Realege parlamentul Romaniei, merita!

IKEA

Legea antifumat

Într-o zi am văzut o măturătoare fumând pe stradă, adică la locul de muncă. Oare legea 5/2016 nu se aplică și aici sau măturători au și ei locuri speciale de fumat?
Faptul că fuma, arunca chiștocul pe jos, după care-l mătura și-și vedea mai departe de muncă, m-a făcut să-mi amintesc de pompierul piroman care dădea foc la case ca să nu-i suspende postul din lipsă de activitate....Așa și măturătoarele, aruncă chiștocuri pe jos ca să aibă de muncă...:)

Gostat 2

Ca urmare a succesului rasunator obtinut cu salamul Gostat, mai nou a aparut si salamul Sighet!
Tot inainte cu nostalgiile de stanga!

Pokemon GO!

S-a prostit Moartea...

Hai la vot!

Jocuri de societate

In vederea socializarii maselor largi de votanti, dl. L. Dragnea a organizat cu ocazia alegeri locale o intrecere campeneasca la sediul partidului.

S-au cantat cantece si s-au jucat jocuri.

Spital

Romania Today

La nordul județului Galați se află, mai sus de metropola Târgul Bujor, orașul Berești. Localitatea numără oficial vreo 3.000 de suflete, din care trebuie să scădem un sfert, tinerii în putere, care sunt care-ncotro prin lume, mainly în perfidul Albion.

Monument dedicat martirilor celui de al doilea război mondial.

Bereștiul este un exemplu clar de eșec național, pur românesc, atât din punct de vedere administrativ, cât mai ales social. Poreclită oraș în 1965, comuna Berești a fost împinsă nenatural spre un statut administrativ nefiresc. Ca un prim pas în vederea ”modernizării”, urbei i s-au tăiat legăturile cu tradiția locală, cu specificul social din zonă.
Bereștiul jumătății de secol XX cuprindea în straturile sale etnice și o comunitate importantă de evrei, grup etnic cu prezență activă și importantă în toată regiunea istorică a Moldovei (y compris Basarabia).
Apariția comunismului pe meleagurile moldave a însemnat în primul rând alterarea legăturilor cu tradiția, cu identitatea locală. Aici însă, Omul Nou s-a întrecut pe sine, și și-a lăsat umbra pe aceste meleaguri într-un mod grotesc, măscărind comuna în oraș.

Sculptură naivă, mijloc de secol XX

Au apărut aiurea blocuri cu câte două, trei sau patru etaje, s-a investit într-o centrală termică, s-a inițiat dezvoltarea unei industrii locale... Ideea generală nu este aceea că Berești-ul nu ar fi avut voie să aibă blocuri încălzite printr-o centrală termică, ci ideea este aceea că tăvălugul bunăstării comuniste s-a dezlănțuit aiurea, fără noimă, perturbând dezvoltarea firească a localității. Astăzi, centrala termică este dezafectată, bașca o întreagă rețea de sisteme solare de încălzire din panouri solare! Blocurile poreclite pompos Turn sau Hermes, ori banal 12 apartamente sau 16 apartamente sunt astăzi în aceiași stare jalnică precum suratele lor din jurul Bucureștiului (Otopeni, de exemplu). Țărani dezrădăcinați din arealul lor natural, mutați otava la bloc și transformarea blocurilor într-o adunătură de șoproane cu rezerve de lemne de foc și magazii cu cotețe de animale!

