via doodle-google.
Ah, nu trebuie uitată și componenta non-heterosexuală din biografia sa...
Altfel, pentru toți cei născuți, crescuți înainte de 89, desenele Liviei Rusz erau cele mai cunoscute. Pentru mine erau extraordinare de-a dreptul, peste Pif! 
(deși dr. Justice erau parcă mai mișto...)

Protest


Virusul Taksim se extinde! Pensionarii reactioneaza! Vara 2013 va fi cu adevarat, incendiara!

duminică, 9 iunie 2013

Gay

Gay undercover :)
Recent Bucureștiul a fost străbătut de două manifestații antagoniste: homosexualii și normalii. Discuția nu este despre a accepta sau nu homosexualii în societate, ci rămâne discutabilă forma lor de protest.
Pe de oparte tot ce e pe invers se trage din da Vinci, Freddy Mercury și naiba mai știe ce homosexual celebru, și pe de altă parte apărem la manifestație ca ultimii degenrați. Eu nu cred că societatea va deveni mai înțelegătoare, permisivă, dacă mereu va vedea mărșăluind travestiți și alți clovni de teapa lor.

joi, 6 iunie 2013

Dinamo

Clubul de fotbal Dinamo București nu se oprește din sarabanda transferurilor de noi jucători! Astfel, după aducerea în Groapa a fratelui ilustrului Balotelli, alți jucători cu un pedigree asemănător sunt în așteptare.
Astfel, la debutul noului campionat, primul 11 va fi:
Buffon (fratele lui) - Puyol (văr prin alianță, după nevastă), Cannavaro (fratele lui), Terry (fratele vecinei), A. Cole (fratele lui) - C. Ronaldo (sora lui), Schweinsteiger (cumnat lui), Gerrard (fratele verișoarei sale) - Drogba (fratele lui) și Edison Arantes do Nascimento, Pele (nepot)!
Hai Dinamo!

miercuri, 5 iunie 2013

Jilava macht frei


by pixlr.com

Epigonii lui Videanu

Fostul primar Videanu este unul dintre huliții de serviciu ai actualei puteri. Și pe bună dreptate! Tatăl bordurilor din țărișoara noastră nu a ales tăcerea filozofală precum ex-Halaicu, ci din contră se tot fâțâie prin viața politică contemporană, aspirând la funcții publice înalte (mai deunăzi bătea câmpii cu președinția...).
Deși este arătat cu degetul insistent de mass media dâmbovițeană la rubrica Așa Nu!, tocmai acuzatorii săi sunt cei care-l urmează în potlogării, proiecte vizionare. Astfel musiu general în rezervă Onțanu, a rezolvat toate problemele, dar absolut toate probleme din sectorul 2 al Capitalei și s-a apucat de schimbat borduri (exact)!
Strada Badea Cârțan a fost luată la renovare, și astfel dintr-un drum de pământ cum era până s-a aplecat duhul sfânt și novator al primarului asupra-i, va deveni o mândră arteră de circulație internațională! Sunt sigur că garanția la lucrare este sub cea a unui ventilator de pc, maxim 24 de luni dacă nu ninge iarna, nu plouă toamna și nu bate soarele vara!

duminică, 26 mai 2013

Ganduri vieneze

Pe 18 mai, orchestra lui Andre Rieu a susținut un concert la care am fost și eu. De ceva ani, Andre Rieu este un ”must” cultural. Bazându-se pe atracția fără de sfârșit a velsurilor vieneze, Andre Rieu stăpânește cu șarm și talent zona indefinibilă dintre muzica cultă, simfonică și miștocăreala acceptatî și așteptatî de vulg. Spectacolele sale sunt un amestec exuberant de virtuozitate și umor. Umor făcut de intelectuali, ceva în genul atracției populare a lui Andrei Pleșu, de exemplu. Nici acest acest spectacol de la Viena nu a făcut excepție. Ancorat puternic într-o vână anglo-saxonă, sala fiind plină de austrieci, nemți, englezi sau elvețieni (dar și români, bineînțeles. De fapt, la plecare, în părculețul din fața sălii de spectacol Stadthalle, se vorbea numai românește.), spectacolul a baleiat între bucăți muzicale facile, canțonete și alte pop-isme, până la Carmina Burana sau bucăți din Verdi (cu o Kimmy Skota, de vis). La fel ca și în cazul celor de la Il Divo, rămâne de apreciat soluția aleasă de mixare a virtuozității artistice (un nivel ridicat de iosifsava-ism cultural) și ”entertainment” de inspirație a la circul Krately.