În spatele copacilor se află Tower Building

Dezvoltarea urbanistică s-a efectuat pe spatele unui tertip tipic ceaușist, incendierea bazarului din cartierul evreiesc. Astfel tradiția locală a fost scurtcircuitată, iar localități i-a fost imprimat un nou start. Un start grandios prin falsitatea sa, un start cu efecte profunde în mentalul colectiv. Chiar dacă o serie de case ale cartierului evreiesc sunt vizibile și astăzi (într-o stare demnă de jale nu atât constructivă, cât mai ales ca dovadă a amneziei generalizate la nivelul comunei!), la 26 de anii de la revoluția anticomunistă acestea sunt în aceiași stare de paragină ca acum 50-70 de ani. Zona este, aidoma întregii Moldove, într-o continuă stare de prosternare la ideile pcr-fsn-psd-iste! Adorația comunismului, în varianta lui național-ceaușiste, este vie și constantă, chiar dacă nu este asumată cu vehemența anilor 90.
Și ajungând aici, trebuie subliniat faptul că Bereștiul de astăzi este mărturia vie a unui eșec profund la scară națională, și anume inexistența unui proces al ororilor comunismului din România. Absența răspunderii, a condus la întreținerea în rândul unei anumite părți a societății românești a unui sentiment sectant de apartenență la tot ce a reprezentat comunismul din România, la epoca Ceaușescu. Reprezentanții mediului rural, cei pe care revoluția i-a surprins în fața televizoarele în jurul vârstei de 45 de ani (și peste), sunt astăzi partizani fără odihnă ai lumii propagandistice ceaușiste. Nu sunt de condamnat, dar e tragic să observi chinul unei generații ce se stinge dintre noi și bălăcindu-se fără încetare într-o mocirlă de percepții politico-sociale false. Te uiți la ei și-i observi ca oameni muncitori, dar incapabili să vadă realitatea de dincolo de fumigenele politicii de stânga. Nu cunosc istoria imediată, iar dacă au habar de anumite fapte și le modelează după tiparul cu care s-au obișnuit. Aici (însemnând inclusiv municipiul Galați) istoriile cu Convenția Democrată (și Țărănistă) vândută străinilor sunt încă valabile, chiar dacă tonul este unul moderat, condescendent.
Bereștiul, lumea rurală românească în general, se îndreaptă către un viitor neclar, absurd, haotic. Generațiile sunt împărțite între bătrânii care au trăit ceaușismul în floarea vieții și tinerii care profită de binefacerile apartenenței la UE fiind toți plecați la muncă în vest. Există și cei inadaptați prezentului, care nu au plecat nicăieri și care au devenit abonații ajutoarelor sociale și cobaii pomenilor electorale, indiferent de partid. România, românii, au pierdut enorm în anii liniștii iliescene, din păcate au pierdut enorm și în anii de după aderarea la UE. Confuzia valorilor morale și a răspunderii guvernanților (indiferent de epoca istorică) a condus la apariția unei societăți civile divizate, fragmentată în funcție de ignoranță și grade ale instinctului de supraviețuire.
Aidoma unei familii doborâte de credite și speriată de marketingul alarmist al mass-mediei, României de astăzi îi lipsește un Om cu Viziune (fie el de tipul Ataturk, Hitler sau Churchill)!

Sublim neaoș

Legea anti-fumat

București non stop

Ultima peliculă semnată Dan Chișu este un eșec din punct de vedere scenaristic. Filmul tratează o serie de povești: a prostituatei (inclusiv taximetrist și pește), a colonelului (inclusiv nevasta iubitoare de maidanezi), a țiganului (inclusiv iubita și prietenele sale) și celor cu accidentul auto, toate paralele una cu cealaltă. Chiar dacă există un punct comun al poveștilor, și anume chioșcul Non Stop, acesta este unul fals, fără putință de legătură între povești.
Jocul actorilor nu este pus în discuție, fiecare făcandu-și rolul cât se poate de corect. Problema rămâne la scenariu. Chiar mă întreb cum a putut Dan Chișu să facă rost de bani pentru film? Cei care au dat banii nu au citit scenariu? Nu au muncit pentru banii ăia?

Aux armes citoyens!

Antena 3 e și aici!

(Omagiu lui Kirkoz)

Academia de stiinte Mizil

Onor d-lui comandant secție poliție Mizil,

Mă numesc Abagiu Cornel, şi vă informez că plutonierul Carabă Daniel are dreptate când vă informează pe cale ierarhică faptul că eu am scos limba la dânsul fiind treaz şi nu beat, iar scopul acestui gest de insubordonare civică fiind unul eminamente științific, şi nu bădărănesc sau de lipsă a celor 7 ani de acasă. Eu sunt autorul unui op academico-științific ce va face Mizilul nostru celebru în întreaga lume, de se va auzi până la Ploiești, dacă nu chiar mai departe! Deci, eu în acerba mea luptă după date necesare încheierii operei mele capitale, aveam nevoie de niște zile de studiu incognito în penitenciarele concentraționale ale județului sau chiar ale patriei noastre, România. Ăsta a fost gândul meu premonitoriu când m-am scălâmbăiat la domnu plutonier, să mă lege şi să-mi dea acolo o zi, două la bulău. Dar, dânsul, milostiv, mi-a aplicat o simplă corecție fizică soră cu moartea, şi-n loc să ajung la spitalul penitenciar Jilava, ca domnul nostru Adrian Năstase fie-i numele lăudat, am ajuns la policlinica nr.1 Mizil, de parcă ar mai fi şi alta, unde mi-am oblojit rănile şi echimozele căpătate, şi am plecat după 3 zile plin de bacterii ambulatorii ca, păduchi şi râie căprească.

Eu am încercat pe parcursul bătăi să-i explic domnului plutonier miezul acțiunii mele de insubordonare civică, dar dânsul când e vorba de meserie devine alt om. Cu mine deja jurai că-i Rocky 2 sau 3, dacă nu cumva ambii împreună! Eu, domnule comandant, scriu o carte uriașă, gigantească şi definitorie pentru neamul nostru omenesc, inclusiv românesc. Volumul întâi şi unicul, chiar dacă are 14 pagini, se cheamă Studiu aprofundat de antropologie masturbatorie, la scara demografică românească din perioada finalului de secol 20 şi până azi. Lucrarea tratează exhaustiv, şi nu vă înjur spunând așa ceva, dezvoltarea lumii intime la subiecții masculini sau feminini ai sus-numitei activități fizico-motorii. În general, despre români se spune că sunt leneși, că sunt hoți, în fine, se spun lucruri majoritar negative. Ei bine, cu toate astea, în societatea noastră contemporană există, trăiește și se manifestă, o majoritate importantă, mai ales masculină, de concetățeni excesiv de vigilenți în ceea ce privește prevenirea și combaterea cancerului de colon. Rămâi prostit descoperiind aceste legiuni tăcute, fără școală multă, abia dacă cei mai bătrâni au răsfoit cândva niște postere sau ambalaje de ciorapi Adesgo, iar cei mai tineri abia dacă au ținut într-una din mâini o revistă Playboy sau o tabletă cu pornhub sau alte similare, ei bine, revin și spun că tocmai acești concetățeni ai noștri care nu manifestă nici cel mai minor interes igienic pentru dantură, plămâni sau ficat, ei bine, pericolul cancerului de colon îi îndeamnă la măsuri radicale de eradicare. Și încep prevenirea de la niște vârste adolescentine, 12 sau 14 ani, când mult mai importantă este școala, educația, dar ei, nu și nu, prevenirea cancerului de colon e pe locul întâi! Acum, revenind, vă zic onest că această aplecare înspre studiu am simțit-o în momentul când am văzut maldărul de maculatură post-concentrațională ce se pogori asupra patriei nostre. Gigi Becali, care abia de poate să-şi schijeleze numele, e deja autorul a două cărţi? Celălalt Gigi, Copos, poate măcar să scrie după dictare titlul propriei cărţi: Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XV? El care în afară de a pune două linii verticale la un S sau două linii orizontale la un L, altceva mai știe?! Sincer, ca român, eu m-am simțit lezat până la batjocură ridicolă în însămi rațiunea și mândria de a fi trac, dacă nu dac de-a dreptul. Eu nu pot să fiu parte a ADN-ului mioritic cu astfel de specimene. Acuma scriu, dar dacă eram față în față cu dumneavoastră aș fi gesticulat cu mâinile aidoma marelui nostru român, mimul Puric, și sigur ați fi înțeles mult mai mult din mânia care mă domină actualmente și ireversibil. Dar să revin la of-ul, op-ul meu științific.
Cultura română a dezbătut de-a lungul istoriei acestui minunat popor, cam toate temele ce meritau o asemenea desfășurare de forțe intelectuale. Cu toate acestea o temă de o importanță sufocantă, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga specie umană, nu a fost atacată defel. Ei bine, eu sunt cel care s-a hotărât să ia această majoră problemă în mână și s-o ghideze înspre mințile avide de cunoaștere ale poporului. Căci ce se dorește a fi această antropologie masturbatorie decât o călătorie dus-întors pe căile întortochiate ale eu-ului intim human. Lucrarea tratează universul edulcorat al vieți de sihastru, de ilegalist etern, al contemporanului nostru obsedat de prevenirea cancerului de colon prin masturbare. Această acțiune de salvare personală a condus la deviațiuni de comportament cu caracter profun erotic și oniric. Bărbatul sau femeia, față de bietele animale salvate pe arca lui Noe, au o deprindere subliminală de evadare din prezentul cotidian. Își duc traiul într-o lume paralelă celei reale, și pe care-mi permit în capitolele lucrării mele să atrag atenția organelor statului că asistăm și la cea mai mare excrocherie ever! Gândiți-vă că toți subiecții analizați, în clipele de auto-evadare din contemporaneitate, în acțiunea lor de combatere viguroasă a cancerului de colon, se dedică desfrâului fără limite și în locații de neimaginat. Cu alte cuvinte, subiectul nr.128, de pildă, însurat și cu doi copii, se încuie în baia familiei, unde începe operațiune de salvare personală. Concomitent și independent de buna sa intenție, el nu-și mai aparține sieși, și-și dă frâu liber imaginației, înșelându-și  virtual pe de o parte nevasta cu cea mai bună prietenă, sau cu șefa lui de birou sau cu Angelina Jolie, sau cu toate trei la un loc, și pe de altă parte, în aceleași clipe subiectul nu mai e mental în apartamentul lui nenorocit din Balta Albă, ci într-o imensă vilă mediteranee, cu o imensă piscină olimpică, în fine, un întreg complex rezidențial care se sustrage vigilenței colectorilor disciplinați ai ministerului de finanțe, de taxe și impozite! Cum să crească veniturile la bugetul de stat, dacă subiectul nr. 128 se ascunde de opinia publică în baia lui din cartierul Balta Albă?! Bineînțeles, că soția subiectului nr. 128 nici nu-și dă seama de gravitatea acestor fapte, nefericita se bucură că soțul ei nu mai face cancer de colon, că nu o mai afumă cu țigarea și cu respirația lui de bețivan ratat! De asta spun, dl. comandant, că studiul meu antropologic încearcă să aducă un pic de lumină într-o zonă a vieții cotidiene întunecate și ascunse vederii noastre. Că eu de asta și vroiam să ajung la bulău, pentru o scurtă perioadă, cât să fi cules niște impresii de la subiecții încarcerați acolo. Din anumite izvoare anonime, am aflat că paradoxal, deși subiecții sunt încarcerații pe grupe de același sex (doar nu suntem în Suedia, nu), grija pentru prevenirea cancerului de colon rămâne vie, iar evadarea în cealaltă lume se face tot uni-sex. Cică viețașii, de pildă, nu se închipuie tinându-și nevestele sau amanatele în brațe, ci tot personalul gardienilor cu care, har Domnului se văd în fiecare zi. Și culmea, indiferent de cum arată directorul oricărei închisori, tot el este în top position al preferințelor încarceraților. Ciudat, nu?
Închei, domnule comandant, cu rugăminte că poate puneți o vorbă bună undeva, sau știți pe careva din guvern cu mintea luminată și dare largă de mână, încât această lucrare a mea să nu rămână ancorată în destinul ei samizdat, și să vadă lumina tiparului, luminând la rândul ei poporul nevoiaș. Că vedeți dumneavoastră, lucrurile nu sunt chiar așa simple cum par, după cum am spus și în capitolul de concluzii și măsuri exprese. Cercetările mele dezvăluie o lume duală, paralelă, dezinhibată, o viață intimă la negru care fuge de impozitare! Mai mult, actanții acestui remediu naturist clandestin lipsesc de la chemările patriotice ale oricărui guvern, chit că-i vorba de vreun teledon sau votare de parlamentari. I-a gândiți-vă cum ar fi ca în loc de 10.000 de români cu cât e votat un partid acum, să se mai adune vreo 5...6.000 acolo, hm? Înțelegeți, nu? Adică ăsta de se închipuie cu trei femei, nu mai este unul, ci sunt patru, da? Sigur, ăștia nu-s disciplinați ca morții lui Dragnea, dar totuși rămân o masă de manevră electorală. Și rețineți, ăștia sunt periculoși, au o fire bănuitoare, sunt apți pentru mișcări ilegaliste, La recensământ se declară orice, chiar și țigan, numai onanist nu. Ăștia stau ascunși de noi, cum au stat români de unguri la anul 1000, și hop, în 1918 au pus mâna pe țară! Mai știi peste niște secole ce răzmeriță o mai ieși cu ei? Proști nu sunt, citiți sunt, au răsfoit măcar un Playboy, s-au uitat la poze, bașca mintea e inventivă...ați văzut serialul ăla cu McGiver, din te miri ce făcea o bombă, d-apoi ăștia!
Închei cu respect, al dumneavoastră Cornel Abagiu.

Cronica de film

Inside out
Una din reusitele anului 2015! O data cu Inside out cinematografia ne face cunostinta cu un nou gen, si anume filmul de copii pentru adulti.  De obicei, micii spectatori nu au rabdarea necesara de a urmari cap-coada un film, chiar daca le este dedicat. Ei au nevoie mereu de multa agitatie, personaje cu mult umor si o identificare grosiera a caracterului personajelor:bun versus rau. Acum lucururile nu mai sunt asa clare. Trupa de scenaristi priveste inspre copii, dar vorbeste parintilor, reamintindu-le toate acele elemente ce stau la baza cresterii unui copil: cinstea, onestitatea, dragostea.
Inside out se asemeana mult in conceptie cu Micul Print, o lucrare devenita celebra tocmai prin faptul ca se adresa copilului din fiecare adult...
9/10

Marguerite
Un film de familie francofon si inspirat din biografia "celebrei" F.F. Jenkins, Filmul trateaza in cheie fortat comica ideea obsedanta de a-ti trai Visul! Catherine Frot, alias Marguerite, duce tot filmul in spate. Ah, si sa nu uit, atractia magnetica a chipului ei!
7/10

Testamentul nou nouț
Din nou o fantasmagorie francofonă, o nebunie cum numai belgienii putea să facă! Filmul e un melanj de povești de dragoste, credință în Dumnezeu, blasfemie, ateism, și desigur, umor, mult umor. Vă reîntâlniți cu Benoit Poelvoorde, celebrul Brutus din mega producția Asterix și Jocurile Olimpice sau Catherine Deneuve, dar mai ales o descoperi pe EA (Pili Groyne).
7/10 

GPS

Limuzina Logan a familiei Panait rulează ușor de-a lungul cheiului Dâmboviței. Capul familiei și șoferul limuzinei, Adrian Panait, profită de un stop lung în apropierea Auto-Vitan, și dă drumul noii achiziții de Black Friday a familiei, un GPS de ultimă generație. Deși știe pe dinafară drumul spre socrii, e curios să vadă ce rută îi propune GPS-ul. Aceaiași. București, Drajna, Hârșova, Ciucurova și Niculițel. Semaforul arată culoarea verde, mașinile pornesc și GPS-ul sugerează cu o voce caldă, feminin-calină, că după 3 km urmează o curbă la stânga. Adrian zâmbește auzind indicațiile. Vocea e foarte bine aleasă, are un ton feminin-languros și în același timp ferm, fără spațiu de îndoială. În dreapta lui, Elvira, soția, își începe butonarea smartphonului. Se întoarce către el zâmbindu-i și arătându-i mândră cele peste 12 mesaje noi de pe Facebook. În spate, întins pe canapea și cu căștile în urechi, băiatul lor, Luca, îi ignoră complet. Limuzina urmează indicațiile Corneliei, așa se numește vocea feminină a GPS-ului (cea masculină cică e Eusebiu) și iese de pe Centura Bucureștilor, trece pe lângă fortul abandonat și intră pe A2. Adrian face aceste manevre aproape automat, a făcut acest drum de atâtea ori în ultimii ani încât îl știe pe de rost. Ascultă vocea Corneliei și are un sentiment amplu de deja-vu (sau mai bine zis de deja-ecoutez!). ”Urmează la 200 metri curbă largă dreapta, îi spune Cornelia, dar Adrian recunoaște această voce, e Miruna Olaru, fosta lui mare iubire. S-au cunoscut la un bal al bobocilor, ea era la teatru, el la ASE. Doi adolescenți timizi, ale căror stângăci s-au topit într-o iubire pătimașă.  Km 25, curbă largă dreapta, îl anunță Miruna, dar Adrian știe că nu e altceva decât o rememorare a acelei nopți de Crăciun, din camera lui din Moxa, nr. 11. Km 36, uruiala drumului încetează, Adrian revede bucuria primului lor mic dejun din bârlogul comun, o mansardă înghesuită de lângă Ateneul Român, de pe strada Constantin Esarcu. Km 55, curbă largă stângă, anunță Miruna, dar el ar fi vrut să-i mai recite din Nichita, așa cum o făcea mereu în loc de țigara de după... Km 72, curbă largă dreapta, prima ceartă prostească urmată de o împăcare violentă, sufocantă... Erau atât de tineri.... Km 88, curbă largă stânga, Miruna ratează câteva castinguri, iar el era prea ocupat cu pregătirea licenței ca să-i observe supărarea. Km 93, curbă largă dreapta, Miruna câștiga primele ei roluri la brațul marelui profesor și regizor, și maestru.... Despărțirea lor ulterioară a fost grea, mansarda din Esarcu devenise cavou. Ieșire Drajna, anunță Cornelia, dar Adrian nu o ascultă, așa cum nu a ascultat nici atunci explicațiile și justificările Mirunei. Accelerează înainte, nu vrea să asculte din nou minciunile ei. Cornelia îl anunță că a recalculat traseul și după podul de la Fetești, după Cernavodă, mai exact după Medgidia trebuie să facă stânga spre Tortoman și apoi din nou Hârșova. Să crezi tu că fac ce zici, strigă în gând Adrian. În spate, băiatul doarme, iar în dreapta, Elvira zâmbește la cele trei pisicuțe care și-au găsit în sfârșit un adăpost. Loganul gonește regulamentar înspre podul Cernavodă, GPS recalculează de zor trasee, Cornelia îl înștiințează conștincioasă. Adrian gonește doar înainte, trece de Cernavodă, trece și de Medgidia, se îndreaptă către Constanța. Miruna, alias Cornelia îl anunță că la următorul sens giratoriu trebuie să facă stânga înspre Ovidiu. Adrian nu o mai ascultă de mult, nu-i mai suportă explicațiile, lamentările, falsele probleme. O iubire toridă, transfomată în scrum, exact ca-n manelele de succes. Spre disperarea Corneliei, face dreapta înspre Mangalia. În spate, băiatul se scoală leneș în capul oaselor și întreabă slab: încă n-am ajuns? Elvira cu ochii la noul ei record de Candy Crush, îl îndeamnă să se culce la loc, că-l trezește ea când ajungem. Adrian a gonit înspre sud și nu a ascultat nicio reconfigurare de traseu propusă de GPS, nici la Mangalia, nici la Vama Veche.

S-au oprit din alergătură abia când mașina a rămas fără benzină. A smuls GPS-ul din parbriz, a coborât din mașina și l-a azvârlit înspre mare. Încetează, între noi totul s-a terminat, a strigat Adrian. Cu un ecou stins vocea Corneliei anunța o nouă reconfigurare a traseului.

-         Vai, iubitule, așa surpriză să-mi faci tu mie? Spuse subit din spatele său, Elvira. Ai văzut, puiule, că tăticul nu a uitat... Vine înspre el și-l îmbrățișează. Îți mulțumesc, Adi, pentru că nu ai uitat de aniversarea noastră. Îl sărută și se întoarce către băiat. Hai, Luca, ia bagajele și să ne pregătim de plajă!

Limuzina rămăsese fără benzină în parcarea hotelului Kibela Palace din Durankulak, Bulgaria. Adrian își verifică portofelul, încuie mașina și intră după ei în hotel.