Odată cu spectacolul am hoinărit și prin Viena, încercâd să fac o comparație cu Viena 2012. Să zicem că poate Mariahilfestrasse mi s-a părut mai murdară, dar mult mai mirat am fosat de afluența asiaticilor. Încă mai sunt austrieci, dar arabii și asiaticii (mai puțin chinezi, cât cei din Singapore, Bangladesh) sunt din ce în ce mai prezenți. Am auzit că turcii în Germania sunt majoritari, dar aici mai e de așteptat (nu mult timp...). Privind la înșiruirea aproape normală de tonete cu șnițel, șaorma și supă cu tăieței, mi-am dat seama că noi încă suntem departe de o asemenea situație. Dacă printre vecini mai avem turci, arabi sau chinezi, pe care-i acceptăm cu curiozitate, la locul de muncă încâ suntem majoritari. Sunt curios copiii noștri cum vor reacționa când își vor disputa locul de muncă în competiție cu cine știe ce arabi, chinezi....

La plecare din Viena, am avut coleg de avion pe ministrul de finanțe Varujan Vosganian. M-a mirat modestia sa, un ministru USL a stat la clasa economy cu poporul, cum ar veni vorba. Tot drumul a citit ziare în limba italiană sau a rectificat nu știu ce texte pe un laptop. Tocmai terminasem de citit carte sa, ”Cartea Șoaptelor” și ki-ar fi plăcut să o am la mine și să-i cer un autograf. Cartea este un omagiu adus armeniilor în general, și bunicilor săi, în particular. Scrisă într-o notă captivantăp de genul povestirilor celor 1001 de nopți, cartea cucerește la fiecare pagină. Pe de altă parte, istoria armenilor este puțin cunoscută în România, sau cel puțin eu nu o cunoșteam la un așa nivel de detaliu. În România se discută excesiv de minoritățile maghiare și evereiești, parțial de sași. Romii sunt amestecați cu majoritarii în funcție de povestitor...
Epopea armenilor, luptelor cu turcii și bolșevicii nu au fost niciodată subiect de discuție în România post decembristă, și în niciun caz în cea ante decembristă. Rămâne meritul scriitorului V. Vosganian că a reușit să redea convingător tragediile îndurate de armeni, și poate cine țtie, din faima scriitorului, ceva praf de stele s-o presăra și peste ministru și omul politic V. Varujan.
El cică ar fi om politic de dreapta, într-un guvern stângist. Prostii, desigur....



Olăroisme

În toată nebunia asta cu arestarea lui Gigi Becali, noi fațete ale colapsului moral în care se afundă societatea românească sclipesc din mocirla cotidiană. Alstfel, penultimul uriaș antrenor al echipei de fotbal Steaua București, C. Olăroiu, a găsit de cuviință să se maimuțărească întru sprijinirea lui Jiji, susținând un gest de solidaritate cu acesta. Această solidaritate nu are nimic înălțător, nefiind altceva decât un act gratuit de imagine și o dovadă vie a falsității lumii românești de astăzi.
Astfel de gesturi de solidaritate trebuiau făcute până în 89, sau dacă înainte alde Cosmin era prea micuț putea foarte bine să le arboreze în timpul dictaturilor lui Iliescu sau Năstase. Astăzi, toate gesturile în susținerea lui Jiji (vezi cazurile MM, Lăcătuș sau Chipciu) nu sunt altceva decât acte mincinoase cosmetizate, umbre ale unui ventriloc politically correctness.
Așa cum în anii 80, verzi sau Greenpeace era porecliți pepeni, verzi pe afară, roșii pe dinauntru, tot așa și astăzi societatea românească pedalează haotic printre concepte majore, general uman acceptate, dar prost traduse în limba dâmbovițeană.

Apreciaza: